Salt la conţinut

Salt la cuprins

Întrebări de la cititori

Întrebări de la cititori

Isus le-a spus saducheilor că oamenii care vor învia „nici nu se vor căsători, nici nu vor fi daţi în căsătorie” (Luca 20:34-36). Se referea el la învierea pământească?

Aceasta este o întrebare importantă, mai ales pentru cei care şi-au pierdut un partener iubit. Probabil că ei aşteaptă cu nerăbdare ca partenerul lor să învie în lumea nouă şi să fie reuniţi în căsătorie. Un frate văduv a spus: „Nici eu, nici soţia mea nu am ales ca mariajul nostru să se sfârşească. Noi ne-am dorit din toată inima să rămânem uniţi în închinare ca soţ şi soţie pentru totdeauna. Sentimentele mele nu s-au schimbat”. Există motive întemeiate pentru a spera că persoanele care vor învia se vor putea căsători? Simplu spus, nu putem afirma acest lucru.

Ani la rând, publicaţiile noastre au afirmat că ceea ce a spus Isus despre înviere şi căsătorie se referă, probabil, la învierea pământească şi că, după cât se pare, persoanele care vor învia în lumea nouă nu se vor căsători (Mat. 22:29, 30; Mar. 12:24, 25; Luca 20:34-36). * Deşi nu putem face afirmaţii categorice în această privinţă, merită să ne întrebăm: Este posibil ca Isus să se fi referit la învierea cerească? Să analizăm cuvintele lui Isus.

Să ne gândim la cadrul în care a rostit Isus aceste cuvinte. (Citeşte Luca 20:27-33.) Vrând să-i întindă o capcană lui Isus, saducheii, care nu credeau în înviere, i-au pus o întrebare despre înviere şi despre căsătoria între cumnaţi. * Isus le-a răspuns: „Copiii acestui sistem se căsătoresc şi sunt daţi în căsătorie, dar cei care au fost socotiţi demni să dobândească viaţă în acel sistem şi să învie din morţi nici nu se vor căsători, nici nu vor fi daţi în căsătorie. De fapt, ei nici nu vor mai putea să moară, pentru că vor fi ca îngerii şi vor fi copii ai lui Dumnezeu, fiind copii ai învierii” (Luca 20:34-36).

De ce s-a afirmat în publicaţiile noastre că Isus a vorbit, probabil, despre învierea pământească? Acea concluzie s-a bazat în principal pe două argumente. În primul rând, s-a spus că saducheii se gândeau, probabil, la învierea pământească şi că Isus le-a răspuns în armonie cu această idee. În al doilea rând, în încheierea răspunsului său, Isus i-a menţionat pe patriarhii fideli Avraam, Isaac şi Iacob, care vor fi înviaţi pe pământ (Luca 20:37, 38).

Totuşi, este posibil ca Isus să se fi referit la învierea cerească. Pe ce bază am putea ajunge la această concluzie? Să analizăm două idei importante.

„Cei care au fost socotiţi demni . . . să învie din morţi.” Creştinii unşi fideli sunt „socotiţi demni de regatul lui Dumnezeu” (2 Tes. 1:5, 11). Ei au fost declaraţi drepţi pentru viaţă pe baza răscumpărării; astfel, ei nu mor ca păcătoşi condamnaţi (Rom. 5:1, 18; 8:1). Ei sunt numiţi ‘fericiţi şi sfinţi’ şi sunt consideraţi demni de a fi înviaţi în cer (Rev. 20:5, 6). Spre deosebire de ei, printre cei care vor fi înviaţi pe pământ se numără şi ‘cei nedrepţi’ (Fap. 24:15). Se poate spune despre aceştia că sunt „socotiţi demni” să fie înviaţi?

 „Ei nici nu vor mai putea să moară.” Isus n-a spus: „Ei nu vor muri niciodată”. Dimpotrivă, el a spus: „Ei nici nu vor mai putea să moară”. Alte traduceri redau această expresie astfel: „Ei nu vor mai fi supuşi morţii” şi „Moartea nu mai are putere asupra lor”. Creştinii unşi care îşi încheie în mod fidel cursa pământească sunt luaţi la cer şi primesc nemurirea, adică viaţă fără sfârşit, viaţă indestructibilă (1 Cor. 15:53, 54). Moartea nu mai are nicio putere asupra celor care sunt înviaţi în cer. *

Având în vedere ideile analizate, la ce concluzie putem ajunge? Este posibil ca afirmaţiile lui Isus cu privire la căsătorie şi înviere să se aplice la învierea cerească. Dacă aşa stau lucrurile, atunci cuvintele lui Isus ne spun câte ceva despre cei înviaţi la viaţă cerească: Ei nu se căsătoresc, nu pot să moară şi sunt, în unele privinţe, asemenea îngerilor, adică sunt creaturi spirituale care locuiesc în domeniul spiritual. Însă o astfel de concluzie dă naştere la mai multe întrebări.

În primul rând, de ce s-ar fi referit Isus la învierea cerească atunci când le-a răspuns saducheilor, care se gândeau, probabil, la învierea pământească? Isus nu le-a răspuns întotdeauna împotrivitorilor săi în armonie cu ceea ce aveau ei în minte. De exemplu, iudeilor care i-au cerut un semn, el le-a spus: „Dărâmaţi templul acesta şi în trei zile îl voi ridica”. Isus ştia, probabil, că ei se gândeau la templul propriu-zis, „dar el vorbea despre templul corpului său” (Ioan 2:18-21). Poate că Isus n-a simţit nevoia să le răspundă saducheilor, care nu erau sinceri şi nu credeau în înviere sau în existenţa îngerilor (Prov. 23:9; Mat. 7:6; Fap. 23:8). În schimb, poate că el a vrut să dezvăluie unele adevăruri despre învierea cerească spre folosul discipolilor săi, care erau sinceri şi, într-o bună zi, urmau să aibă parte de această înviere.

În al doilea rând, de ce şi-a încheiat Isus răspunsul menţionându-i pe Avraam, Isaac şi Iacob, care vor fi înviaţi pe pământ? (Citeşte Matei 22:31, 32.) Să remarcăm că, atunci când a vorbit despre patriarhi, Isus a folosit următoarele cuvinte introductive: „Iar despre învierea morţilor . . .”. Această expresie ar putea indica faptul că Isus dorea să îndrepte atenţia spre o altă idee. Apoi, bazându-se pe scrierile lui Moise, pe care saducheii afirmau că le acceptă, Isus a folosit cuvintele pe care Iehova i le-a adresat lui Moise din mijlocul unei tufe aprinse. Astfel, Isus a oferit o dovadă în plus că învierea, cea pământească, este sigură şi face parte din scopul lui Iehova (Ex. 3:1-6).

În al treilea rând, dacă afirmaţiile lui Isus despre înviere şi căsătorie se aplică la învierea cerească, înseamnă aceasta că persoanele care au parte de învierea pământească se vor putea căsători? Cuvântul lui Dumnezeu nu dă un răspuns direct la această întrebare. Dacă Isus s-a referit, de fapt, la învierea cerească, atunci cuvintele sale nu ne dau niciun indiciu cu privire la posibilitatea ca oamenii care vor învia pe pământ să se căsătorească în lumea nouă.

Aşa cum ştim, Cuvântul lui Dumnezeu spune clar că moartea pune capăt legăturii conjugale. Prin urmare, o persoană văduvă n-ar trebui să se simtă vinovată dacă decide să se recăsătorească. Aceasta este o decizie personală. Aşadar, cei aflaţi în această situaţie n-ar trebui să fie criticaţi dacă doresc să se bucure de compania iubitoare a unui partener de căsătorie (Rom. 7:2, 3; 1 Cor. 7:39).

E firesc să avem multe întrebări despre viaţa în lumea nouă. Dar, în loc să facem în mod inutil speculaţii în încercarea de a răspunde la aceste întrebări, ar fi mai bine să aşteptăm şi vom vedea. De un lucru însă putem fi siguri: Oamenii ascultători vor fi fericiţi, deoarece Iehova le va satisface toate necesităţile şi dorinţele în cel mai bun mod posibil (Ps. 145:16).

^ par. 4 Vezi Turnul de veghe din 1 iunie 1987, paginile 30, 31 (engl.).

^ par. 5 În timpurile biblice, căsătoria între cumnaţi, sau leviratul, era un obicei potrivit căruia un bărbat trebuia să se căsătorească cu văduva fratelui său care nu avea fii. Astfel, ea putea da naştere unui descendent care să ducă mai departe numele familiei (Gen. 38:8; Deut. 25:5, 6).

^ par. 9 Cei care vor învia pe pământ vor avea perspectiva de a primi viaţa veşnică, nu nemurirea. Pentru a afla mai multe despre deosebirea dintre nemurire şi viaţa veşnică, vezi Turnul de veghe din 1 aprilie 1984, paginile 30, 31 (engl.).