Salt la conţinut

Salt la cuprins

Întrebări de la cititori

Întrebări de la cititori

Arată cuvintele lui David din Psalmul 37:25 şi cele ale lui Isus din Matei 6:33 că Iehova nu va permite niciodată ca un creştin să sufere de foame?

David a scris: „Nu l-am văzut pe cel drept părăsit, nici pe urmaşii lui cerşindu-şi pâinea”. În acest verset, el a făcut o afirmaţie generală, bazată pe propria experienţă. El a simţit întotdeauna grija lui Dumnezeu (Ps. 37:25). Totuşi, cuvintele lui David nu transmit ideea că un închinător al lui Iehova nu s-a confruntat sau nu se va confrunta niciodată cu lipsuri.

Au existat momente când chiar David a trecut prin situaţii grele. Un astfel de moment a fost atunci când David fugea de Saul. Pentru că nu mai avea suficientă hrană, el a cerut nişte pâine pentru el şi pentru oamenii care erau cu el (1 Sam. 21:1-6). Astfel, în acea situaţie, David a dus lipsă de pâine. Însă, chiar şi atunci, el a ştiut că Iehova nu-l părăsise. De fapt, nicăieri nu citim că David a trebuit să cerşească pentru a obţine hrana de care avea nevoie ca să rămână în viaţă.

În Matei 6:33, Isus ne-a asigurat că Dumnezeu se va îngriji de necesităţile slujitorilor săi fideli care pun Regatul pe primul loc în viaţă. El a spus: „Continuaţi să căutaţi mai întâi regatul şi dreptatea Sa şi toate aceste lucruri [printre care hrană, băutură şi îmbrăcăminte] vă vor fi adăugate”. Totuşi, Isus a mai arătat că, din cauza persecuţiilor, ‘fraţii săi’ s-ar putea să sufere de foame (Mat. 25:35, 37, 40). Aşa s-a întâmplat cu apostolul Pavel. Uneori, el a suferit de foame şi de sete (2 Cor. 11:27).

Iehova ne spune că vom fi persecutaţi în diferite moduri. El ar putea permite să ne confruntăm cu lipsuri în timp ce ne străduim să dăm un răspuns la acuzaţiile Diavolului (Iov 2:3-5). De exemplu, unii dintre fraţii noştri, cum au fost cei trimişi în lagărele de concentrare naziste, s-au aflat în pericol din cauza persecuţiilor. Privarea de hrană corespunzătoare a fost o metodă diabolică folosită în încercarea de a-i face pe Martori să renunţe la integritate. Martorii fideli au rămas ascultători, iar Iehova nu i-a părăsit. El a permis ca ei să treacă prin această încercare, aşa cum permite ca toţi creştinii să se confrunte cu diferite încercări. Totuşi, nu există nicio îndoială că Iehova îi sprijină pe toţi cei care suferă pentru numele său (1 Cor. 10:13). Să ne amintim cuvintele consemnate în Filipeni 1:29: „De dragul lui Cristos, vi s-a dat privilegiul nu numai de a crede în el, ci şi de a suferi pentru el”.

Iehova promite că va fi alături de slujitorii săi. De exemplu, în Isaia 54:17 citim: „Nicio armă pregătită împotriva ta nu va reuşi”. Această promisiune, precum şi altele sunt o garanţie că Dumnezeu îşi ocroteşte poporul ca întreg. La nivel individual însă, un creştin ar putea trece prin încercări şi ar putea chiar să-şi piardă viaţa.