DACĂ fiul sau fiica ta este la vârsta adolescenţei, probabil că înţelegi foarte bine sentimentele părinţilor citaţi mai sus. Înainte era simplu să comunici cu copilul tău; conversaţiile erau asemenea unui drum cu două sensuri. Acum însă, drumul este pur şi simplu blocat. O mamă din Italia, pe nume Angela, mărturiseşte: „Când era mic, fiul meu mă bombarda cu întrebări. Acum, eu sunt cea care trebuie să înceapă o conversaţie. Altminteri, pot să treacă zile în şir fără să purtăm o discuţie consistentă“.

Asemenea Angelei, probabil că ai constatat şi tu că copilul tău cândva comunicativ s-a transformat într-un adolescent ursuz. Oricât ai încerca să iniţiezi o conversaţie, nu primeşti decât replici scurte. „Cum a fost azi?“, îl întrebi pe fiul tău. „Bine“, răspunde el sec. „Ce s-a mai întâmplat la şcoală?“, o întrebi pe fiica ta. „Nimic“, răspunde ea ridicând din umeri cu indiferenţă. Dacă încerci să-l faci să vorbească mai mult, te loveşti de o tăcere de gheaţă.

Desigur, unii adolescenţi nu sunt chiar aşa de scumpi la vorbă. Însă ceea ce spun nu este tocmai ce vor părinţii să audă. O mamă din Nigeria, pe nume Edna, îşi aminteşte: „Aproape de fiecare dată când o rugam pe fiica mea să facă ceva, îmi răspundea «Lasă-mă în pace!»“. Ramón, din Mexic, a observat o atitudine asemănătoare la fiul lui de 16 ani. „Ne certăm aproape în fiecare zi“, mărturiseşte el. „De câte ori îl rog să facă ceva, găseşte o grămadă de scuze pentru a se eschiva.“

Comunicarea cu un adolescent necooperant poate pune la încercare răbdarea unui părinte. Într-adevăr, aşa cum arată Biblia, „planurile eşuează unde nu există o discuţie confidenţială“ (Proverbele 15:22). Anna, din Rusia, o mamă fără partener, recunoaşte: „Când nu ştiu ce gândeşte fiul meu, mă enervez atât de tare, încât îmi vine să ţip“. Prin urmare, este cât se poate de firesc să ne întrebăm: De ce tocmai în perioada când comunicarea este mai importantă ca oricând, tinerii şi părinţii lor parcă nu mai ştiu să comunice?

Comunicarea înseamnă mai mult decât a vorbi. Isus a spus că „din plinătatea inimii vorbeşte gura“ (Luca 6:45). Astfel, printr-o bună  comunicare aflăm ceva despre alţii şi dezvăluim ceva despre noi. Ultimul aspect poate fi foarte dificil pentru un adolescent, întrucât, odată ajuns la vârsta pubertăţii, chiar şi cel mai vorbăreţ copil poate deveni dintr-o dată timid. Specialiştii spun că majoritatea adolescenţilor se simt ca şi cum s-ar afla tot timpul pe o scenă, în faţa unui public imaginar, sub lumina neiertătoare a reflectoarelor. Ei se simt atât de stânjeniţi, încât „trag cortina“ şi se închid într-o lume a lor, în care părinţii nu pot pătrunde prea uşor.

Un alt factor care poate constitui o barieră în calea comunicării este dorinţa adolescentului de independenţă. Acest lucru este inevitabil: copilul creşte, iar desprinderea de familie face parte din acest proces. Asta nu înseamnă că adolescentul este pregătit să plece de acasă. În anumite privinţe, fiul sau fiica ta are acum nevoie de tine mai mult ca oricând. Dar desprinderea de familie începe cu mult înainte de vârsta adultă. De aceea, ca parte a procesului de maturizare, mulţi adolescenţi preferă să judece singuri lucrurile înainte de a le discuta cu alţii.

Totuşi, adolescenţii s-ar putea să nu fie aşa de reţinuţi faţă de cei de vârsta lor, lucru pe care l-a observat şi o mamă din Mexic, pe nume Jessica. Ea povesteşte: „Când era mai mică, fiica mea venea întotdeauna la mine cu problemele ei. Acum merge la prietene“. Dacă aşa stau lucrurile şi cu copilul tău adolescent, nu te gândi că „te-a concediat“ din rolul de părinte. Dimpotrivă, studiile arată că, şi atunci când susţin contrariul, adolescenţii preţuiesc mai mult sfaturile părinţilor decât sfaturile prietenilor. Dar cum poţi să te asiguri că păstrezi liniile de comunicare deschise?

Imaginează-ţi că mergi cu maşina pe un drum lung şi drept. Mulţi kilometri n-a trebuit să faci decât câteva manevre nesemnificative. Apoi, dintr-o dată, urmează o curbă strânsă. Pentru a-ţi menţine maşina pe carosabil, trebuie neapărat să virezi. La fel stau lucrurile şi când copilul tău ajunge la vârsta adolescenţei. Ani la rând, probabil că ai folosit aceleaşi metode ca părinte, cu puţine ajustări. Acum însă, în viaţa copilului tău are loc o schimbare radicală, iar tu trebuie neapărat „să virezi“, adaptându-ţi metodele. Întreabă-te:

Când copilul meu adolescent vrea să-mi vorbească, sunt eu gata să-l ascult? Biblia spune: „Ca nişte mere de aur în vase de argint sculptate, aşa este un cuvânt spus la momentul potrivit“ (Proverbele 25:11). După cum subliniază acest verset, momentul este foarte important. Să ilustrăm: Un agricultor nu poate nici să grăbească, nici să amâne secerişul. El trebuie pur şi simplu să profite de timpul când se strânge recolta. Poate că şi copilul tău adolescent are un anumit moment când este mai dispus să vorbească. Profită de această ocazie! Frances din Australia, o mamă fără partener, spune: „Deseori, fiica mea venea la mine în dormitor seara târziu şi stătea chiar şi câte o oră. N-a fost uşor, întrucât eu nu sunt genul de persoană care se culcă târziu. Însă în acele ore din noapte am discutat despre toate lucrurile“.

Înţeleg mesajul de dincolo de cuvinte? În Iov 12:11 se spune: „Oare nu încearcă urechea cuvintele aşa cum gustă cerul gurii hrana?“. Acum, mai mult ca oricând, trebuie „să încerci“ cuvintele fiului sau fiicei tale. Adolescenţii deseori absolutizează. De pildă, ei s-ar putea exprima astfel: „Întotdeauna mă tratezi ca pe un copil!“ sau „Niciodată nu mă asculţi!“. Nu te lega de cuvintele „întotdeauna“ sau „niciodată“, ci gândeşte-te că fiul sau fiica ta vrea să spună probabil altceva. De exemplu, când zice „întotdeauna mă tratezi ca pe un  copil“, de fapt vrea să spună „simt că nu ai încredere în mine“; sau când zice „niciodată nu mă asculţi“, mesajul este „vreau să-ţi spun ce simt în realitate“. Aşadar, încearcă să înţelegi mesajul de dincolo de cuvinte.

Pun fără să vreau o barieră în calea comunicării prin faptul că încerc să-l forţez să vorbească? Biblia spune: „Rodul dreptăţii este semănat în pace pentru cei care fac pace“ (Iacov 3:18). Prin felul în care vorbeşti şi te porţi, creează o atmosferă paşnică, astfel încât adolescentul tău să fie mai dispus să se deschidă. Nu uita că eşti de partea copilului tău, că eşti „avocatul“ lui. Când discuţi o problemă, nu te purta ca un procuror, care aduce acuzaţii. „Un părinte înţelept nu va face niciodată remarci de genul: «Când o să te maturizezi şi tu?» sau «De câte ori ţi-am zis?»“, spune un tată din Coreea, pe nume Ahn. „Abia după ce am greşit de mai multe ori în această privinţă, am observat că pe băieţii mei îi enerva nu numai felul în care le vorbeam, ci şi ceea ce le spuneam.“

Comunicarea cu adolescenţii nu este un lucru imposibil. Ca părinte, trebuie să-ţi adaptezi metodele după cum este nevoie. Discută cu alţi părinţi care au reuşit să aibă o bună comunicare cu copiii lor (Proverbele 11:14). Când vorbeşti cu fiul sau fiica ta, fii „prompt la ascultare, încet la vorbire, încet la mânie“ (Iacov 1:19). Iar mai presus de toate, nu renunţa niciodată să-ţi creşti copiii adolescenţi „în disciplina şi în modul de gândire al lui Iehova“ (Efeseni 6:4).