AI UN copil adolescent? Atunci eşti martorul celor mai fascinanţi ani din viaţa lui. Însă pe cât sunt de frumoşi, pe atât sunt de stresanţi. Ce părere ai de situaţiile descrise mai jos? Îţi sunt cunoscute?

• Când era mai mic, fiul tău era ca o barcă legată de chei, adică de tine. Acum este adolescent şi trage încontinuu de funie, dornic să-i bată vântul în pânze. Şi ai impresia că n-o să te ia cu el în călătorie.

• Când era mică, fetiţa îţi spunea tot. Acum este adolescentă şi are cercul ei de prietene. Doar că pe tine nu te invită în „clubul“ lor.

Dacă lucrurile stau la fel şi în familia ta, nu te pripi să tragi concluzia că ai de-a face cu un rebel incorigibil. Atunci ce se întâmplă? Răspunsul la această întrebare are legătură cu rolul crucial al adolescenţei pe calea spre maturitate a unui copil.

Încă de la naştere, viaţa unui copil este asemenea unei liste a începuturilor: începe să meargă, începe să vorbească, începe şcoala. Şi cât de mult se bucură părinţii de fiecare nouă reuşită a micuţilor lor! De fapt, e exact ce-şi doresc să vadă: Copiii lor cresc!

Adolescenţa e şi ea o piatră de hotar, pe care nu toţi părinţii o întâmpină cu braţele deschise. Iar reţinerea lor e de-nţeles. La urma urmei, cărui părinte îi place să-şi vadă copilul ascultător devenit adolescent capricios? Însă adolescenţa este o etapă esenţială în procesul de creştere. În ce sens?

Biblia arată că va veni timpul când ‘bărbatul va lăsa pe tatăl său şi pe mama sa’ (Geneza 2:24). Un rol decisiv al adolescenţei este să îl pregătească pe fiul sau fiica ta pentru acea clipă dulce-amăruie. Iar atunci copilul tău trebuie să poată spune la fel ca apostolul Pavel: „Când eram copil mic, vorbeam ca un copil mic, gândeam ca un copil mic, judecam ca un copil mic, dar, când am devenit bărbat, am înlăturat trăsăturile de copil mic“ (1 Corinteni 13:11).

Aşadar, în adolescenţă, fiul sau fiica ta lasă în urmă trăsăturile specifice copiilor şi învaţă să devină tineri responsabili, încrezători  în ei înşişi şi destul de maturi ca să trăiască pe propriile picioare. De fapt, într-o lucrare de referinţă adolescenţa este numită cu tristeţe „un îndelung bun-rămas“.

Poate că acum nu-ţi prea vine să crezi că „băieţelul“ sau „fetiţa“ ta vor fi într-un final independenţi. Ţi-ai putea spune:

• „Fiul meu nici măcar nu e-n stare să-şi păstreze camera curată, cum o să aibă grijă de un apartament?“;

• „Fiica mea nici măcar nu se întoarce acasă la ora stabilită, cum o să se descurce la slujbă?“.

Dacă te frământă şi pe tine astfel de gânduri, nu uita: Independenţa nu este o poartă prin care copilul pur şi simplu trece, ci este o cale pe care el merge şi are nevoie de ani ca să ajungă la capătul ei. Deocamdată ştii că „nebunia este lipită de inima copilului“ (Proverbele 22:15).

Totuşi, adolescentul va ajunge un tânăr responsabil dacă, având o îndrumare corespunzătoare, ‘îşi exersează capacitatea de înţelegere ca să deosebească binele şi răul’ (Evrei 5:14).

Pentru ca adolescentul tău să devină adult responsabil, trebuie să-l ajuţi să-şi dezvolte „puterea raţiunii“, să reuşească să ia singur * decizii înţelepte (Romani 12:1, 2). Iată câteva principii biblice care îţi vor fi utile.

Filipeni 4:5: „Rezonabilitatea voastră să fie cunoscută de toţi!“. Băiatul sau fata te roagă ceva, probabil să se întoarcă mai târziu acasă seara. Imediat spui nu. Se plânge: „Mă tratezi ca pe-un copil!“. Înainte să-i spui: „Păi, aşa te porţi!“, reflectează la următoarea idee: Adolescenţii pretind în general mai multă libertate decât pot avea, dar părinţii le dau mai puţină libertate decât ar trebui. Nu ai putea face din când în când o concesie? Încearcă să ţii cont de punctul lui de vedere.

Coloseni 3:21: „Taţilor, nu-i exasperaţi pe copiii voştri, ca să nu se descurajeze!“. Unii părinţi încearcă să controleze tot ce face copilul lor. Nu-l slăbesc nicio clipă din ochi. Îi aleg prietenii şi îi ascultă pe ascuns telefoanele. Dar acest mod de a proceda poate avea efect de bumerang: Cu cât îl îngrădeşti mai mult, cu atât vrea să evadeze mai repede; cu cât îi critici mai mult prietenii, cu atât i se vor părea mai buni; cu cât îi asculţi mai mult convorbirile, cu atât va căuta să comunice mai mult cu prietenii pe furiş. Cu cât încerci să-l controlezi mai mult, cu atât mai puţin control ai putea avea. Gândeşte-te: Dacă tânărul nu învaţă să ia singur decizii cât este acasă, va reuşi oare după aceea?

Efeseni 6:4: „Nu-i iritaţi pe copiii voştri, ci creşteţi-i în disciplina şi în modul de  gândire al lui Iehova“. Când îi vorbeşti copilului despre „modul de gândire“ al lui Iehova, nu este de ajuns să-i spui unele lucruri despre Dumnezeu. Trebuie să faci apel la conştiinţa lui, aşa încât ea să-i influenţeze faptele. Cât de important este acest lucru când copilul devine adolescent! Un tată pe nume Andre relatează: „Pe măsură ce copiii cresc, trebuie să-ţi schimbi modul de a vorbi cu ei, trebuie să-i ajuţi să gândească“ (2 Timotei 3:14).

Galateni 6:7: „Ce seamănă omul, aceea va şi secera!“. Un copilaş poate învăţa ceva dacă-l pedepseşti, probabil dacă îl trimiţi în camera lui sau nu-l laşi un timp să facă ce-i place. Pe un adolescent însă e bine să-l înveţi făcându-l să reflecteze la consecinţele propriilor acţiuni (Proverbele 6:27).

Ca părinte, îţi doreşti probabil ca adolescenţa să fie asemenea unei piste pe care copilul să prindă încetişor viteză, iar apoi să-şi ia lin zborul spre maturitate. Însă rareori totul va decurge fără probleme. Totuşi, adolescenţa este o ocazie minunată de ‘a-l educa pe copil conform căii potrivite pentru el’ (Proverbele 22:6). Principiile biblice sunt o temelie trainică pe care poţi zidi fericirea familiei tale.