Imitaţi-le credinţa

El a vegheat şi l-a aşteptat pe Dumnezeu

ILIE îşi dorea să aibă câteva momente de intimitate pentru a i se ruga lui Dumnezeu. Însă mulţimea nu-i dădea răgaz. Tocmai fusese martoră la un miracol extraordinar: Dumnezeu trimisese foc din cer la rugăciunea profetului. Acum, fără îndoială, mulţi israeliţi încercau să intre în graţiile lui Ilie. Înainte de a se urca pe culmile biciuite de vânt ale muntelui Carmel ca să se roage în linişte lui Iehova Dumnezeu, Ilie avea de îndeplinit o misiune deloc plăcută: trebuia să vorbească cu regele Ahab.

Ilie şi Ahab erau total diferiţi. Ahab, îmbrăcat în veşminte regale alese, era un om lacom şi cu caracter slab. Mai mult, era un apostat. În schimb Ilie, îmbrăcat în haina sa oficială de profet, un veşmânt simplu făcut probabil din piele de animal ori ţesut din păr de cămilă sau de capră, era un om de o integritate remarcabilă, deosebit de curajos şi cu o mare credinţă. În această zi, care era pe sfârşite, ieşiseră la iveală multe lucruri despre caracterul celor doi. *

Ahab şi ceilalţi închinători la Baal suferiseră o mare umilire. Religia păgână pe care Ahab şi soţia lui, regina Izabela, o promovaseră în regatul celor zece triburi ale lui Israel primise o grea lovitură. Oamenii îşi dăduseră seama că închinarea la Baal era o mare şarlatanie. Acest zeu lipsit de viaţă nu fusese în stare nici măcar să aprindă focul pentru jertfă ca răspuns la implorările disperate ale profeţilor lui şi la dansul lor frenetic. În zadar se umpluseră ei de sânge făcându-şi tăieturi ritualice! În plus, Baal nu reuşise să-i salveze pe acei 450 de profeţi ai lui de la moartea lor, de altfel bine meritată. Mai era un aspect în care acest zeu fals se dovedise neputincios şi datorită căruia demascarea lui avea să fie completă. Timp de mai bine de trei ani, profeţii săi îl imploraseră să pună capăt secetei cumplite ce chinuia ţara. Însă Baal nu reuşise să facă acest lucru. În scurtă vreme, Iehova avea să demonstreze că numai El este adevăratul Dumnezeu punând capăt acestei secete (1 Regi 16:30—17:1; 18:1–40).

Însă când urma să acţioneze Iehova? Ce avea să facă Ilie până atunci? Şi ce putem învăţa noi de la acest bărbat plin de credinţă? Să analizăm în continuare relatarea consemnată în 1 Regi 18:41–46.

Un om dedicat rugăciunii

Ilie i-a spus lui Ahab: „Urcă, mănâncă şi bea, căci zgomotul care se aude este vuietul unei ploi mari“ (versetul 41). A tras vreo învăţătură acest rege rău din cele întâmplate în ziua precedentă? Relatarea nu spune în mod concret. Însă ea nu arată că regele ar fi dat vreun semn de căinţă sau că i-ar fi cerut profetului să-l ajute să se apropie de Iehova şi să primească iertare. Nu, Ahab pur şi simplu „a urcat să mănânce şi să bea“ (versetul 42). Ce putem spune însă despre Ilie?

„Ilie a urcat în vârful Carmelului, s-a ghemuit la pământ şi şi-a pus faţa între genunchi.“ Da, în timp ce Ahab a plecat să mănânce, profetul Ilie a găsit un moment pentru a i se ruga Tatălui ceresc. Remarcaţi poziţia plină de umilinţă a profetului: îngenuncheat pe pământ, cu capul plecat atât de mult, încât faţa îi atingea  genunchii. Pentru ce se ruga el? Nu trebuie să ghicim. Biblia ne spune la Iacov 5:18 că Ilie s-a rugat ca seceta să înceteze. Fără îndoială că el a rostit această rugăciune pe vârful muntelui Carmel.

Mai înainte, Iehova spusese următoarele: „Sunt hotărât să dau ploaie pe faţa pământului!“ (1 Regi 18:1). Astfel, Ilie s-a rugat ca voinţa declarată a Tatălui său ceresc să fie înfăptuită. Cu aproape 1 000 de ani mai târziu, Isus şi-a învăţat discipolii să se roage pentru înfăptuirea voinţei lui Dumnezeu (Matei 6:9, 10).

Din exemplul lui Ilie învăţăm multe despre rugăciune. Principala preocupare a lui Ilie a fost îndeplinirea voinţei Tatălui ceresc. Când ne rugăm, este bine să ţinem cont de următorul aspect: „Indiferent ce am cere după voinţa sa [a lui Dumnezeu], El ne ascultă“ (1 Ioan 5:14). Desigur, dacă dorim să ne rugăm lui Dumnezeu după voinţa sa, trebuie să o cunoaştem bine, un motiv întemeiat pentru a studia Biblia în fiecare zi. Fără îndoială că Ilie dorea ca Iehova să pună capăt secetei şi din cauza suferinţei pe care le-o provocase aceasta israeliţilor. În plus, inima lui a fost probabil plină de recunoştinţă faţă de Iehova pentru miracolul înfăptuit de El în acea zi. În mod asemănător, rugăciunile noastre trebuie să reflecte un interes sincer faţă de bunăstarea altora şi recunoştinţă profundă faţă de Dumnezeu (2 Corinteni 1:11; Filipeni 4:6).

A vegheat şi nu şi-a pierdut încrederea

Ilie era ferm convins că Iehova avea să pună capăt secetei, însă nu ştia când urma el să intervină. Ce a făcut Ilie între timp? Remarcaţi ce se spune în versetul 43: „I-a zis slujitorului său: «Urcă, te rog, şi priveşte spre mare». El a urcat, a privit şi a zis: «Nu este nimic». Şi, de şapte ori, Ilie a spus: «Du-te înapoi!»“. Din exemplul lui Ilie desprindem cel puţin două învăţăminte. În primul rând, vom vorbi despre încrederea profetului în Iehova, apoi, despre vigilenţa lui spirituală.

Ilie urmărea cu viu interes orice semn al intervenţiei lui Iehova. De aceea, el l-a trimis pe slujitorul său pe o culme înaltă ca să privească în zare şi să vadă dacă exista vreun semn de ploaie. Când s-a întors, slujitorul i-a dat un răspuns lipsit de orice entuziasm: „Nu este nimic“. Cerul era cât se poate de senin; nici urmă de nor. Este interesant însă că Ilie îi spusese regelui Ahab: „Zgomotul care se aude este vuietul unei ploi mari“. Pe ce bază a afirmat profetul acest lucru, când pe cer nu era nici măcar un norişor?

Ilie nu uitase promisiunea lui Iehova. Fiind profetul şi reprezentantul lui Iehova Dumnezeu, Ilie era ferm convins că Dumnezeu se va ţine de cuvânt. Era ca şi cum ar fi auzit deja ropotul ploii, atât de mare era încrederea lui în Iehova! Exemplul profetului ne duce cu gândul la descrierea pe care i-o face Biblia lui Moise: „A rămas neclintit, ca şi cum l-ar fi văzut pe Cel nevăzut“. Este Dumnezeu la fel de real şi pentru tine? Dumnezeu ne oferă suficiente dovezi pentru a avea o încredere la fel de puternică în el şi în promisiunile sale (Evrei 11:1, 27).

 Pe lângă încrederea de care a dat dovadă, Ilie a şi vegheat. El l-a trimis înapoi pe slujitorul său nu o dată, nici de două ori, ci de şapte ori! Ni-l putem imagina cum, obosit, slujitorul mergea şi se întorcea la profet cu acelaşi răspuns. Cu toate acestea, Ilie urmărea cu înfrigurare orice semn; el nu s-a descurajat. În cele din urmă, când s-a întors a şaptea oară, slujitorul i-a spus: „Iată că din mare se ridică un nor mic, ca o palmă de om“ (versetul 44). Vi-l puteţi imagina pe slujitorul profetului stând cu braţul întins şi măsurând cu palma acel norişor ce se ridica din Marea cea Mare? * Probabil că pentru el, acel mic nor nu însemna mare lucru. Însă pentru Ilie avea o importanţă deosebită. El i-a poruncit slujitorului să acţioneze fără întârziere: „Urcă şi spune-i lui Ahab: «Înhamă şi coboară, ca nu cumva să te oprească ploaia cea mare!»“.

Încă o dată, Ilie este un exemplu remarcabil pentru noi. Şi noi trăim într-un timp când Dumnezeu va trece în curând la acţiune pentru a-şi realiza scopul declarat. Ilie a aşteptat sfârşitul unei secete. Slujitorii de azi ai lui Dumnezeu aşteaptă sfârşitul acestui sistem mondial corupt (1 Ioan 2:17). Până atunci însă trebuie să veghem asemenea lui Ilie. Isus, Fiul lui Dumnezeu, le-a spus discipolilor: „Vegheaţi deci, pentru că nu ştiţi în ce zi vine Domnul vostru“ (Matei 24:42). A vrut Isus să spună că discipolii nu vor şti nimic în legătură cu venirea  sfârşitului? Nu, deoarece el a arătat pe larg cum va fi lumea înainte de a veni sfârşitul. Fiecare dintre noi poate cunoaşte semnele clare care preced ‘încheierea acestui sistem’ (Matei 24:3–7) *.

Fiecare aspect al semnului complex descris de Isus ne oferă dovezi clare şi convingătoare. Ne îndeamnă aceste dovezi să acţionăm cu sentimentul urgenţei? Pentru Ilie a fost suficient un norişor ce se ridica din mare pentru a-l convinge că Iehova era pe punctul de a acţiona. A fost fidelul profet dezamăgit?

Iehova pune capăt secetei şi revarsă binecuvântări

Relatarea biblică spune: „Între timp, cerul s-a întunecat de nori şi de vânt şi a început o ploaie mare. Ahab urcase în carul lui şi se ducea la Izreel“ (versetul 45). Evenimentele au început să se deruleze cu repeziciune. În timp ce slujitorul lui Ilie îi transmitea regelui mesajul din partea profetului lui Dumnezeu, cerul s-a umplut de nori şi s-a întunecat, iar apoi a început să sufle un vânt puternic. După trei ani şi jumătate de secetă, pe pământul Israelului cădea în sfârşit ploaie. * Pământul ars de soare sorbea fiecare picătură. Şuvoaiele mari de apă au umflat râul Chison, spălând valea de sângele profeţilor lui Baal ce fuseseră omorâţi. Şi israeliţilor rebeli li se oferea şansa de a înlătura pata imensă pe care au adus-o asupra ţării prin închinarea lor la Baal.

Cu siguranţă, Ilie spera din toată inima ca israeliţii să profite de această şansă. Avea Ahab să se căiască şi să renunţe la dezgustătoarea închinare la Baal? Evenimentele din această zi îi oferiseră suficiente motive pentru a face schimbările necesare. Bineînţeles, nu avem cum să ştim ce gândea Ahab în acele momente. Relatarea biblică ne spune doar că regele ‘a urcat în carul lui şi s-a dus la Izreel’. A tras el vreo învăţătură din cele întâmplate? Era el hotărât să-şi schimbe conduita? Evenimentele ulterioare sugerează că răspunsul este negativ. Dar această zi încă nu se încheiase, nici pentru Ahab, nici pentru Ilie.

Profetul lui Iehova a pornit şi el pe drumul spre Izreel. În faţă îi stătea o călătorie lungă şi anevoioasă din cauza ploii. În plus, cărarea era întunecată. Însă la un moment dat s-a întâmplat ceva neobişnuit.

„Mâna lui Iehova a fost peste Ilie, iar el şi-a încins şoldurile şi a alergat înaintea lui Ahab până la Izreel“ (versetul 46). Evident, „mâna lui Iehova“ acţiona asupra lui Ilie într-un mod supranatural. Izreelul se afla la o distanţă de 30 km, iar Ilie nu mai era tânăr. * Probabil, Ilie şi-a legat poalele veşmintelor sale lungi la şolduri pentru a putea fugi mai uşor. Apoi a alergat atât de repede pe acel drum îmbibat cu apă, încât l-a ajuns din urmă pe Ahab, ce călătorea în carul său regal, şi chiar l-a depăşit!

Ce binecuvântare trebuie să fi fost pentru Ilie să simtă atâta putere, energie şi vigoare, poate chiar mai multă decât în tinereţe! Trebuie să fi fost extraordinar! Această experienţă ne aminteşte de profeţiile care ne asigură că, atunci când Dumnezeu va instaura Paradisul pe pământ, oamenii fideli se vor bucura de sănătate perfectă şi vor fi plini de vigoare (Isaia 35:6; Luca 23:43). În timp ce mergea pe acel drum anevoios, Ilie era sigur că avea aprobarea Tatălui ceresc, Iehova, singurul Dumnezeu adevărat!

Iehova aşteaptă cu nerăbdare să-şi reverse binecuvântările asupra celor fideli. Merită să depunem toate eforturile pentru a le primi. Să veghem, asemenea lui Ilie, şi să urmărim cu atenţie dovezile cât se poate de clare că Iehova va trece în curând la acţiune în aceste timpuri critice şi pline de pericole spirituale. La fel ca Ilie, avem toate motivele să fim ferm convinşi că Iehova, „Dumnezeul adevărului“, îşi va îndeplini promisiunile! (Psalmul 31:5)

[Note de subsol]

[Chenarul/Fotografia de la pagina 19]

Cât a durat seceta din zilele lui Ilie?

Ilie, profetul lui Iehova, l-a anunţat pe regele Ahab că lunga perioadă de secetă avea să ia sfârşit în curând. Lucrul acesta s-a întâmplat „în al treilea an“, numărând, după cât se pare, din ziua când Ilie a anunţat prima oară că urma o perioadă de secetă (1 Regi 18:1). Iehova a trimis ploaie la scurt timp după ce Ilie a anunţat sfârşitul secetei. Prin urmare, unii ar putea trage concluzia că seceta a luat sfârşit pe parcursul celui de-al treilea an şi că, de fapt, a durat mai puţin de trei ani. Însă atât Isus, cât şi discipolul Iacov ne spun că seceta a durat „trei ani şi şase luni“ (Luca 4:25; Iacov 5:17). Se contrazice oare Biblia?

Nicidecum. În Israelul antic, sezonul secetos era foarte lung; dura aproape şase luni. Fără îndoială că Ilie a venit la Ahab să-l anunţe cu privire la secetă când sezonul secetos deja se dovedea a fi neobişnuit de lung şi cumplit. De fapt, seceta începuse cu aproape jumătate de an mai devreme. Când Ilie a anunţat sfârşitul secetei „în al treilea an“ de la prima lui declaraţie, trecuseră aproape trei ani şi jumătate. Astfel, când israeliţii s-au adunat cu toţii la muntele Carmel pentru a fi martori la extraordinarul test propus de Ilie, cei „trei ani şi şase luni“ se încheiaseră.

În plus, ne putem gândi şi la impactul pe care l-a avut asupra poporului prima vizită a lui Ilie la Ahab. Poporul îl considera pe Baal „Călăreţul norilor“, zeul care aducea ploaia menită să pună capăt sezonului secetos. Însă, întrucât sezonul secetos era neobişnuit de lung, poporul probabil se întreba: „Unde este Baal? Când va aduce ploaia?“. Închinătorii la Baal trebuie să fi fost foarte tulburaţi de anunţul făcut de Ilie, şi anume că nu avea să vină nici ploaie, nici rouă decât la cuvântul lui (1 Regi 17:1).

[Provenienţa fotografiei]

Pictorial Archive (Near Eastern History) Est

[Legenda ilustraţiei de la pagina 18]

Rugăciunile lui Ilie au reflectat dorinţa sa sinceră de a vedea voinţa lui Dumnezeu înfăptuită