3 Aflaţi adevărul despre Isus

„Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său unic-născut, pentru ca oricine manifestă credinţă în el să nu fie distrus, ci să aibă viaţă veşnică.“ (Ioan 3:16)

PROBLEMA. Unii spun că Isus nu a fost o persoană reală. Alţii recunosc că el a existat, dar susţin că a fost un om obişnuit care a murit cu mult timp în urmă.

SOLUŢIA. Discipolul Natanael este un exemplu demn de imitat. * Prietenul său Filip i-a spus că îl găsise pe Mesia, adică pe „Isus, fiul lui Iosif, din Nazaret“. Totuşi, Natanael nu l-a crezut imediat pe Filip. De fapt, el i-a răspuns: „Poate să iasă ceva bun din Nazaret?“. Deşi avea unele îndoieli, Natanael a acceptat invitaţia lui Filip ‘să vină şi să vadă’ cu ochii lui (Ioan 1:43–51). Şi dumneavoastră veţi avea multe foloase dacă veţi examina personal dovezile referitoare la Isus. Ce puteţi face în acest sens?

Analizaţi dovezile istorice care arată că Isus a fost o persoană reală. Iosefus şi Tacitus au fost doi istorici respectaţi din secolul I e.n., care n-au fost creştini. Potrivit scrierilor celor doi, Isus Cristos a fost un personaj istoric. De exemplu, Tacitus îl menţionează pe Isus într-un pasaj în care istoricul vorbeşte despre o acuzaţie adusă creştinilor de împăratul roman Nero. Acesta i-a învinuit că ar fi incendiat Roma în 64 e.n. Iată ce a scris Tacitus: „Nero a pus la cale învinuirea unor oameni, urâţi de toată lumea pentru infamiile lor, şi i-a supus la chinurile cele mai crunte; lumea îi numea «creştini». Numele li se trage de la Cristos, care, în vremea împăratului Tiberius, fusese condamnat la moarte de Pontius Pilatus“. *

Într-o enciclopedie se spune despre referirile pe care istoricii din secolul I şi al II-lea le fac la Isus şi la primii creştini: „Aceste relatări independente dovedesc că, în timpurile antice, nici chiar cei ce se opuneau creştinismului nu s-au îndoit vreodată de istoricitatea lui Isus, care a început să fie pusă la îndoială, din motive neîntemeiate, la sfârşitul secolului al XVIII-lea, pe parcursul secolului al XIX-lea şi la începutul secolului al XX-lea“ (Encyclopædia Britannica, ediţia din 2002). Într-un editorial din The Wall Street Journal apărut în 2002 se spunea: „Majoritatea erudiţilor, cu excepţia câtorva atei, recunosc că Isus din Nazaret este un personaj istoric“.

 Verificaţi dovezile potrivit cărora Isus a fost înviat. Când împotrivitorii l-au arestat pe Isus, tovarăşii săi apropiaţi l-au părăsit şi au fugit, iar prietenul său Petru l-a renegat din cauza fricii (Matei 26:31, 55, 56, 69–75). Apoi, discipolii săi au trecut brusc la acţiune. Petru şi Ioan i-au înfruntat curajoşi pe cei care au uneltit uciderea lui Isus. Plini de zel, discipolii lui Isus au început să răspândească învăţăturile sale în tot Imperiul Roman, alegând mai degrabă să înfrunte moartea decât să-şi compromită credinţa.

Ce anume a dus la această schimbare radicală de atitudine? Apostolul Pavel a arătat că Isus a fost înviat şi „i s-a arătat lui Chifa [Petru], apoi celor doisprezece“. Pavel a spus în continuare: „După aceea, li s-a arătat la peste cinci sute de fraţi odată“. Majoritatea celor ce asistaseră la acest eveniment erau încă în viaţă când Pavel a scris cuvintele de mai sus (1 Corinteni 15:3–7). Dacă ar fi fost vorba doar de unu sau doi martori oculari, atunci cei neîncrezători ar fi putut cu uşurinţă să respingă mărturia lor (Luca 24:1–11). Dar mărturia a peste cinci sute de martori oculari a fost o dovadă incontestabilă că Isus înviase.

FOLOASE. Cei care manifestă credinţă în Isus şi ascultă de el pot obţine iertarea păcatelor şi pot avea o conştiinţă curată (Marcu 2:5–12; 1 Timotei 1:19; 1 Petru 3:16–22). Dacă ei îşi pierd viaţa, Isus promite că îi va învia „în ziua din urmă“ (Ioan 6:40).

Pentru mai multe informaţii, vezi capitolul 4, „Cine este Isus Cristos“, şi capitolul 5, „Răscumpărarea: cel mai preţios dar de la Dumnezeu“, din cartea Ce ne învaţă în realitate Biblia? *

[Note de subsol]

[Legenda ilustraţiei de la pagina 7]

Asemenea lui Natanael, analizaţi dovezile referitoare la Isus