V-aţi întrebat vreodată?

De ce la evrei Sabatul începea seara?

Când i-a dat poporului său legea referitoare la Ziua Ispăşirii, Iehova a spus: „Să nu faceţi niciun fel de muncă în ziua aceasta, fiindcă . . . este un sabat de odihnă completă pentru voi . . . Să ţineţi sabatul vostru din seara aceea până în seara următoare“ (Leviticul 23:28, 32). Din această poruncă reiese că, la evrei, ziua calendaristică începea seara, după apusul soarelui, şi se sfârşea la apusul următor. Astfel, o zi dura de seara până seara următoare.

Acest mod de a delimita zilele urma modelul stabilit de însuşi Dumnezeu. În acest sens, iată ce se spune în relatarea biblică despre prima zi figurativă de creare: „A fost seară şi a fost dimineaţă: ziua întâi“. Şi următoarele zile de creare au fost delimitate în acelaşi fel, adică au început tot „seara“ (Geneza 1:5, 8, 13, 19, 23, 31).

Evreii nu erau singurii care socoteau zilele în acest mod. Şi atenienii, numidienii şi fenicienii considerau că ziua începea seara. La babilonieni însă, ziua începea la răsărit, în timp ce, la egipteni şi la romani, miezul nopţii marca începutul unei noi zile, la fel ca în prezent. Şi în zilele noastre, la evrei Sabatul începe şi se sfârşeşte la apusul soarelui.

Ce reprezenta „calea de o zi de sabat“?

După ce discipolii l-au văzut pe Isus înălţându-se la cer de pe Muntele Măslinilor, aceştia s-au întors la Ierusalim, mergând pe jos „cale de o zi de sabat“ (Faptele 1:12). Distanţa pe care un om o poate parcurge pe jos într-o zi este de aproximativ 30 de kilometri. Având în vedere că Muntele Măslinilor se află în apropierea Ierusalimului, la ce se referă expresia „cale de o zi de sabat“?

Sabatul era o zi în care israeliţii trebuiau să-şi înceteze activităţile cotidiene şi să se odihnească. În această zi, ei nu aveau voie nici măcar să aprindă focul (Exodul 20:10; 35:2, 3). Iehova le mai poruncise: „Fiecare să rămână la locul lui. Nimeni să nu iasă în a şaptea zi din locul în care este“ (Exodul 16:29). Aşadar, această poruncă le dădea israeliţilor posibilitatea să se odihnească şi să acorde mai multă atenţie lucrurilor spirituale.

Însă, pentru rabini, principiile date de Iehova în Lege nu erau suficiente. Ţinând mai mult la litera legii, ei au stabilit după bunul lor plac distanţa exactă pe care un evreu avea voie s-o parcurgă într-o zi de sabat, ca să meargă, de exemplu, la locul de închinare. În acest sens, o enciclopedie afirmă: „Ca urmare a legilor stricte referitoare la respectarea Sabatului . . . s-a stabilit că un israelit nu avea voie să meargă pe jos mai mult decât o anumită distanţă, care se numea «calea de o zi de Sabat»“ (Cyclopedia of Biblical, Theological, and Ecclesiastical Literature). Această distanţă era de 2 000 de coţi, adică aproximativ un kilometru.

[Legenda fotografiei de la pagina 11]

Ierusalimul văzut de pe Muntele Măslinilor