Salt la conţinut

Salt la cuprins

Un timp pentru a alege

Un timp pentru a alege

Un timp pentru a alege

„Dumnezeu a creat omul după chipul său, l-a creat după chipul lui Dumnezeu; i-a creat de sex bărbătesc şi de sex femeiesc.“ (Geneza 1:27)

ACESTE binecunoscute cuvinte de la începutul Bibliei descriu o lucrare măreaţă şi perfectă pe care Dumnezeu ‘a făcut-o la timpul ei’: prima pereche de oameni, Adam şi Eva (Eclesiastul 3:11). Creatorul le-a spus: „Fiţi roditori, înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul, supuneţi-l şi stăpâniţi peste peştii mării, peste creaturile zburătoare ale cerurilor şi peste orice creatură vie care se mişcă pe pământ“ (Geneza 1:28).

Dumnezeu a arătat astfel ce scop avea cu oamenii. Ei trebuiau să se înmulţească şi să se îngrijească de pământ transformându-l într-o locuinţă paradiziacă pentru ei şi pentru urmaşii lor. Dumnezeu nu a hotărât cât aveau să trăiască şi nici nu le-a fixat data morţii, ci le-a dat minunata perspectivă de a trăi veşnic în pace şi siguranţă cu condiţia să ia decizii corecte şi să păstreze bune relaţii cu El.

Din nefericire, primii oameni au luat o decizie neînţeleaptă şi astfel toţi descendenţii lor au ajuns să îmbătrânească şi să moară. Patriarhul Iov a spus pe bună dreptate: „Omul, născut din femeie, are viaţa scurtă şi este plin de nelinişte“ (Iov 14:1). Dar ce s-a întâmplat de fapt?

Biblia explică: „Printr-un singur om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, şi astfel moartea s-a extins la toţi oamenii, fiindcă toţi au păcătuit“ (Romani 5:12). Acel „om“ a fost, desigur, Adam, care a ales cu bună ştiinţă să încalce o poruncă simplă şi clară a lui Dumnezeu (Geneza 2:17). Astfel, Adam a pierdut perspectiva de a trăi veşnic în paradis. Dar, prin alegerea sa, el şi-a privat şi urmaşii de această preţioasă moştenire transmiţându-le în schimb păcatul şi moartea. Se părea că totul era pierdut. Dar oare aşa stăteau lucrurile?

Un timp al restabilirii

Câteva milenii mai târziu, Dumnezeu l-a inspirat pe un slujitor al său să scrie: „Cei drepţi vor moşteni pământul şi vor locui pentru totdeauna pe el“ (Psalmul 37:29). Biblia ne asigură că promisiunea din Eden se va împlini descriind ce va face Dumnezeu în curând: „El va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moartea nu va mai fi. Nici jale, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi. Lucrurile de odinioară au trecut“. Apoi, Dumnezeu însuşi promite: „Iată! Eu fac toate lucrurile noi“ (Revelaţia 21:4, 5).

Dat fiind că fiecare lucru îşi are timpul lui, e firesc să ne întrebăm: Când va veni acel timp al restabilirii, al împlinirii minunatelor promisiuni ale lui Dumnezeu? Editorii acestei reviste, Martorii lui Iehova, se străduiesc să-şi anunţe semenii că, potrivit Bibliei, trăim în „zilele din urmă“ şi că în curând Dumnezeu va interveni ca ‘să facă toate lucrurile noi’ (2 Timotei 3:1). Vă îndemnăm să analizaţi ce spune Biblia despre minunatul viitor de care vă puteţi bucura şi dumneavoastră. Daţi curs invitaţiei: „Căutaţi-l pe Iehova, cât timp poate fi găsit! Chemaţi-l cât timp este aproape!“ (Isaia 55:6). Şi nu uitaţi: Viaţa şi viitorul nostru nu stau în mâna sorţii, ci în mâna noastră!

[Text generic pe pagina 8]

„Iată! Eu fac toate lucrurile noi“