Salt la conţinut

Salt la cuprins

Vezi mâna lui Dumnezeu în viaţa ta?

Vezi mâna lui Dumnezeu în viaţa ta?

„Mâna lui Iehova se va face cunoscută slujitorilor săi.” (IS. 66:14)

CÂNTĂRILE: 65, 26

1, 2. Ce cred unii oameni despre Dumnezeu?

MULŢI oameni consideră că nu există o legătură prea strânsă între ceea ce fac ei şi ceea ce face Dumnezeu. De fapt, unii cred că pe Dumnezeu nu-l prea interesează ce li se întâmplă oamenilor. După ce supertaifunul Haiyan a distrus zona centrală a Filipinelor în noiembrie 2013, primarul unui oraş mare a spus: „Dumnezeu trebuie să fi fost în altă parte”.

2 Alţi oameni acţionează de parcă Dumnezeu n-ar vedea ce fac (Is. 26:10, 11; 3 Ioan 11). Aceştia sunt asemenea celor despre care apostolul Pavel a spus: „Ei n-au găsit de cuviinţă să aibă o cunoştinţă exactă despre Dumnezeu”. Astfel de oameni „sunt plini de orice nedreptate, de nelegiuire, de lăcomie, de răutate” (Rom. 1:28, 29).

3. a) Ce întrebări ar trebui să ne punem cu privire la Dumnezeu? b) La ce se referă deseori Biblia când vorbeşte despre ‘mâna’ lui Iehova?

3 Ce se poate spune despre noi? Spre deosebire de cei menţionaţi anterior, noi suntem conştienţi că Iehova observă tot ce facem. Dar vedem şi interesul său faţă de noi şi mâna sa, care ne susţine? Mai mult, ne aflăm noi printre cei despre care Isus a spus că „îl vor vedea pe Dumnezeu”? (Mat. 5:8) Ca să înţelegem ce înseamnă aceasta, să analizăm mai întâi câteva exemple biblice ale unor persoane care au văzut mâna lui Dumnezeu în acţiune şi ale altora care n-au vrut s-o vadă. Apoi vom afla cum putem vedea în mod clar mâna lui Iehova în viaţa noastră cu ochii credinţei. În timp ce vom analiza aceste aspecte, să reţinem faptul că Biblia vorbeşte deseori despre ‘mâna’ lui Dumnezeu când se referă la puterea sa în acţiune, pe care o foloseşte pentru a-şi ajuta slujitorii şi a-şi învinge duşmanii. (Citeşte Deuteronomul 26:8.)

EI N-AU VRUT SĂ VADĂ MÂNA LUI DUMNEZEU

4. De ce duşmanii Israelului n-au văzut mâna lui Dumnezeu?

4 La începutul istoriei Israelului, oamenii au avut ocazia să vadă şi să audă cum a acţionat Dumnezeu în favoarea poporului său. Iehova i-a eliberat în mod miraculos pe israeliţi din Egipt, iar apoi ei au învins mai mulţi regi (Ios. 9:3, 9, 10). În pofida a ceea ce au auzit şi au văzut, aproape toţi regii care erau la vest de Iordan „şi-au unit forţele ca să pornească război împotriva lui Iosua şi a lui Israel” (Ios. 9:1, 2). Chiar şi după ce au început lupta, acei regi au avut ocazia să vadă mâna lui Dumnezeu. La porunca lui Iehova, „soarele a rămas nemişcat, iar luna s-a oprit până când naţiunea s-a răzbunat pe duşmanii ei” (Ios. 10:13). Însă Iehova „a lăsat [ca duşmanilor] să li se încăpăţâneze inimile şi să iasă la război împotriva lui Israel” (Ios. 11:20). Duşmanii Israelului n-au vrut să recunoască faptul că Dumnezeu lupta pentru poporul său şi, ca urmare, au fost învinşi.

5. Ce n-a vrut să recunoască răul rege Ahab?

5 De exemplu, răul rege Ahab a avut multe ocazii să vadă mâna lui Dumnezeu în acţiune. Ilie i-a spus: „Nu va fi nici rouă, nici ploaie, decât la cuvântul meu!” (1 Regi 17:1). Fără îndoială, acele cuvinte proveneau de la Iehova, dar Ahab n-a vrut să creadă acest lucru. Mai târziu, când Ilie s-a rugat ca ofranda lui să fie mistuită, Ahab a văzut căzând foc din cer. Apoi, Ilie a arătat că Iehova avea să pună capăt secetei, spunându-i lui Ahab: „Coboară, ca nu cumva să te oprească ploaia cea mare!” (1 Regi 18:22-45). Chiar dacă a văzut toate aceste lucruri, Ahab n-a vrut să recunoască faptul că ele erau dovezi clare ale puterii lui Dumnezeu. Din acest exemplu şi din cele analizate anterior învăţăm o lecţie importantă: Trebuie să recunoaştem mâna lui Iehova atunci când este în acţiune.

EI AU VĂZUT MÂNA LUI IEHOVA

6, 7. Ce au recunoscut în mod clar unii oameni din timpul lui Iosua?

6 În contrast cu acei regi răi, alţii au văzut mâna lui Dumnezeu, chiar dacă au fost în aceeaşi situaţie ca ei. De exemplu, deşi majoritatea naţiunilor au luptat împotriva Israelului în timpul lui Iosua, gabaoniţii au făcut pace cu Israelul. De ce? Ei au spus: „Slujitorii tăi vin . . . datorită numelui lui Iehova, Dumnezeul tău; căci am auzit de faima lui şi de tot ce a făcut” (Ios. 9:3, 9, 10). Ei au recunoscut în mod înţelept că adevăratul Dumnezeu lupta pentru Israel.

7 Şi Rahav a văzut mâna lui Dumnezeu în evenimentele care au avut loc în timpul vieţii ei. Întrucât aflase cum şi-a eliberat Iehova poporul, ea le-a spus celor doi spioni israeliţi: „Ştiu că Iehova o să vă dea ţara”. Chiar dacă prin atitudinea ei şi-a asumat multe riscuri, Rahav şi-a exprimat încrederea că Iehova putea să-i salveze pe ea şi pe membrii familiei ei (Ios. 2:9-13; 4:23, 24).

8. Cum au recunoscut unii israeliţi mâna lui Dumnezeu?

8 Spre deosebire de răul rege Ahab, unii israeliţi, care au fost de faţă când Iehova a răspuns la cererea lui Ilie trimiţând foc din cer, au recunoscut mâna lui Dumnezeu în acea situaţie. Când au văzut că focul de la Iehova mistuia ofranda, ei au zis: „Iehova este adevăratul Dumnezeu!” (1 Regi 18:39). Pentru ei, acest lucru era evident!

9. Cum îl putem vedea pe Iehova şi mâna sa în prezent?

9 Atât exemplele pozitive, cât şi cele negative pe care le-am analizat ne ajută să înţelegem ce înseamnă a-l vedea pe Dumnezeu sau a vedea mâna sa în acţiune. Pe măsură ce îl cunoaştem pe Iehova, şi noi putem să vedem mâna sa, deoarece percepem calităţile şi acţiunile sale cu „ochii inimii” (Ef. 1:18). Cu siguranţă, vrem să fim asemenea celor din trecut, dar şi asemenea celor din prezent care au văzut în mod clar că Iehova îşi sprijină poporul. Totuşi, avem într-adevăr dovezi care arată că Dumnezeu acţionează în viaţa oamenilor din prezent?

DOVEZI CĂ MÂNA LUI DUMNEZEU ACŢIONEAZĂ ÎN PREZENT

10. Ce dovezi avem că Iehova îi ajută pe oameni în prezent? (Vezi imaginea de la începutul articolului.)

10 Avem multe motive să credem că Iehova continuă să-i ajute pe oameni. În repetate rânduri, am auzit despre unele persoane care s-au rugat pentru ajutor spiritual şi apoi l-au primit (Ps. 53:2). În timp ce predica din casă în casă pe o mică insulă din Filipine, un frate pe nume Allan a întâlnit o femeie, care a început să plângă. El spune: „Chiar în acea dimineaţă, ea s-a rugat lui Iehova ca Martorii s-o găsească. În adolescenţă, ea studiase Biblia cu Martorii lui Iehova, dar, după ce s-a căsătorit şi s-a mutat pe acea insulă, a pierdut legătura cu ei. Dumnezeu i-a răspuns la rugăciune atât de repede, încât ea a fost profund mişcată”. În mai puţin de un an, ea şi-a dedicat viaţa lui Iehova.

Vezi dovezile care arată că Iehova îi ajută pe slujitorii săi în prezent? (Vezi paragrafele 11-13)

11, 12. a) Cum îşi ajută Iehova slujitorii? b) Relataţi experienţa unei surori care a primit ajutor de la Dumnezeu.

11 Mulţi slujitori ai lui Iehova au văzut dovezi ale ajutorului său când au renunţat la unele obiceiuri care creează dependenţă, precum fumatul, consumul de droguri sau vizionarea de materiale pornografice. Unii spun că au încercat de mai multe ori să renunţe la aceste obiceiuri bazându-se pe propriile forţe, dar fără succes. Însă, când l-au rugat pe Iehova să-i ajute, el le-a dat „puterea care depăşeşte normalul”, astfel că au reuşit să-şi învingă slăbiciunile (2 Cor. 4:7; Ps. 37:23, 24).

12 Iehova i-a ajutat pe mulţi slujitori ai săi să facă faţă unor probleme personale. De exemplu, o soră pe nume Amy s-a confruntat cu unele probleme când a fost repartizată să ajute la construirea unei săli a Regatului şi a unei case de misionari pe o mică insulă din Pacific. Ea spune: „Stăteam într-un hotel mic şi, în fiecare zi, trebuia să mergem pe străzi pline de noroi până la şantier”. Ea a trebuit şi să se adapteze la obiceiurile locale. În plus, de multe ori nu era curent sau apă. Amy spune în continuare: „Şi, ca şi cum toate acestea n-ar fi fost de-ajuns, într-o zi mi-am descărcat nervii pe o soră care lucra cu noi. M-am întors la hotel simţindu-mă groaznic. Am stat în camera mea întunecată şi mi-am vărsat inima înaintea lui Iehova, rugându-l să mă ajute”. Când a venit curentul, Amy a luat o revistă Turnul de veghe care conţinea un articol despre programul de absolvire a Şcolii Galaad; acesta vorbea despre toate problemele cu care se confrunta ea: o nouă cultură, dorul de casă şi persoane noi cu care trebuia să se înţeleagă. Ea spune: „Am simţit că Iehova mi-a vorbit în acea noapte. Asta m-a motivat să rămân în repartiţia mea” (Ps. 44:25, 26; Is. 41:10, 13).

13. Ce dovezi avem că Iehova îşi susţine slujitorii în „apărarea şi stabilirea legală” a veştii bune?

13 Faptul că Martorii lui Iehova au avut succes în „apărarea şi stabilirea legală” a veştii bune este o altă dovadă că Iehova ne sprijină cu mâna sa puternică (Filip. 1:7). Unele guverne au încercat să oprească lucrarea poporului lui Dumnezeu. Totuşi, Martorii lui Iehova au obţinut cel puţin 268 de victorii juridice, dintre care 24 la Curtea Europeană a Drepturilor Omului începând din anul 2000. Când privim în urmă la aceste victorii, devine clar că nimeni nu se poate împotrivi mâinii lui Dumnezeu (Is. 54:17). (Citeşte Isaia 59:1.)

14. Ce alte dovezi avem că Dumnezeu acţionează în folosul poporului său?

14 Predicarea veştii bune la nivel mondial este posibilă doar cu ajutorul lui Dumnezeu (Mat. 24:14; Fap. 1:8). Pe lângă aceasta, când vedem unitatea familiei mondiale de slujitori ai lui Iehova din prezent – ceva ce lumea nu poate realiza – , înţelegem de ce chiar şi unii oameni care nu i se închină lui Iehova recunosc: „Dumnezeu este cu adevărat în mijlocul vostru” (1 Cor. 14:25). Aşadar, ca grup, noi avem suficiente dovezi că Dumnezeu acţionează în folosul poporului său. (Citeşte Isaia 66:14.) Dar ce se poate spune despre tine? Vezi în mod clar mâna lui Iehova în viaţa ta?

VEZI MÂNA LUI IEHOVA ÎN VIAŢA TA?

15. Explicaţi de ce s-ar putea ca uneori să nu vedem în mod clar mâna lui Iehova în viaţa noastră.

15 Care sunt unele motive pentru care este posibil să nu vedem în mod clar mâna lui Dumnezeu în viaţa noastră? Problemele ne pot copleşi. În astfel de momente, am putea ajunge să uităm modul în care Iehova ne-a ajutat deja. Când a fost ameninţat cu moartea de regina Izabela, chiar şi profetul Ilie a uitat pe moment cum acţionase Dumnezeu în folosul său. Biblia spune că Ilie „a cerut ca sufletul lui să moară” (1 Regi 19:1-4). Care a fost soluţia la problema lui? El a trebuit să apeleze la Iehova pentru încurajare (1 Regi 19:14-18).

16. Ce putem face ca să-l vedem pe Dumnezeu la fel ca Iov?

16 Iov a ajuns atât de distras din cauza îngrijorărilor, încât n-a mai putut să vadă lucrurile din perspectiva lui Dumnezeu (Iov 42:3-6). La fel ca Iov, s-ar putea să fie necesar ca şi noi să facem eforturi mai mari pentru a-l vedea pe Dumnezeu. Cum anume? Trebuie să medităm în lumina Scripturilor la ceea ce ni se întâmplă. Pe măsură ce vom înţelege mai bine modul în care Iehova ne susţine, el va deveni mai real pentru noi. Apoi, la fel ca Iov, vom putea spune: „Urechea mea auzise despre tine, dar acum ochiul meu te vede”.

Te foloseşte Iehova pentru a-i ajuta pe alţii să-l vadă? (Vezi paragrafele 17, 18)

17, 18. a) Cum putem vedea mâna lui Iehova în viaţa noastră? b) Relataţi o experienţă care arată cum ne ajută Dumnezeu în prezent.

17 Cum am putea vedea mâna lui Iehova? Să ne gândim la următoarele exemple: Probabil, simţi că modul în care ai aflat adevărul se datorează acţiunii lui Iehova. Poate că ai participat la o întrunire creştină şi, după o anumită temă, ai spus: „Este exact ce aveam nevoie”. Sau poate ai simţit că Iehova ţi-a răspuns la o rugăciune. Probabil, ai hotărât să faci mai mult în serviciul lui Iehova şi ai fost uimit de modul în care el te-a ajutat să reuşeşti în ce ţi-ai propus. Sau poate că ai renunţat la un loc de muncă pentru obiective spirituale şi ai văzut cum s-a împlinit promisiunea lui Iehova: „Nicidecum nu te voi părăsi” (Evr. 13:5). Dacă suntem vigilenţi din punct de vedere spiritual, ne va fi mai uşor să vedem mâna lui Iehova în viaţa noastră.

18 O soră din Kenya pe nume Sarah spune: „M-am rugat pentru o doamnă cu care studiam, întrucât simţeam că ea nu apreciază studiul Bibliei. L-am întrebat pe Iehova dacă ar trebui să întrerup studiul. Imediat după ce am spus «Amin», a sunat telefonul. Doamna cu care studiam m-a sunat ca să mă întrebe dacă putea să vină cu mine la întrunire. Am fost foarte impresionată!”. Dacă eşti atent, şi tu poţi vedea în ce mod acţionează Iehova în viaţa ta. Rhonna, o soră care trăieşte în Asia, spune: „Ai nevoie de o oarecare experienţă pentru a sesiza îndrumarea lui Iehova. Însă, odată ce o dobândeşti, este uimitor să descoperi cât de mult se interesează el de noi!”.

19. De ce anume mai avem nevoie pentru a-l vedea pe Dumnezeu?

19 Isus a spus: „Fericiţi sunt cei cu inima curată, căci ei îl vor vedea pe Dumnezeu!” (Mat. 5:8). Cum putem avea o ‘inimă curată’? Trebuie să avem gânduri curate şi să punem capăt oricărei conduite greşite. (Citeşte 2 Corinteni 4:2.) Aşadar, pentru a-l vedea pe Dumnezeu, trebuie să progresăm pe plan spiritual şi să avem o conduită dreaptă. În articolul următor vom analiza cum ne poate ajuta credinţa să vedem şi mai clar mâna lui Iehova în viaţa noastră.