PENTRU mulţi oameni, doctrina Trinităţii este „învăţătura fundamentală a religiei creştine“. Potrivit acestei doctrine, Tatăl, Fiul şi spiritul sfânt sunt trei persoane care alcătuiesc un singur Dumnezeu. Cardinalul John O’Connor a spus despre Trinitate că este „o taină care depăşeşte înţelegerea noastră“. Dar de ce este doctrina Trinităţii atât de greu de înţeles?

Lucrarea Illustrated Bible Dictionary (Dicţionar biblic ilustrat) dă următoarea explicaţie: „Doctrina Trinităţii nu este biblică, deoarece în Biblie nu se găseşte nicio formulare a ei“. De aceea, trinitarienii se străduiesc din răsputeri să găsească un suport biblic pentru această doctrină, recurgând uneori chiar la denaturarea unor versete din Scripturi.

Ioan 1:1 este un verset biblic folosit deseori în mod greşit în sprijinul doctrinei Trinităţii. Iată cum redă versiunea Cornilescu, 1996, acest verset: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu [în greacă, ton theón] şi Cuvântul era Dumnezeu [theós]“. Acest verset conţine două forme ale substantivului grecesc theós (dumnezeu). În primul caz, substantivul este precedat de ton, o formă a articolului hotărât din greacă. În această situaţie, cuvântul theón se referă la Dumnezeul Atotputernic. În al doilea caz însă, theós nu mai are articol hotărât. A fost oare omis din greşeală?

Evanghelia după Ioan a fost scrisă în greaca comună (koine), în care există anumite reguli de folosire a articolului hotărât. Potrivit biblistului A. T. Robertson, dacă atât subiectul, cât şi numele predicativ ar avea articol hotărât, acestea  „ar fi identice şi ar putea fi folosite unul în locul celuilalt“. Pentru exemplificare, Robertson menţionează Matei 13:38, unde se spune: „Ogorul [în greacă, ho agrós] este lumea [ho kósmos]“. Prin urmare, regulile gramaticale ne ajută să înţelegem că lumea este acelaşi lucru cu ogorul.

Dar ce se poate spune despre situaţia în care subiectul are articol hotărât, dar numele predicativ, nu? Citând ca exemplu Ioan 1:1, eruditul J. A. Hewett subliniază următoarea idee: „Într-o construcţie de acest fel, subiectul şi numele predicativ nu sunt nici egale, nici identice“.

Pentru a ilustra, Hewett foloseşte textul din 1 Ioan 1:5: „Dumnezeu este lumină“. În greacă, „Dumnezeu“ este ho theós şi deci are articol hotărât. Dar phos, „lumină“, nu este precedat de niciun articol. Hewett concluzionează: „Se poate spune întotdeauna . . . că Dumnezeu se caracterizează prin lumină; dar nu se poate spune întotdeauna că lumina este Dumnezeu“. Exemple asemănătoare se găsesc în Ioan 4:24, „Dumnezeu este Spirit“, şi în 1 Ioan 4:16, „Dumnezeu este iubire“. În ambele versete, în limba greacă subiectul, „Dumnezeu“, are articol hotărât, dar numele predicativ, „Spirit“, respectiv „iubire“, nu are articol hotărât. Aşadar, subiectul şi numele predicativ nu-şi pot schimba locul între ele. Altfel spus, aceste versete nu pot însemna că „Spiritul este Dumnezeu“ sau că „iubirea este Dumnezeu“.

Mulţi specialişti în greaca veche şi traducători ai Bibliei sunt de părere că Ioan 1:1 scoate în evidenţă o caracteristică a ‘Cuvântului’, nu identitatea acestuia. În acest sens, William Barclay, traducător al Bibliei, a spus: „Întrucât nu este precedat de articol hotărât, theos este folosit ca atribut. . . . Ioan nu identifică aici Cuvântul cu Dumnezeu. Cu alte cuvinte, el nu spune că Isus este Dumnezeu“. În mod asemănător, eruditul J. D. BeDuhn explică: „În greacă, dacă într-o propoziţie de felul celei din Ioan 1:1c nu se adaugă articol hotărât la substantivul theos, cititorii vor înţelege că se face referire la «un dumnezeu». . . . Absenţa articolului hotărât în cazul lui theos face o distincţie clară între theos şi ho theos, adică acelaşi substantiv precedat de articol hotărât, distincţie asemănătoare celei dintre «un dumnezeu» şi «Dumnezeu»“. BeDuhn spune în continuare: „În Ioan 1:1, Cuvântul nu este Dumnezeu, Cel unic, ci un dumnezeu, adică o fiinţă divină“. Această idee reiese şi din cuvintele teologului J. H. Thayer, care a contribuit la realizarea American Standard Version, o traducere a Bibliei. Iată ce a spus el: „Logosul [sau Cuvântul] era divin; el nu era însăşi Fiinţa divină“.

Dar ar trebui să fie identitatea lui Dumnezeu „o taină“? Pentru Isus nu a fost. În rugăciunea pe care i-a adresat-o Tatălui, Isus a făcut o distincţie clară între el şi Tatăl său când a spus: „Aceasta înseamnă viaţa veşnică: să asimileze cunoştinţă despre tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi despre cel pe care l-ai trimis tu, Isus Cristos“ (Ioan 17:3). Dacă înţelegem învăţăturile clare ale Bibliei şi credem în Isus, îi vom acorda respectul ce i se cuvine ca Fiu divin al lui Dumnezeu. De asemenea, îi vom aduce închinare lui Iehova, „singurul Dumnezeu adevărat“.