Scrisoare din Australia

„Am s-o citesc diseară la lumina focului“

CÂND spunem outback-ul australian ne gândim la regiuni izolate, slab populate, la deşerturi pârjolite de soare, la temperaturi foarte mari şi la întinderi pustii. Totuşi, în această regiune din centrul continentului australian trăiesc aproximativ 180 000 de oameni, circa 1% din populaţia ţării.

Când eram mic, am fost cu părinţii mei, care sunt Martori ai lui Iehova, în lucrarea de predicare în outback. Eram fascinat de întinderea-i nemărginită şi de frumuseţea lui sălbatică. I-am îndrăgit efectiv pe locuitorii acestei regiuni, oameni vânjoşi şi prietenoşi. Acum am propria mea familie — soţia şi cei doi copii ai noştri de 10, respectiv 12 ani — şi am dorit ca şi ei să se bucure de această experienţă.

Ne planificăm călătoria

Mai întâi ne-am aşezat să calculăm preţul. Până unde ne permiteam să călătorim? Cât timp? Un alt cuplu şi două evanghelizatoare cu timp integral din congregaţia noastră s-au oferit să ne însoţească. Ne-am înţeles cu privire la timpul plecării: perioada vacanţei şcolare din iulie şi august. Apoi am scris filialei din Sydney a Martorilor lui Iehova din Australia pentru a ne repartiza un teritoriu de predicare. Am fost invitaţi să predicăm într-o zonă îndepărtată, în apropiere de Goondiwindi, un orăşel situat la aproximativ 400 de kilometri vest de Brisbane, unde locuim noi.

Am aflat că în Goondiwindi există o mică congregaţie a Martorilor lui Iehova, motiv pentru care ne simţeam şi mai privilegiaţi. Unul dintre obiectivele călătoriei noastre era şi acela de a cunoaşte alţi colaboratori creştini. Am luat legătura cu această congregaţie pentru a-i anunţa cu privire la vizita noastră. Din răspunsul lor entuziast am înţeles că ne aşteptau cu nerăbdare.

Cu puţin timp înainte de a porni la drum, ne-am întâlnit cu toţi membrii grupului ca să vedem cum puteam prezenta vestea bună despre Regatul lui Dumnezeu în această regiune. Doream să avem respect faţă de cultura şi obiceiurile aborigenilor. De pildă, unele triburi consideră că pământul lor este casa lor comună. Prin urmare, este o dovadă de nepoliteţe să intri neinvitat în comunitatea lor.

Ajungem în outback

În sfârşit, soseşte marea zi. Având cele două maşini încărcate cu bagaje, grupul nostru porneşte spre Goondiwindi. Trecem de câmpurile cultivate şi intrăm în savană, unde, din loc în loc, zărim câte un eucalipt. Soarele blând al iernii australiene străluceşte pe cerul senin. După câteva ore ajungem în Goondiwindi şi ne oprim într-un camping de rulote, unde vom înnopta.

 A doua zi, duminică, aerul proaspăt al dimineţii şi razele blânde ale soarelui anunţă o vreme ideală pentru predicare. În lunile de vară, temperaturile ajung de regulă la peste 40°C. Ne oprim pentru început la o comunitate de aborigeni aflată cam la 30 de kilometri de Goondiwindi. Suntem îndrumaţi spre Jenny, o femeie în vârstă, cu părul cărunt, una dintre căpeteniile comunităţii. Ea ascultă cu atenţie prezentarea noastră bazată pe Scripturi şi acceptă cu bucurie cartea Ascultă de Marele Învăţător *. Apoi ne invită să intrăm în comunitatea respectivă şi să le vorbim şi celorlalţi.

Copiii aleargă înainte pentru a ne anunţa vizita. Toţi cei pe care îi întâlnim ascultă cu respect mesajul nostru şi acceptă literatură bazată pe Biblie. În scurt timp ni se termină toate publicaţiile. În plus, este momentul să ne întoarcem în oraş pentru a participa la întrunirea de la Sala Regatului. Înainte de a pleca, promitem că vom reveni să-i vizităm şi pe cei cu care nu am avut ocazia să discutăm.

După-amiază, Sala Regatului se umple de oameni fericiţi şi dornici să se cunoască unii pe alţii şi să-şi facă noi prieteni. Cei 25 de Martori de aici le anunţă cu fidelitate mesajul Regatului celor aproximativ 11 000 de oameni care locuiesc în aceste zone rurale, ce se întind pe o suprafaţă de 30 000 de kilometri pătraţi. „Vă mulţumim pentru eforturile pe care le-aţi depus pentru a veni să ne ajutaţi“, ne-a spus cu recunoştinţă un Martor. După întrunirea însufleţitoare de la Sala Regatului mai petrecem puţin timp împreună, bucurându-ne de câteva gustări şi băuturi răcoritoare. Seara, înainte de a merge la culcare, le dăm de mâncare falangerilor (mici marsupiale ce trăiesc în zonă) care dau târcoale campingului de rulote.

„La lumina focului“

În următoarele două zile, grupul nostru se află din nou în lucrarea de predicare. Vizităm unele case ce se află de-a lungul graniţei dintre statele Queensland şi New South Wales. Peisajul este alcătuit în cea mai mare parte din arbuşti de eucalipt uscaţi şi din câmpii întinse pe care pasc oi şi vite. Zărim şi câţiva canguri. Sunt tot timpul cu urechile ciulite la orice mişcare ce trădează prezenţa noastră. În depărtare se văd şi impunătoarele păsări emu, ce se plimbă ţanţoş într-un padoc plin de praf.

Marţi după-amiază ne iese în cale o mare cireadă de vite, ce merge agale pe drum. Prin această regiune trec deseori păzitorii de vite cu cirezile lor, îndeosebi în sezonul secetos. După puţin timp întâlnim un om în vârstă, un păzitor de vite, călare pe cal. Parcăm maşina pe marginea drumului şi ieşim pentru a-l saluta. „Salutare, prietene!“, îmi răspunde el şi se opreşte să vorbească cu noi, în timp ce câinele lui de cireadă se aşează lângă el.

După ce schimbăm câteva cuvinte despre vremea secetoasă, îi prezint mesajul Bibliei. „Oh, n-am mai auzit un cuvânt din Biblie de când eram copil!“, a spus el şi a adăugat că liderii religioşi sunt vinovaţi de degradarea morală a oamenilor. Cu toate acestea, el are un respect profund faţă de Biblie. După o discuţie frumoasă pe baza Scripturilor, îi ofer cartea Ce ne învaţă în realitate Biblia? * O ia imediat şi o pune în buzunarul de la cămaşă, spunând: „Dacă îmi arată ce ne învaţă Biblia, am s-o citesc diseară la lumina focului“.

Ne întoarcem acasă

Seara, la Sala Regatului, le povestim experienţele din predicare fraţilor şi surorilor noastre de credinţă. Ne promit că se vor duce ei la persoanele care au manifestat interes faţă de mesajul biblic. Când întrunirea se încheie, soseşte momentul să ne luăm rămas-bun. Ne este foarte greu, deoarece ne-am ataşat unii de alţii. Ne simţim cu toţii îmbogăţiţi datorită încurajării reciproce pe plan spiritual (Romani 1:12).

A doua zi pornim spre casă. Meditând la călătoria noastră, am simţit cum Iehova ne-a binecuvântat din plin eforturile. Am fost învioraţi spiritualiceşte. Ajunşi acasă, i-am întrebat pe copii: „Unde vreţi să mergem în următoarea vacanţă? La munte?“. „Nu, tati. Să mergem iarăşi în outback să predicăm“, au răspuns ei. Soţia mea a spus şi ea entuziastă: „Sigur, să mergem tot acolo. A fost cea mai frumoasă vacanţă de până acum!“.

[Note de subsol]