ÎN 1870, un mic grup din Pittsburgh (Allegheny), Pennsylvania, SUA, a început să cerceteze Scripturile. Sub îndrumarea lui Charles Taze Russell, membrii acestui grup au analizat ce spun Scripturile despre jertfa de răscumpărare oferită de Cristos şi şi-au dat seama că aceasta ocupă un loc important în scopul lui Iehova. Cât de încântaţi au fost când au înţeles că răscumpărarea le dă oamenilor posibilitatea să fie salvaţi, chiar şi celor care nu auziseră încă de Isus! Recunoştinţa pe care au simţit-o i-a îndemnat să comemoreze moartea lui Isus în fiecare an (1 Cor. 11:23-26).

Fratele Russell a început să publice revista Turnul de veghe al Sionului, care susţinea că răscumpărarea este cea mai mare dovadă a iubirii lui Dumnezeu. În Turnul de veghe, perioada Comemorării morţii lui Cristos a fost numită „o perioadă cu totul deosebită”, iar cititorii revistei au fost îndemnaţi să ţină Comemorarea fie în Pittsburgh, fie în alte locuri în grupuri restrânse. „Chiar dacă vor fi numai doi sau trei care au această credinţă preţioasă”, sau numai unul, „Domnul va fi acolo împreună cu ei.”

Odată cu trecerea anilor, din ce în ce mai multe persoane veneau la Pittsburgh pentru Comemorare. În invitaţie se spunea: „Vă vom primi cu multă căldură”. Într-adevăr, Studenţii în Biblie locali le-au oferit cu bucurie cazare şi masă fraţilor şi surorilor de credinţă. În perioada Comemorării din 1886 a avut loc „o întrunire generală”, care a ţinut câteva zile. Turnul de veghe a dat următorul îndemn: „Veniţi, voi, toţi cei cu inimile pline de iubire pentru Stăpânul nostru, pentru fraţii săi şi pentru adevărul său!”.

Studenţii în Biblie din Pittsburgh au ţinut ani la rând congrese pentru cei ce credeau în răscumpărare şi care veneau acolo pentru Comemorare. Pe măsură ce numărul Studenţilor în Biblie creştea, creşteau şi numărul şi proporţiile întrunirilor care se ţineau pe tot pământul cu ocazia Comemorării. Ray Bopp din ecclesia (congregaţia) din Chicago a spus că în anii 1910 era nevoie de câteva ore ca simbolurile să treacă pe la sutele de oameni care participau la Comemorare, deoarece aproape toţi se împărtăşeau.

Ce simboluri se foloseau? Deşi Turnul de Veghe a menţionat că Isus a folosit vin cu ocazia Cinei Domnului, pentru un timp, revista a recomandat să se folosească must sau suc de stafide, astfel încât cei „slabi” să nu fie ispitiţi. Totuşi, celor care considerau că ar trebui să se folosească vin li s-a pus la dispoziţie vin. Ulterior, Studenţii în Biblie au înţeles că vinul roşu curat este simbolul potrivit pentru sângele lui Isus.

Comemorarea morţii lui Isus oferea ocazia de a medita profund. În unele congregaţii însă predomina o atmosferă de tristeţe, iar la sfârşitul programului toţi  plecau aproape fără să rostească un cuvânt. Dar cartea „Iehova”, lansată în 1934, spunea despre Comemorare că ar trebui celebrată nu „cu tristeţe”, din cauza morţii dureroase a lui Isus, ci „cu bucurie”, deoarece el domneşte ca Rege din 1914.

În 1935 a avut loc o schimbare importantă în legătură cu modul în care urma să fie ţinută Comemorarea. În acel an a fost identificată „marea mulţime”, menţionată în Revelaţia 7:9. Până atunci, slujitorii lui Iehova consideraseră că acest grup era alcătuit din creştini consacraţi care erau mai puţin zeloşi. În acel an s-a înţeles că această mulţime este alcătuită din închinători fideli care au speranţa de a trăi pe un pământ paradiziac. În urma acestei clarificări şi după o autoanaliză atentă, fratele Russell Poggensee a recunoscut: „Speranţa cerească nu-mi fusese dată de Iehova prin spiritul sfânt”. Fratele Poggensee, precum şi alţi fraţi loiali care au ajuns la aceeaşi concluzie au încetat să se împărtăşească din simboluri, însă au continuat să asiste la Comemorare.

Campaniile speciale de predicare din această „perioadă cu totul deosebită” le ofereau tuturor fraţilor ocazii excelente de a arăta recunoştinţă pentru răscumpărare. Într-o ediţie a publicaţiei Buletinul din 1932, slujitorii lui Iehova au fost îndemnaţi să nu fie „sfinţii de la Comemorare”, adică să se împărtăşească din simboluri fără să fie „lucrători activi”, care predică mesajul adevărului. O ediţie din 1934 a aceleiaşi publicaţii îi invita pe fraţi să facă ceea ce în prezent numim pionierat auxiliar prin întrebarea: „Se vor oferi 1 000 de fraţi şi surori pentru acest serviciu în perioada Comemorării?”. Cu privire la cei unşi, în Informatorul se făcea următoarea afirmaţie: „Bucuria lor va fi deplină doar dacă iau parte la mărturia despre Regat”. Cu timpul, acest lucru avea să fie valabil şi în cazul celor cu speranţă pământească. *

Pentru toţi slujitorii lui Iehova, Comemorarea este cea mai sfântă noapte din an. Ei o celebrează chiar şi în cele mai dificile împrejurări. În 1930, Pearl English şi sora ei, Ora, au mers pe jos aproximativ 80 de kilometri pentru a asista la Comemorare. În perioada în care a fost ţinut în regim de izolare într-o închisoare din China, un misionar pe nume Harold King a scris poezii şi cântări despre Comemorare şi a pregătit simbolurile folosind coacăze negre şi orez. Din Europa Răsăriteană până în America Centrală şi până în Africa, slujitorii lui Iehova au dat dovadă de curaj comemorând moartea lui Isus chiar şi în timp de război sau de interdicţii. Indiferent de locul sau de situaţia în care ne aflăm, noi ne întrunim cu ocazia Comemorării pentru a-i lăuda pe Iehova Dumnezeu şi pe Isus Cristos.