1. Cere-i ajutor Autorului
Cum poţi înţelege Biblia
1. Cere-i ajutor Autorului
„A fost o vreme când citeam din Biblie deoarece ştiam că este Cuvântul lui Dumnezeu. Deşi nu-mi plăcea să citesc, am vrut să ştiu ce spune Dumnezeu în Biblie. Aveam de gând s-o citesc pe toată. La început mi s-a părut uşoară, dar apoi am întâlnit pasaje dificile, aşa că am renunţat.“ (Ninfa, Italia)
MULŢI oameni se regăsesc în aceste cuvinte. Totuşi, aşa cum am observat în articolul anterior, Autorul Bibliei, Iehova Dumnezeu, vrea să înţelegi Cuvântul său. Dar pentru aceasta trebuie mai întâi să-i ceri ajutorul.
Apostolii lui Isus au fost consideraţi „oameni fără carte şi de rând“, deoarece nu primiseră instruire religioasă în şcoli rabinice (Faptele 4:13). Cu toate acestea, Isus i-a asigurat că puteau să înţeleagă Cuvântul lui Dumnezeu. Cum anume? Iată ce a spus Isus: „Ajutorul, spiritul sfânt, pe care Tatăl îl va trimite în numele meu, vă va învăţa toate lucrurile“ (Ioan 14:26). Prin intermediul spiritului sfânt, adică al forţei sale active, Dumnezeu a creat pământul şi toate formele de viaţă de pe el (Geneza 1:2). El şi-a folosit spiritul şi pentru a inspira circa 40 de bărbaţi să-i scrie gândurile în Biblie (2 Petru 1:20, 21). Dumnezeu foloseşte acelaşi spirit pentru a-i ajuta pe oamenii sinceri să înţeleagă Biblia.
Dar cum poţi primi spirit sfânt? Trebuie să-l ceri cu credinţă şi în mod stăruitor, deoarece Isus a spus: ‘Continuaţi să cereţi şi vi se va da. Dacă voi ştiţi să le daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl din cer le va da spirit sfânt celor care i-l cer!’ (Luca 11:9, 13). Aşadar, Iehova Dumnezeu le va da cu generozitate spirit sfânt celor care i-l cer în mod sincer. Această forţă activă te va ajuta şi pe tine să prinzi sensul cuvintelor inspirate ale Scripturilor, aşternute în scris cu mii de ani în urmă. Spiritul lui Dumnezeu îţi va da şi înţelepciunea necesară ca să ştii cum să aplici în viaţă mesajul plin de forţă al Bibliei (Evrei 4:12; Iacov 1:5, 6).
Prin urmare, înainte de a citi din Biblie, roagă-l pe Dumnezeu să-ţi dea spirit sfânt, ca să înţelegi Cuvântul său.