Vindecări miraculoase azi — De la Dumnezeu?

ÎN UNELE ţări, oamenii obişnuiesc să meargă în pelerinaj la aşa-zise locuri sfinte, iar mulţi susţin că s-au vindecat de boli incurabile. În altele, vracii pretind că fac vindecări cu puteri supranaturale. Iar în unele locuri se organizează adunări religioase unde se pune accent pe sentimente şi unde oameni bolnavi sar din scaunele cu rotile sau îşi aruncă cârjele pretinzând că sunt vindecaţi.

În general, cei ce fac astfel de vindecări nu sunt de aceeaşi religie şi deseori se acuză reciproc de apostazie, minciună sau păgânism. Prin urmare, ne putem întreba: Face Dumnezeu miracole prin mijloace şi organizaţii care intră în contradicţie unele cu altele? La urma urmei, Biblia spune: „Dumnezeu nu este un Dumnezeu al dezordinii, ci al păcii“ (1 Corinteni 14:33). Aşadar, cu puterea lui Dumnezeu se fac aceste „vindecări miraculoase“? Unii vindecători susţin că îi însănătoşesc pe oameni prin puterea lui Isus. Să analizăm cum vindeca Isus.

Cum vindeca Isus

Vindecările făcute de Isus nu se aseamănă nici pe departe cu cele ale vindecătorilor de azi. El îi vindeca pe toţi cei care îi cereau ajutorul. Nu alegea doar unii din mulţime, trimiţându-i pe ceilalţi acasă. În plus, el făcea vindecări complete şi, de cele mai multe ori, pe loc. Biblia spune: „Toată mulţimea căuta să-l atingă, pentru că din el ieşea putere şi îi vindeca pe toţi“ (Luca 6:19).

Spre deosebire de vindecătorii de azi, care deseori îi învinovăţesc pe bolnavi de lipsă de credinţă când nu se însănătoşesc, Isus i-a vindecat chiar şi pe unii ce nu ajunseseră să creadă în el. De pildă, Isus a vindecat un orb fără ca acesta să-l roage. Mai târziu, Isus l-a întrebat: „Crezi tu în Fiul omului?“. Omul a răspuns: „Cine este, domnule, ca să cred în el?“. Isus i-a zis: „Cel care vorbeşte cu tine este acela“ (Ioan 9:1–7, 35–38).

Dar dacă credinţa nu era o condiţie pentru vindecare, de ce Isus le spunea deseori celor pe care îi însănătoşea: „Credinţa ta te-a vindecat“? (Luca 8:48; 17:19; 18:42). Cuvintele lui arătau că cei pe care credinţa îi îndemna să-l caute erau vindecaţi, iar cei care nu-l căutau pierdeau această şansă. Oamenii nu se însănătoşeau prin credinţa lor, ci prin puterea lui Dumnezeu. Biblia spune despre Isus: „Dumnezeu l-a uns cu spirit sfânt şi cu putere şi el a străbătut ţara făcând bine şi vindecându-i pe toţi cei asupriţi de Diavol, pentru că Dumnezeu era cu el“ (Faptele 10:38).

De cele mai multe ori, se pare că în aşa-zisele vindecări de azi sunt la mijloc sume uriaşe de bani. Vindecătorii prin credinţă sunt o forţă în lumea strângătorilor de fonduri. Se spune că un vindecător a strâns într-un an 58 de milioane de euro de la cei care i-au urmărit programele televizate. Şi bisericile obţin profituri de pe urma pelerinilor care vizitează „locuri sfinte“ în speranţa că se vor vindeca. Isus însă nu a luat niciodată bani de la oamenii pe care i-a vindecat. Odată chiar le-a dat de mâncare (Matei 15:30–38). Când i-a trimis pe discipoli în predicare, le-a spus: „Vindecaţi bolnavi, sculaţi morţi, curăţaţi-i pe leproşi, scoateţi demoni. Fără plată aţi primit, fără plată să daţi“  (Matei 10:8). De ce se deosebesc atât de mult vindecările de azi de cele ale lui Isus?

Prin a cui putere?

Unii medici şi cercetători au studiat mai atent vindecările prin credinţă. La ce concluzie au ajuns? Potrivit ziarului londonez Daily Telegraph, un medic din Anglia care a studiat 20 de ani fenomenul a spus: „Nu există nicio dovadă medicală care să confirme spusele vindecătorilor carismatici“. Însă mulţi cred cu sinceritate că au fost vindecaţi prin puterea moaştelor, a locurilor sfinte sau a vindecătorilor. Oare au fost înşelaţi?

În Predica de pe munte, Isus a arătat că impostorii religioşi aveau să-i spună: „Doamne, Doamne, . . . n-am făcut noi multe lucrări de putere în numele tău?“. Isus însă avea să le răspundă: „Niciodată nu v-am cunoscut! Plecaţi de la mine, voi, lucrători ai nelegiuirii!“ (Matei 7:22, 23). Despre sursa puterii cu care aceşti oameni susţin că fac vindecări, Pavel a avertizat: „Prezenţa celui nelegiuit este prin lucrarea lui Satan, cu toate faptele de putere, cu semne şi minuni mincinoase, cu nedreptate şi toate amăgirile“ (2 Tesaloniceni 2:9, 10).

Aşadar, „vindecările“ atribuite moaştelor, icoanelor şi imaginilor religioase nu sunt de la Dumnezeu. De fapt, Cuvântul său porunceşte clar: „Fugiţi de idolatrie!“ şi „Păziţi-vă de idoli!“ (1 Corinteni 10:14; 1 Ioan 5:21). Aceste „vindecări“ sunt parte a maşinaţiilor Diavolului menite să-i îndepărteze pe oameni de adevărata închinare. Biblia spune: „Satan se preface într-un înger de lumină“ (2 Corinteni 11:14).

De ce făceau vindecări Isus şi apostolii

Vindecările miraculoase autentice consemnate în Scripturile greceşti creştine arătau limpede că Isus şi apostolii se bucurau de aprobarea lui Dumnezeu (Ioan 3:2; Evrei 2:3, 4). În plus, ele întregeau mesajul predicat de Isus. Biblia spune: „El a străbătut toată Galileea, predând în sinagogile lor, predicând vestea bună despre regat şi vindecând tot felul de boli“ (Matei 4:23). Lucrările de putere înfăptuite de Isus, indiferent că era vorba de vindecări, de hrănirea mulţimilor, de îmbunarea vremii sau de învierea morţilor, au arătat ce va face el în folosul omenirii ascultătoare când va domni ca Rege. Ce veste minunată!

Dar asemenea lucrări de putere sau daruri ale spiritului au încetat odată cu moartea lui Isus, a apostolilor şi a altora cărora ei le-au dat aceste daruri. Apostolul Pavel a scris: „Dacă sunt daruri de profeţire, vor fi înlăturate, dacă sunt limbi [vorbite miraculos], vor înceta, dacă este cunoştinţă [transmisă prin revelaţie], va fi înlăturată“ (1 Corinteni 13:8). De ce? Deoarece toate acestea, inclusiv vindecările miraculoase, îşi atinseseră scopul: arătaseră că Isus a fost promisul Mesia şi că Dumnezeu aproba congregaţia creştină. Aşadar, nu mai erau necesare şi, cum spune Pavel, aveau ‘să fie înlăturate’.

Cu toate acestea, vindecările făcute de Isus ne transmit un mesaj şi nouă, celor de azi. Dacă acordăm atenţie învăţăturii lui Isus despre Regatul lui Dumnezeu şi manifestăm credinţă în ea, putem privi cu încredere spre timpul când profeţia inspirată se va împlini atât în sens spiritual, cât şi fizic: „Niciun locuitor nu va spune: «Sunt bolnav»“ (Isaia 33:24; 35:5, 6; Revelaţia 21:4).