M-AM născut în 1955 în statul Queensland, Australia. La puţin timp după aceea, mama mea, Estelle, a început să studieze Biblia cu Martorii lui Iehova. Ea s-a botezat după un an, iar tatăl meu, Ron, a venit la adevăr 13 ani mai târziu. Eu m-am botezat în 1968 la un congres ţinut în orăşelul St. George, aflat într-o zonă izolată din Queensland.

Încă din copilărie am îndrăgit lectura şi am fost fascinat de limbi. Când mergeam în excursii, cred că părinţii mei nu erau prea încântaţi să vadă că stăteam pe bancheta din spate a maşinii şi citeam, în loc să admir peisajul. Însă pasiunea pentru lectură mi-a fost de folos la şcoală. În timpul liceului, pe care l-am făcut în Glenorchy, pe insula Tasmania, am câştigat mai multe premii pentru rezultatele la învăţătură.

Mai târziu însă, a trebuit să iau o decizie importantă. Puteam alege să accept o bursă şi să merg la facultate. Deşi iubeam mult cărţile şi lectura, sunt recunoscător că mama m-a ajutat să cultiv o iubire şi mai mare faţă de Iehova (1 Cor. 3:18, 19). Astfel, cu acordul părinţilor mei, am hotărât ca, de-ndată ce voi obţine diploma de absolvire a învăţământului obligatoriu, să-mi închei studiile şi să încep pionieratul. Am făcut acest lucru în ianuarie 1971, la vârsta de 15 ani.

 În următorii opt ani am avut privilegiul de a face pionierat în Tasmania. În această perioadă m-am căsătorit cu Jenny Alcock, o frumoasă fată tasmaniană. Împreună am slujit patru ani ca pionieri speciali în teritorii izolate din Smithton şi Queenstown.

În 1978 am călătorit prima oară în străinătate pentru a participa la un congres internaţional ţinut în Port Moresby, Papua Noua Guinee. Îmi amintesc şi acum că am ascultat o cuvântare ţinută de un misionar în limba hiri motu. Chiar dacă n-am înţeles nimic din ce a spus, cuvântarea lui m-a făcut să-mi doresc să devin misionar, să învăţ alte limbi şi să ţin şi eu astfel de cuvântări. În sfârşit, găsisem o modalitate de a îmbina iubirea faţă de Iehova cu iubirea pentru limbi.

Spre surprinderea noastră, când ne-am întors în Australia, am fost invitaţi să slujim ca misionari pe insula Funafuti, din statul Tuvalu, numit anterior Insulele Ellice. Am ajuns în noua repartiţie în ianuarie 1979. În Tuvalu mai erau doar trei vestitori botezaţi.

Nu ne-a fost uşor să învăţăm limba tuvaluană. Singura carte în tuvaluană era „Noul Testament”. Nu existau dicţionare sau cursuri de limbă. De aceea, am decis să încercăm să învăţăm între 10 şi 20 de cuvinte pe zi. Însă, în scurt timp, ne-am dat seama că nu înţelegeam sensul corect al majorităţii cuvintelor pe care le învăţam. În loc să le spunem oamenilor că divinaţia era un lucru greşit, în realitate le spuneam să nu folosească balanţe şi bastoane! A trebuit să învăţăm mai bine limba pentru a putea conduce multele studii biblice pe care le iniţiaserăm. Aşa că am continuat să învăţăm. După câţiva ani, unul dintre cei cu care am studiat în acea perioadă ne-a zis: „Ne bucurăm foarte mult că acum puteţi vorbi limba noastră. La început, habar n-aveam ce încercaţi să ne spuneţi!”.

În plus, ne-am bucurat de ceea ce unii ar numi condiţii ideale pentru învăţarea unei limbi străine. Întrucât nu găsiserăm nicio casă de închiriat, am ajuns să locuim la o familie de fraţi din satul principal. Asta ne-a permis să avem contact direct cu limba şi cu modul de viaţă al localnicilor. După ce n-am mai vorbit câţiva ani limba engleză, limba tuvaluană a devenit limba noastră principală.

În scurt timp, mulţi oameni au început să manifeste interes faţă de adevăr. Însă cum puteam să studiem cu ei? Nu exista nicio publicaţie în limba lor. Cum puteau să studieze personal? Când începeau  să vină la întruniri, ce cântări aveau să cânte, ce materiale aveau să folosească şi cum aveau să se pregătească pentru întruniri? Mai mult, cum puteau să progreseze şi să ajungă la pasul botezului? Aceşti oameni umili aveau nevoie de hrană spirituală în limba lor! (1 Cor. 14:9) De aceea, ne întrebam: Se vor produce vreodată publicaţii în limba tuvaluană, care este vorbită de mai puţin de 15 000 de oameni? Iehova a răspuns la aceste întrebări, dovedindu-ne astfel două lucruri: 1) că vrea ca numele său să fie proclamat „în insule îndepărtate” şi 2) că vrea ca oamenii pe care lumea îi consideră ‘umili şi modeşti’ să se refugieze la numele său (Ier. 31:10; Ţef. 3:12).

În 1980, Filiala ne-a repartizat să slujim ca traducători, o activitate pentru care ne simţeam complet nepregătiţi (1 Cor. 1:28, 29). La început am reuşit să cumpărăm de la autorităţi o maşină de multiplicat veche, pe care am folosit-o ca să tipărim materiale pentru întruniri. Am tradus în tuvaluană chiar şi cartea Adevărul care conduce la viaţă eternă, pe care am tipărit-o la această maşină. Îmi amintesc şi acum mirosul puternic de cerneală şi cât de greu era să tipărim manual toate aceste publicaţii pe căldura tropicală. Pe atunci n-aveam curent electric!

N-a fost uşor să traducem în limba tuvaluană, deoarece aveam puţine lucrări de referinţă care să ne ajute. Uneori însă, am primit ajutor de unde nici nu ne aşteptam. Într-o dimineaţă, în timp ce predicam, am mers din greşeală la casa unui om care ni se împotrivea. Proprietarul, un bărbat în vârstă care fusese profesor, ne-a amintit fără ezitare că n-ar trebui să-l mai vizităm. Apoi a zis: „Vreau să vă spun un singur lucru. În traducerea dumneavoastră folosiţi prea mult diateza pasivă. În tuvaluană nu se foloseşte atât de des”. I-am întrebat şi pe alţii şi ne-am dat seama că avea dreptate. Ca urmare, am făcut schimbările necesare. Totuşi, m-am mirat că Iehova ne ajutase prin intermediul unui împotrivitor care, în mod evident, citea publicaţiile noastre!

 Primul material tipărit în tuvaluană pentru a fi distribuit publicului a fost o invitaţie la Comemorare. După aceea, a urmat pliantul Ştiri ale Regatului nr. 30, care a apărut în acelaşi timp cu cel în limba engleză. Cât de bucuroşi am fost să le oferim oamenilor o publicaţie în limba lor! Treptat, au fost traduse şi tipărite în tuvaluană unele broşuri şi chiar unele cărţi. În 1983, Filiala din Australia a început să tipărească o ediţie trimestrială a Turnului de veghe, de 24 de pagini. Astfel, puteam studia în medie şapte paragrafe pe săptămână. Care a fost reacţia oamenilor? Întrucât celor din Tuvalu le place să citească, publicaţiile noastre au ajuns foarte îndrăgite. Sosirea fiecărei publicaţii noi era anunţată într-un buletin de ştiri la postul de radio de stat, iar uneori era chiar printre cele mai importante ştiri ale zilei! *

La început, traducerea era scrisă de mână pe hârtie. Mai târziu, textul era scris şi rescris de mai multe ori la maşină înainte să fie trimis pentru a fi tipărit la Filiala din Australia. La un moment dat, la filială erau două surori care introduceau textul pe calculator, chiar dacă nu înţelegeau limba tuvaluană. Astfel, textul era introdus de două ori şi apoi verificat pe calculator pentru a fi găsite eventualele deosebiri. Această metodă a contribuit la obţinerea unui text cu foarte puţine greşeli. Paginile tehnoredactate erau trimise înapoi prin poştă pentru a fi verificate şi apoi retrimise la filială pentru a fi tipărite.

Cât de mult s-au schimbat lucrurile de atunci! Acum, echipele de traducere introduc textul direct pe calculator. În majoritatea cazurilor, textul corectat este tehnoredactat pe plan local, iar fişierele sunt trimise apoi prin internet la filialele care au tipografie. Acum nu mai trebuie să fugă nimeni la oficiul poştal pentru a trimite manuscrisele prin poştă.

De-a lungul anilor, eu şi Jenny am primit diferite repartiţii în insulele din Pacific. În 1985 am fost trimişi din Tuvalu la Filiala din Samoa. Acolo, pe lângă munca de traducere în tuvaluană, am sprijinit activitatea de traducere în limbile samoană, tongană şi tokelauană. * Apoi, în 1996, am primit o repartiţie asemănătoare la Filiala din Fiji, unde am putut susţine activitatea de traducere în limbile fijiană, kiribati, nauruană, rotumană şi tuvaluană.

Sunt mereu impresionat de zelul celor care traduc publicaţiile noastre. Munca de traducere poate fi grea şi obositoare. Totuşi, aceşti fraţi fideli se străduiesc să reflecte dorinţa lui Iehova ca vestea bună să ajungă „la orice naţiune, trib, limbă şi popor” (Rev. 14:6). De exemplu, când se pregătea începerea traducerii Turnului de veghe în limba tongană, am avut o întrunire cu toţi bătrânii din Tonga, la care i-am întrebat cine ar putea fi instruit ca traducător. Unul dintre ei, care lucra ca mecanic şi avea un salariu bun, s-a oferit să-şi dea demisia a doua zi şi să înceapă imediat munca de traducere. Acest lucru a fost foarte încurajator,  întrucât el era cap de familie şi nu ştia cum aveau să se întreţină de atunci înainte. Însă Iehova a avut grijă de el şi de familia lui, astfel că fratele a putut lucra mulţi ani ca traducător.

Astfel de fraţi devotaţi reflectă punctul de vedere al membrilor Corpului de Guvernare, care sunt sincer preocupaţi de necesităţile spirituale ale grupurilor lingvistice mai mici. De exemplu, la un moment dat, cineva a întrebat dacă merita să se producă publicaţii în limba tuvaluană. Am fost foarte încurajat când am citit răspunsul de la Corpul de Guvernare: „Nu vedem niciun motiv pentru care munca de traducere în limba tuvaluană n-ar trebui să continue. Chiar dacă teritoriul de limba tuvaluană este mic în comparaţie cu teritoriile de alte limbi, oamenii au în continuare nevoie să audă vestea bună în limba lor maternă”.

În 2003, eu şi Jenny am fost transferaţi de la Departamentul de traducere de la Filiala din Fiji la Departamentul de servicii pentru traducere din Patterson, New York. Părea un vis devenit realitate! Aici am ajuns să slujim într-o echipă care ajută la începerea activităţii de traducere a publicaţiilor noastre în limbi noi. În următorii doi ani, am avut privilegiul să vizităm diferite ţări pentru a instrui echipele de traducere.

Să mă întorc acum la prezentarea despre care am vorbit la începutul relatării. În anul 2000, Corpul de Guvernare a considerat că echipele de traducere aveau nevoie de mai mult ajutor. Până atunci, majoritatea traducătorilor primiseră foarte puţină instruire. După ce am făcut acea prezentare în faţa Comitetului de redactare, Corpul de Guvernare a aprobat un program mondial de instruire pentru toţi traducătorii. Acest program a inclus instruire în vederea înţelegerii limbii engleze, tehnici de traducere şi metoda de lucru în echipă.

Ce efect a avut accentul care s-a pus pe instruirea traducătorilor? În primul rând, calitatea traducerii s-a îmbunătăţit. De asemenea, s-a înregistrat o creştere remarcabilă a numărului de limbi în care sunt traduse publicaţiile noastre. În 1979, când am ajuns în prima noastră repartiţie ca misionari, Turnul de veghe era disponibil în numai 82 de limbi. Majoritatea ediţiilor în alte limbi apăreau la câteva luni după ediţia în engleză. Acum însă, Turnul de veghe este publicat în peste 240 de limbi, iar majoritatea ediţiilor apar simultan cu cea în limba engleză. Hrana spirituală este acum disponibilă într-o formă sau alta în peste 700 de limbi. Cu ani în urmă, nu puteam decât să visăm la acest lucru.

În 2004, Corpul de Guvernare a mai luat o decizie istorică, şi anume aceea de a accelera activitatea de traducere a Bibliei. La câteva luni după aceea, traducerea Bibliei a fost inclusă în munca obişnuită de traducere. Acest lucru a făcut  posibilă apariţia Traducerii lumii noi în mult mai multe limbi. Astfel, în 2014, această traducere a Bibliei era disponibilă, integral sau parţial, în 128 de limbi, inclusiv în unele limbi vorbite în insulele din Pacificul de Sud.

Unul dintre cele mai frumoase momente din viaţa mea a fost în 2011, când am avut privilegiul de a fi repartizat la congresul din Tuvalu. Luni la rând, ţara se confruntase cu o secetă extremă şi se părea că congresul va fi anulat. Totuşi, în seara în care am ajuns în Tuvalu, seceta a fost întreruptă de o ploaie torenţială, astfel că, până la urmă, congresul a avut loc! Am avut privilegiul inestimabil de a lansa Scripturile greceşti creştine – Traducerea lumii noi în limba tuvaluană. Vorbitorii acestei limbi alcătuiesc cel mai mic grup lingvistic care a primit acest dar preţios. La sfârşitul congresului a mai plouat o dată. Astfel, toţi au avut parte din plin de apă, atât spirituală, cât şi literală!

Din nefericire, Jenny, care mi-a fost alături cu fidelitate peste 35 de ani, n-a trăit ca să vadă acest eveniment memorabil. În 2009, ea a murit după o luptă de 10 ani cu cancerul de sân. La înviere, fără îndoială că Jenny se va bucura foarte mult să audă despre lansarea Bibliei în tuvaluană.

De atunci, Iehova m-a binecuvântat cu o altă soţie frumoasă, Loraini Sikivou. Loraini şi Jenny au slujit împreună la Betelul din Fiji. Loraini a lucrat şi ea ca traducător. Astfel, acum am din nou o parteneră fidelă, cu care am în comun atât serviciul pentru Iehova, cât şi iubirea pentru limbi.

Privind în urmă, mă simt foarte încurajat când văd modul în care Iehova, Tatăl nostru iubitor, continuă să se îngrijească de necesităţile grupurilor lingvistice, mari şi mici (Ps. 49:1-3). Am văzut cât de bucuroşi sunt oamenii când văd pentru prima oară publicaţiile noastre în limba lor sau când îi aduc laude lui Iehova cântând în limba inimii lor. În astfel de momente, mă gândesc la marea iubire pe care o are Iehova faţă de noi (Fap. 2:8, 11). Parcă îl aud şi acum pe Saulo Teasi, un frate în vârstă din Tuvalu. După ce a cântat prima dată o cântare a Regatului în limba lui, el mi-a zis: „Cred că ar trebui să le spui fraţilor din Corpul de Guvernare că aceste cântări sună mai bine în tuvaluană decât în engleză”.

În septembrie 2005 am primit privilegiul neaşteptat de a sluji ca membru al Corpului de Guvernare al Martorilor lui Iehova. Deşi nu mai pot lucra ca traducător, îi mulţumesc lui Iehova pentru că îmi permite să susţin în continuare activitatea mondială de traducere. Simt o mare bucurie ştiind că Iehova se îngrijeşte de necesităţile spirituale ale tuturor slujitorilor săi, chiar şi ale celor de pe insulele din mijlocul Oceanului Pacific! Da, aşa cum a spus psalmistul, „Iehova a devenit rege! Să se înveselească pământul! Să se bucure insulele cele multe!” (Ps. 97:1)