Ce a spus Isus despre iad?

„Dacă ochiul tău te face să cazi în păcat, scoate-l; este mai bine pentru tine să intri în Împărăţia lui Dumnezeu numai cu un ochi decât să ai doi ochi şi să fii aruncat în focul iadului, unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge.“ (MARCU 9:47, 48, Noul Testament, Cornilescu, 2000)

Cu altă ocazie, Isus a vorbit despre o perioadă de judecată când le va spune celor răi: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, pregătit Diavolului şi îngerilor lui!“. El a mai spus că „aceştia vor merge în pedeapsă veşnică“ (MATEI 25:41, 46, Cornilescu, 1996).

LA PRIMA vedere, cuvintele lui Isus ar părea că susţin învăţătura despre focul iadului. Dar, fără îndoială, Isus nu a vrut să contrazică afirmaţia clară din Cuvântul lui Dumnezeu: „Cei morţi . . . nu ştiu nimic“ (Eclesiastul 9:5, Biblia sinodală, 2001).

Atunci la ce s-a referit Isus când a afirmat că un om ar putea fi aruncat „în focul iadului“? Este literal sau simbolic „focul cel veşnic“ despre care a vorbit el? Şi în ce sens ‘merg cei răi în pedeapsă veşnică’? Să observăm ce răspuns dă Biblia la aceste întrebări.

La ce s-a referit Isus când a afirmat că un om ar putea fi aruncat „în focul iadului“? Cuvântul grecesc tradus „focul iadului“ în Marcu 9:47 este géenna şi provine din ebraicul geh hinnóm, care înseamnă „valea lui Hinom“. Valea lui Hinom se afla chiar dincolo de zidurile Ierusalimului. În zilele regilor din Israel, acolo erau jertfiţi copii, obicei înfiorător, pe care Dumnezeu l-a condamnat. El a spus că-i va nimici pe cei ce practicau acest act de închinare falsă. Mai târziu, valea lui Hinom avea să fie numită „Valea Măcelului“, unde „trupurile  moarte“ urmau să rămână neîngropate (Ieremia 7:30–34, Cornilescu, 1996). Astfel, Iehova a profeţit că valea lui Hinom va deveni un loc unde aveau să fie aruncate cadavre, nu unde aveau să fie torturaţi oameni vii.

În zilele lui Isus, Valea lui Hinom era groapa de gunoi a Ierusalimului unde se aruncau şi cadavrele unor criminali notorii. Focul, care ardea în permanenţă, mistuia gunoiul şi cadavrele.

Când a vorbit despre viermele care nu moare şi despre focul care nu se stinge, se pare că Isus a făcut referire la Isaia 66:24. Vorbind despre „trupurile moarte ale celor care s-au răzvrătit împotriva [lui Dumnezeu]“, Isaia spune că „viermele lor nu va muri şi focul lor nu se va stinge“ (Biblia sinodală,  1982). Isus şi cei ce-l ascultau ştiau că aceste cuvinte se refereau la ce se întâmpla cu cadavrele celor care nu meritau să fie îngropaţi.

Aşadar, Isus a folosit Valea lui Hinom, sau Gheena, ca simbol al morţii fără speranţă de înviere. El a arătat clar acest lucru când a avertizat că Dumnezeu „poate da pieirii şi sufletul [viaţa] şi trupul în gheenă“ (Matei 10:28, Noul Testament, Pascal). Gheena este simbol al distrugerii eterne, nu al torturii eterne.

Este literal sau simbolic „focul cel veşnic“ despre care a vorbit Isus? Să observăm că „focul cel veşnic“ menţionat de Isus în Matei 25:41 a fost „pregătit Diavolului şi îngerilor lui“. Credeţi că nişte fiinţe spirituale pot să ardă într-un foc literal? Nu e mai logic să credem că Isus a folosit cuvântul „foc“ în sens figurat? Fără îndoială, „oile“ şi „caprele“ despre care vorbea Isus în context sunt simboluri, reprezentând două categorii de oameni (Matei 25:32, 33). Focul cel veşnic despre care a vorbit Isus îi mistuie complet în sens figurat pe cei nelegiuiţi.

În ce sens cei răi ‘merg în pedeapsă veşnică’? Deşi majoritatea traducerilor folosesc cuvântul „pedeapsă“ în Matei 25:46, sensul de bază al cuvântului grecesc kólasin este „a împiedica creşterea pomilor“ sau a curăţa, a tăia ramurile inutile. Prin urmare, dacă oamenii asemănători oilor primesc viaţă veşnică, cei asemănători caprelor, care nu se căiesc, vor suferi ‘pedeapsa veşnică’, fiind tăiaţi, sau distruşi, pentru totdeauna.

 La ce concluzie aţi ajuns?

Isus nu a afirmat niciodată că omul are un suflet nemuritor. În schimb, el a vorbit adesea despre înviere (Luca 14:13, 14; Ioan 5:25–29; 11:25). Oare ar fi fost logic ca Isus să le spună oamenilor că morţii vor învia dacă ştia că sufletul nu moare?

Isus nu a spus că Dumnezeu este crud şi îi torturează veşnic pe oameni. El a afirmat însă că „Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică“ (Ioan 3:16, Biblia sinodală, 1982). De ce a lăsat Isus să se înţeleagă că cei ce nu credeau în el aveau să moară? Dacă ar fi trăit în continuare ca să fie chinuiţi veşnic în flăcările iadului, oare Isus nu ar fi spus clar acest lucru?

Doctrina că iadul este un loc al chinurilor nu are fundament biblic. Dimpotrivă, este o învăţătură păgână, considerată creştină. (Vezi chenarul  „Scurt istoric“, de la pagina 6.) Aşadar, Dumnezeu nu îi torturează pe oameni în iad. Dar cum vă poate influenţa adevărul despre iad felul în care îl priviţi pe Dumnezeu?

[Chenarul de la pagina 6]

 SCURT ISTORIC

IADUL — RĂDĂCINI PĂGÂNE: Egiptenii antici credeau în iad. Cartea despre Amduat, care datează din 1375 î.e.n., vorbeşte despre cei care „vor fi azvârliţi în gropile de foc şi . . . nu vor scăpa de acolo şi . . . nu vor putea fugi de flăcări“. Descriind aşa-numita lume subpământeană, filozoful grec Plutarh (c. 46–120 e.n.) a afirmat: „În chinuri cumplite, urlă şi se vaită. Suferă osânda umilitoare şi înspăimântătoare“.

IADUL PĂTRUNDE ÎN SECTE IUDAICE: Istoricul Iosefus (37— c. 100 e.n.) a menţionat că esenienii, o sectă iudaică, credeau că „sufletele sunt eterne şi dăinuie veşnic“. El a mai spus: „În deplină concordanţă cu [ceea ce cred] fiii Greciei, sufletelor nelegiuite li se atribuie o genune întunecată şi friguroasă, unde au parte de chinuri veşnice“.

IADUL PĂTRUNDE ÎN „CREŞTINISM“: Iată ce citim în cartea apocrifă Apocalipsa lui Petru, care datează din secolul al II-lea e.n.: „Acolo vor suferi focul care nu se stinge. . . . Ezrael, îngerul mâniei, aduce bărbaţi şi femei cu corpurile arzând pe jumătate şi-i aruncă în întunecime, în iadul oamenilor; duhul mâniei îi osândeşte“. Cam în aceeaşi perioadă, Teofil din Antiohia reproduce cuvintele unei sibile (profetesă în mitologia greacă), care a prezis pedepsirea celor răi: „O să vă ardă focul, o să vă pârjolească zi de zi flăcările lui“. Teofil considera aceste preziceri „adevărate, drepte şi spre folosul tuturor“.

IADUL — PARAVAN PENTRU VIOLENŢĂ ÎN EVUL MEDIU: Se spune că Maria I, regina Angliei în perioada 1553–1558, cunoscută ca Maria Sângeroasa fiindcă a ars pe rug 300 de protestanţi, a afirmat: „Pe lumea cealaltă, sufletele ereticilor vor arde veşnic în iad. Aşa că cel mai bun lucru pe care l-aş putea face este să imit răzbunarea Divină arzându-i pe pământ“.

O DEFINIŢIE RECENTĂ: În ultimii ani, unele biserici şi-au revizuit învăţătura despre iad. De pildă, Comisia de Doctrină a Bisericii Anglicane a afirmat în 1995: „Iadul nu este un loc al chinurilor veşnice, ci alegerea definitivă şi irevocabilă de a te înstrăina de Dumnezeu, alegere care nu poate duce decât la non-existenţă“.

[Chenarul/Ilustraţia de la pagina 7]

CE ESTE „IAZUL DE FOC“?

În Revelaţia 20:10 se spune că Diavolul va fi aruncat în „în iazul de foc“ şi va fi ‘chinuit zi şi noapte, în vecii vecilor’ (Noul Testament, Pascal). Dacă Diavolul ar trebui torturat veşnic, Dumnezeu ar trebui să-l ţină în viaţă. Dar Biblia spune că Isus îl va ‘nimici’ (Evrei 2:14, Pascal). „Iazul de foc“ reprezintă „moartea a doua“ (Revelaţia 21:8). Aici Biblia nu vorbeşte despre moartea datorată păcatului adamic şi din care oamenii pot fi eliberaţi prin înviere (1 Corinteni 15:21, 22). Întrucât Biblia nu spune că cei ce ajung în „iazul de foc“ se mai pot întoarce de acolo, moartea a doua este, de fapt, moartea veşnică.

Dar în ce sens sunt chinuiţi veşnic cei din „iazul de foc“? Uneori, expresia „a chinui“ înseamnă „a ţine închis“. Odată, când Isus i-a înfruntat pe demoni, ei au strigat: „Ai venit aici să ne chinuieşti [să ne închizi în abis] înainte de vreme?“ (Matei 8:29; Luca 8:30, 31, Cornilescu, 1996). Aşadar, toţi cei din „iazul de foc“ vor fi chinuiţi fiind închişi acolo veşnic. Altfel spus, vor suferi „moartea a doua“.