V-aţi întrebat vreodată?

De ce Isus l-a vindecat treptat pe un orb?

La Marcu 8:22–26 citim că Isus a vindecat un orb în Betsaida. În episodul biblic se arată că, mai întâi, Isus a pus salivă pe ochii omului şi l-a întrebat ce vedea. Din răspunsul pe care l-a dat omul a reieşit că acesta era oarecum derutat. El a spus: „Văd nişte oameni, pentru că zăresc ceva ca nişte copaci care umblă“. Apoi, Isus i-a atins din nou ochii, „iar omul a văzut clar, s-a făcut bine şi vedea desluşit totul“. Aşadar, Isus l-a vindecat pe acel om treptat. Dar de ce a procedat Isus astfel?

Deşi Biblia nu oferă un răspuns direct la această întrebare, o explicaţie cu privire la modul de a proceda al lui Isus ar putea fi următoarea: Pentru cineva care a fost orb mulţi ani sau aproape întreaga viaţă este o mare schimbare să poată vedea. Iată un exemplu: În trecut, poneii erau folosiţi la munca în minele de cărbuni. Aceştia erau atât de obişnuiţi cu întunericul din mină, încât, atunci când ieşeau la suprafaţă, aveau nevoie de o zi întreagă să se acomodeze cu lumina zilei. Însă o persoană care a fost oarbă are nevoie de şi mai mult timp pentru a se adapta la tot ce o înconjoară. În timpurile noastre, chirurgii au reuşit în cazul unor pacienţi orbi să repare anumite probleme mecanice ale ochilor, ajutându-i astfel să-şi recapete vederea. Dar de cele mai multe ori pacienţii au fost copleşiţi de potopul de informaţii primite de creier de la ochi. Asaltaţi de o mulţime de culori, forme şi perspective, ei erau tulburaţi, nereuşind să recunoască nici măcar obiecte familiare. Cu timpul însă, creierul învaţă să interpreteze informaţiile primite de la ochi.

Orbul pe care l-a vindecat Isus a putut în cele din urmă ‘să vadă desluşit totul’. Faptul că Isus l-a vindecat treptat ar putea fi o dovadă a interesului său sincer şi plin de iubire faţă de acel om.

De ce pe vremea lui Isus citirea dintr-un sul nu era o sarcină uşoară?

Foile care se foloseau la alcătuirea sulurilor aveau de obicei între 23 şi 28 cm lungime şi între 15 şi 23 cm lăţime. Mai multe astfel de foi erau lipite ori cusute cu fir de in cap la cap. Uneori foile sulurilor erau chiar mai lungi. Sulul lui Isaia găsit la Marea Moartă a fost alcătuit din 17 fâşii de pergament, măsurând în total circa 7 m în starea actuală de conservare. Se pare că sulul lui Isaia din care a citit Isus în sinagoga din Nazaret avea cam aceeaşi lungime (Luca 4:16, 17).

Referitor la acest episod biblic, Alan Millard face următorul comentariu: „Cititorul ţinea sulul în mâini. El îl desfăşura cu mâna stângă, ţinând cealaltă parte cu mâna dreaptă şi, pe măsură ce citea din el, coloană cu coloană, îl înfăşura la loc. Pentru a ajunge la capitolul 61 al cărţii Isaia, capitol din care a citit în sinagogă, Isus trebuie să fi desfăşurat aproape întregul sul, iar apoi să-l fi înfăşurat la loc“ (Discoveries From the Time of Jesus).

În vremea aceea, cartea Isaia nu era împărţită pe capitole şi versete ca în prezent. Când lui Isus i s-a înmânat sulul lui Isaia în sinagoga din Nazaret, el a trebuit să caute pasajul pe care noi îl găsim astăzi în Bibliile noastre la Isaia 61:1, 2. Însă Isus ‘l-a găsit’ cu uşurinţă, ceea ce demonstrează cât de bine cunoştea el Cuvântul lui Dumnezeu.