IATĂ o întrebare la care traducătorii trebuie să se gândească bine înainte de a traduce primul verset al Evangheliei după Ioan. În Traducerea lumii noi versetul a fost redat astfel: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era un dumnezeu“ (Ioan 1:1). Despre Cuvânt, alte traduceri spun că era „divin“ sau de natură divină (A New Translation of the Bible, de J. Moffatt; New English Bible). Însă în multe traduceri ultima parte a versetului a fost redată astfel: „şi Cuvântul Dumnezeu era“ (Biblia sinodală, 2001) sau „şi Dumnezeu era Cuvântul“ (Noul Testament, Pascal).

Gramatica grecească şi contextul oferă motive solide că redarea din Traducerea lumii noi este corectă. Astfel „Cuvântul“ nu se referă la „Dumnezeu“ menţionat anterior în verset. Demn de remarcat că în Sfintele Evanghelii (Editura Presa Bună, Iaşi, 1997) se spune în nota de subsol de la Ioan 1:1: „Deoarece Dumnezeu este fără articol, după gramatica limbii greceşti este nume predicativ, iar Cuvântul este subiect. Prin această afirmaţie nu se intenţionează identificarea Cuvântului cu Dumnezeu, ci se indică natura divină a Cuvântului“. În plus, într-o lucrare recentă în limba franceză se arată că, în acest context, termenul „«divin» e prea slab, iar termenul «Dumnezeu» e prea tare. Prin urmare, cea mai  potrivită redare este «dumnezeu», cu literă mică“ (Nouveau vocabulaire biblique, 2004). Dat fiind că greaca secolului I în care a fost scrisă Biblia nu avea articol nehotărât (un, o, nişte), acest verset încă stârneşte controverse. Iată de ce o traducere a Bibliei într-o limbă vorbită în primele secole ale erei noastre merită analizată cu atenţie.

Ne referim la o traducere în dialectul sahidic al limbii copte. Copta se vorbea în Egipt în secolele imediat următoare perioadei în care Isus şi-a înfăptuit serviciul pământesc, iar dialectul sahidic este o variantă literară timpurie a acestei limbi. Despre primele traduceri biblice în coptă, The Anchor Bible Dictionary spune: „Întrucât [Septuaginta] şi [Scripturile greceşti creştine] au fost traduse în coptă în secolul al III-lea e.n., versiunea coptă se bazează pe [manuscrise greceşti] mult mai vechi decât marea majoritate a celor care există astăzi“.

Textul sahidic prezintă un interes deosebit, şi asta din cel puţin două motive. În primul rând, arată cum înţelegeau creştinii învăţăturile biblice înainte de secolul al IV-lea, când învăţătura despre Sfânta Treime (Trinitate) a devenit doctrină oficială. În al doilea rând, în ce priveşte folosirea articolului, gramatica limbii copte se aseamănă cu cea a limbii engleze şi române. Primele traduceri ale Scripturilor greceşti creştine au fost în siriacă, latină şi coptă. Spre deosebire de siriacă şi latină care, ca şi greaca vorbită atunci, nu au articol nehotărât, copta are. În plus, Thomas O. Lambdin, profesor emerit, specialist în limbi semitice la Universitatea Harvard, a scris în lucrarea Introduction to Sahidic Coptic: „Limba coptă seamănă mult cu engleza în ce priveşte folosirea articolelor hotărât şi nehotărât“.

Aşadar, traducerea coptă arată clar cum era înţeles textul din Ioan 1:1 în acele vremuri. Ea foloseşte cuvântul „dumnezeu“ cu articol nehotărât în ultima parte a versetului. Prin urmare, traducerea corectă în limba română modernă a acestui text este următoarea: „şi Cuvântul era un dumnezeu“. Evident, traducătorii de atunci au înţeles că acest text nu transmite ideea că Isus era Dumnezeul Atotputernic. Cuvântul era un dumnezeu, şi nu Dumnezeul Atotputernic.