Într-o cântare de laudă la adresa Creatorului, regele David al Israelului antic, a spus: „Îmi găsesc plăcerea în înfăptuirea voinţei tale, o, Dumnezeul meu, şi legea ta este înăuntrul meu!” (Ps. 40:8). Deşi s-a confruntat cu multe greutăţi şi presiuni, David şi-a găsit plăcerea în înfăptuirea voinţei divine. Evident, David n-a fost singurul închinător al lui Iehova care i-a slujit cu plăcere adevăratului Dumnezeu.

Aplicând cuvintele din Psalmul 40:8 la Mesia, sau Cristos, apostolul Pavel a scris: „Când vine în lume, el zice: «„Tu n-ai vrut jertfă şi ofrandă, ci mi-ai pregătit un corp. N-ai găsit plăcere în ofrandele arse şi în ofranda pentru păcat”. Atunci am zis: „Iată! Am venit (în sulul cărţii este scris despre mine) să fac voinţa ta, o, Dumnezeule!”»” (Evr. 10:5-7).

Cât a fost pe pământ, lui Isus i-a plăcut să contemple creaţia, să stea în compania prietenilor şi să ia masa împreună cu alţii (Mat. 6:26-29; Ioan 2:1, 2; 12:1, 2). Totuşi, principala sa preocupare şi plăcere a fost să facă voinţa Tatălui său ceresc. Isus a spus: „Hrana mea este să fac voinţa celui care m-a trimis şi să sfârşesc lucrarea sa” (Ioan 4:34; 6:38). Discipolii lui Isus au învăţat de la Stăpânul lor secretul adevăratei fericiri. Plini de bucurie, ei au participat de bunăvoie şi cu însufleţire la predicarea mesajului despre Regat (Luca 10:1, 8, 9, 17).

Isus le-a poruncit continuatorilor săi: „Duceţi-vă . . . şi faceţi discipoli din oamenii tuturor naţiunilor, botezându-i în numele Tatălui, al Fiului şi al spiritului sfânt, învăţându-i să respecte tot ce v-am poruncit. Şi iată că eu sunt cu voi în toate zilele până la încheierea sistemului” (Mat. 28:19, 20). Îndeplinirea acestei misiuni presupune să le predicăm oamenilor oriunde pot fi găsiţi,  să le facem vizite ulterioare celor care manifestă interes şi să conducem studii biblice. Înfăptuirea acestei lucrări ne poate produce multă plăcere.

Indiferent dacă oamenii manifestă sau nu interes faţă de mesajul despre Regat, atitudinea noastră este esenţială pentru a găsi plăcere în lucrarea de predicare. De ce continuăm să predicăm vestea bună în pofida indiferenţei multor oameni? Deoarece înţelegem că, participând la lucrarea de predicare, ne dovedim iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni. Da, sunt în joc vieţi, atât viaţa noastră, cât şi a semenilor noştri (Ezec. 3:17-21; 1 Tim. 4:16). Să analizăm câteva idei care i-au ajutat pe mulţi dintre fraţii noştri să-şi păstreze sau să-şi reînsufleţească zelul pentru a predica în teritorii dificile.

Folosirea unor întrebări potrivite în lucrarea de predicare duce deseori la rezultate frumoase. Într-o dimineaţă, Amalia a observat un bărbat care citea ziarul în parc. Ea l-a abordat şi l-a întrebat dacă citise vreo veste bună. Când el i-a spus că nu citise nicio veste bună, Amalia i-a zis: „Vreau să vă împărtăşesc o veste bună despre Regatul lui Dumnezeu”. Bărbatul a manifestat interes şi a acceptat un studiu biblic. De fapt, Amalia a reuşit să înceapă trei studii biblice în acel parc.

Janice îşi consideră locul de muncă teritoriul ei de predicare. Când un agent de pază şi colega lui au manifestat interes faţă de un articol din Turnul de veghe, Janice s-a oferit să le aducă revistele cu regularitate. Ea a procedat la fel şi în cazul altei colege, care a fost fascinată de varietatea de subiecte analizate în Turnul de veghe şi în Treziţi-vă!. Ca urmare, o altă colegă a rugat-o să-i aducă şi ei revistele. „Ce binecuvântare de la Iehova!”, a spus Janice. În cele din urmă, Janice a ajuns să aibă un traseu cu reviste în care erau incluse 11 persoane de la locul ei de muncă.

Un supraveghetor itinerant a recomandat ca, în lucrarea din casă în casă, vestitorii să nu încheie conversaţia spunând pur şi simplu că vor reveni cu altă ocazie. În schimb, ei l-ar putea întreba pe locatar: „V-ar plăcea să vă arăt cum se desfăşoară un studiu biblic?” sau „În ce zi şi la ce oră aţi dori să revin pentru a continua discuţia?”. Supraveghetorul a spus că, folosind această abordare, fraţii şi surorile dintr-o congregaţie unde a slujit au început 44 de studii biblice într-o singură săptămână.

Vizitele ulterioare făcute cu promptitudine, poate chiar după câteva zile de la vizita iniţială, pot fi foarte eficiente. De ce? Deoarece ele arată că dorim cu adevărat să-i ajutăm pe cei sinceri să înţeleagă Biblia. Când a fost întrebată de ce a acceptat să studieze Biblia cu Martorii lui Iehova, o doamnă  a spus: „Am început să studiez pentru că ei au arătat iubire şi interes sincer faţă de mine”.

La puţin timp după ce a participat la Şcoala pentru Pionieri, Madaí conducea 15 studii biblice şi predase cinci studii altor vestitori. Unii dintre cei cu care studia au început să vină cu regularitate la întruniri. Ce a ajutat-o pe Madaí să iniţieze atât de multe studii? La şcoală a înţeles mai bine că era necesar să revină până îi găseşte pe cei cu care vorbise prima oară şi care manifestaseră interes. O altă soră care a ajutat multe persoane să înveţe adevărul a spus: „Am înţeles că perseverenţa cu care facem vizite ulterioare este esenţială pentru a-i ajuta pe cei care vor să-l cunoască pe Iehova”.

Este nevoie de eforturi sârguincioase pentru a efectua vizite ulterioare şi a conduce studii biblice. Totuşi, răsplăţile depăşesc cu mult orice efort. Făcând tot ce putem în lucrarea de predicare, îi vom ajuta pe alţii „să ajungă la cunoştinţa exactă a adevărului”, ceea ce poate însemna salvare pentru ei (1 Tim. 2:3, 4). Iar noi putem avea bucurii şi satisfacţii fără egal.