Zidiţi-vă familia prin „cuvinte plăcute“

CU FIECARE minut ce trecea, David devenea şi mai nervos. Îşi aştepta soţia în maşină şi se tot uita la ceas. În cele din urmă, când Diana, soţia lui, a ieşit din casă, el a avut o izbucnire de mânie.

„Cum poţi să mă faci să aştept atâta?“, a strigat el. „Întotdeauna întârzii! De ce nu poţi să fii şi tu măcar o dată gata la timp?“

Diana era distrusă. A izbucnit în plâns şi a fugit în casă. În clipa aceea, David a înţeles ce greşeală făcuse. Izbucnirea lui nu a făcut decât să înrăutăţească lucrurile. Ce putea să facă acum? A oprit motorul, a oftat adânc şi a pornit încet după soţia lui.

Nu este aceasta o situaţie pe care o întâlnim deseori în viaţa reală? Vi s-a întâmplat şi vouă să spuneţi cuvinte pe care apoi le-aţi regretat? Când vorbim fără să gândim, deseori spunem lucruri pe care mai târziu le regretăm. Biblia spune pe bună dreptate: „Inima celui drept se gândeşte ce să răspundă“ (Proverbele 15:28).

Însă poate fi dificil să gândim limpede înainte de a vorbi, îndeosebi când suntem supăraţi, când ne este teamă sau când ne simţim răniţi. Orice încercare de a ne exprima sentimentele, în special faţă de membrii apropiaţi ai familiei, poate degenera uşor în acuzaţii sau critici. Acestea, la rândul lor, pot răni sentimente sau pot provoca o ceartă.

Ce am putea face pentru a îmbunătăţi lucrurile? Cum putem să ne ţinem sub control sentimentele? Putem găsi câteva sfaturi utile în cuvintele lui Solomon, unul dintre scriitorii Bibliei.

Gândiţi-vă ce să spuneţi şi cum să spuneţi

Când şi-a aşternut în scris reflecţiile asupra deşertăciunii vieţii, Solomon, scriitorul cărţii biblice Eclesiastul, era în mod evident foarte afectat. „Am urât viaţa“, a spus el. La un moment dat, el a numit-o „deşertăciunea deşertăciunilor“ (Eclesiastul 2:17; 12:8). Totuşi, Eclesiastul nu este o listă a dezamăgirilor lui Solomon. El nu a considerat potrivit să vorbească numai despre aspectele negative ale vieţii. În încheierea cărţii, Solomon arată că „s-a străduit să găsească cuvinte plăcute şi să scrie întocmai cuvintele adevărului“ (Eclesiastul 12:10).

În mod evident, Solomon a înţeles că trebuia să-şi ţină sub control sentimentele. De fapt, el se întreba mereu: Ceea ce intenţionez să spun este adevărat şi exact? Dacă voi folosi aceste cuvinte, le vor considera ceilalţi plăcute  şi uşor de acceptat? Întrucât a căutat ‘cuvintele plăcute’ ale adevărului, el a reuşit să nu lase ca sentimentele să-i întunece gândirea.

Ceea ce a rezultat nu este numai o capodoperă literară, ci şi un izvor de înţelepciune de inspiraţie divină care vorbeşte despre sensul vieţii (2 Timotei 3:16, 17). Ne-ar putea ajuta şi pe noi modul în care a abordat Solomon subiectele mai sensibile să comunicăm mai bine cu cei dragi? Să analizăm un exemplu.

Învăţaţi să vă stăpâniţi sentimentele

Să zicem că un băiat vine de la şcoală cu carnetul de note şi este trist. Tatăl lui se uită în carnet şi vede o notă mică la o materie. Se supără imediat, amintindu-şi că de multe ori băiatul a amânat să-şi facă temele pentru acasă. Tatălui îi vine să-i spună: „Eşti un leneş! Dacă ai să continui aşa, n-ai să faci nimic în viaţă!“.

Pentru a nu lăsa ca mânia să pună stăpânire pe el, ar fi mai bine ca tatăl să se întrebe: Ceea ce gândesc eu este chiar adevărat şi exact? Această întrebare îl poate ajuta să nu permită sentimentelor să-l împiedice să evalueze în mod corect situaţia (Proverbele 17:27). Chiar n-o să facă nimic în viaţă fiul său din cauză că are probleme la o materie? Este el leneş de obicei sau pur şi simplu amână să-şi facă lecţiile pentru că îi este greu să înţeleagă anumite noţiuni din materia respectivă? Biblia subliniază în repetate rânduri valoarea faptului de a privi raţional şi realist lucrurile (Tit 3:2; Iacov 3:17). Pentru a-şi încuraja copilul, un părinte trebuie să vorbească „întocmai cuvintele adevărului“.

Alegeţi cuvinte potrivite

Odată ce decide ce idee vrea să transmită, tatăl se poate întreba: Cum aş putea să spun asta în cuvinte care să-i fie plăcute fiului meu, pe care să le accepte? Desigur, cuvintele potrivite nu sunt uşor de găsit. Însă părinţii nu trebuie să uite că adolescenţii au deseori tendinţa de a cădea în extreme. Ei exagerează atât de mult o slăbiciune sau un defect, încât aceasta le afectează modul în care se văd pe ei înşişi. Dacă reacţionează exagerat, părintele ar putea să încurajeze gândirea negativă a copilului. Iată ce citim în acest sens în Coloseni 3:21: „Nu-i exasperaţi pe copiii voştri, ca să nu se descurajeze“.

Cuvinte ca „întotdeauna“ sau „niciodată“, de obicei generalizează sau exagerează lucrurile. Când un părinte spune: „N-ai să fii niciodată bun de ceva“, cum mai poate un copil să-şi păstreze respectul de sine? Dacă i se spune deseori că nu este bun de nimic, copilul chiar ar putea ajunge să creadă asta. Şi acest lucru nu numai că nu este încurajator, dar nu este nici adevărat.

Este mult mai bine să se sublinieze aspectele pozitive ale oricărei situaţii. Tatăl din exemplul descris anterior ar putea spune: „Fiule, văd că eşti supărat din cauza notei proaste. Ştiu că tu de obicei îţi faci temele cu conştiinciozitate. Hai să vedem ce s-a întâmplat la această materie şi cum putem rezolva problema“. Pentru a stabili cum este cel mai bine să-şi ajute fiul, tatăl ar putea pune şi câteva întrebări concrete ca să vadă dacă nu cumva problema de fond este alta.

Această manieră amabilă şi bine gândită de a aborda problema va da rezultate mai bune decât o izbucnire de mânie. Biblia ne dă următoarea asigurare: „Cuvintele plăcute sunt . . . dulci pentru suflet şi vindecare pentru oase“ (Proverbele 16:24). Copiii, de fapt, toţi membrii familiei, înfloresc într-un climat de pace şi iubire.

„Din plinătatea inimii“

Să ne gândim la bărbatul din situaţia prezentată la începutul articolului. Nu ar fi fost mai bine dacă s-ar fi gândit înainte la „cuvinte plăcute“, cuvintele adevărului, mai degrabă decât să-i vorbească soţiei sale cu mânie? Un soţ care se află într-o astfel de situaţie trebuie  să se întrebe: Deşi soţia mea trebuie să mai lucreze la punctualitate, chiar este adevărat că întotdeauna întârzie? Este acum momentul să aduc în discuţie acest subiect? O vor ajuta criticile sau cuvintele spuse la mânie să dorească să facă schimbări? Dacă ne vom pune întrebări de felul acesta vom putea evita să-i rănim fără să vrem pe cei dragi (Proverbele 29:11).

Ce se poate face dacă discuţiile noastre în familie se sfârşesc de repetate ori cu o ceartă? Ar putea fi necesar să privim lucrurile mai în profunzime, să ne analizăm sentimentele care ne fac să alegem anumite cuvinte. Ceea ce spunem, în special când suntem supăraţi sau stresaţi, poate dezvălui multe despre persoana noastră lăuntrică. Isus a spus: „Din plinătatea inimii vorbeşte gura“ (Luca 6:45). Cu alte cuvinte, vorbirea noastră reflectă adesea cele mai intime gânduri, dorinţe şi înclinaţii pe care le avem.

Suntem realişti şi optimişti? Probabil că tonul cu care vorbim şi ceea ce spunem vor reflecta aceasta. Avem tendinţa de a fi rigizi, pesimişti sau critici? Dacă da, i-am putea descuraja pe alţii fie prin ceea ce spunem, fie prin felul în care o spunem. Poate că nu ne dăm seama cât de negative au devenit gândirea şi vorbirea noastră. Chiar am putea crede că modul nostru de a vedea lucrurile este corect. Să avem grijă să nu ne amăgim singuri! (Proverbele 14:12)

Din fericire, avem la dispoziţie Cuvântul lui Dumnezeu. Biblia ne poate ajuta să ne analizăm gândurile şi să vedem care sunt corecte şi care trebuie corectate (Evrei 4:12; Iacov 1:25). Indiferent de înclinaţiile moştenite sau de felul în care am fost crescuţi, fiecare dintre noi poate alege să-şi schimbe modul de gândire şi de acţiune, dacă îşi doreşte cu adevărat acest lucru (Efeseni 4:23, 24).

O altă modalitate de a ne evalua stilul de comunicare este să-i întrebăm pe alţii. De pildă, cereţi-i partenerului conjugal sau copilului să vă spună sincer care este părerea lui în această privinţă. Vorbiţi cu un prieten matur care vă cunoaşte bine. Veţi avea nevoie de umilinţă ca să acceptaţi ceea ce vă vor spune şi să faceţi schimbările necesare.

Gândiţi înainte de a vorbi!

În sfârşit, dacă într-adevăr nu vrem să-i rănim pe alţii prin vorbirea noastră, trebuie să facem ce se spune în Proverbele 16:23: „Oamenii înţelepţi gândesc înainte de a vorbi, astfel, cuvintele lor sunt mai convingătoare“ (Today’s English Version). Poate că nu ne este întotdeauna uşor să ne stăpânim sentimentele. Totuşi, dacă încercăm să-i înţelegem pe ceilalţi în loc să-i acuzăm sau să-i umilim, ne va fi mai uşor să găsim cuvinte potrivite pentru a ne exprima sentimentele.

Desigur, nimeni nu este perfect (Iacov 3:2). Uneori, cu toţii vorbim necugetat (Proverbele 12:18). Însă, cu ajutorul Cuvântului lui Dumnezeu, putem învăţa să gândim înainte de a vorbi şi să punem sentimentele şi interesele altora mai presus de sentimentele şi de interesele noastre (Filipeni 2:4). Să fim hotărâţi, aşadar, să căutăm „cuvinte plăcute“, cuvintele adevărului, în special când vorbim cu membrii familiei. Atunci vorbirea noastră nu-i va răni şi nu-i va dărâma pe cei pe care îi iubim, ci îi va vindeca şi îi va zidi (Romani 14:19).

[Legenda fotografiei de la pagina 12]

Cum puteţi evita să spuneţi ceva ce mai târziu veţi regreta?