Este posibil ca un ateu să ajungă să creadă într-un Creator?

„CÂND mă gândeam la posibilitatea existenţei unui Creator, mă înfuria ideea că cineva ar fi avut puterea să împiedice suferinţa umană, dar n-a fost dispus s-o facă!“ Astfel s-a exprimat un fost ateu ce şi-a pierdut câţiva membri ai familiei în Holocaust. Şi n-a fost nici pe departe singurul care a simţit aşa.

Martori la atrocităţile din lume, multora le vine greu să creadă în Dumnezeu. Pentru unii, negarea existenţei lui Dumnezeu este o consolare. Dar care sunt principalele motive pentru care oamenii nu cred în Dumnezeu? I-ar fi omului mai bine fără Dumnezeu sau fără religie, cum consideră unii? Este posibil ca un ateu să ajungă să creadă într-un Creator iubitor?

Eşecul religiei

În mod paradoxal, o cauză principală a ateismului este religia. Istoricul Alister McGrath explică: „Ceea ce îi împinge pe oameni spre ateism este în primul rând dezgustul faţă de excesele şi eşecurile religiei organizate“. Nu de puţine ori războaiele şi actele de violenţă au avut un substrat religios. Filozoful ateist Michel Onfray s-a întrebat cum e posibil ca aceeaşi carte religioasă să-i inspire pe unii „să caute sfinţenia“, iar pe alţii „să săvârşească acte de o cruzime feroce“, cum sunt actele de terorism.

Multor oameni experienţa religioasă le-a lăsat un gust amar. Un exemplu este Bertil, un tânăr suedez. În timp ce-şi efectua serviciul militar, el l-a auzit pe preotul unităţii justificând violenţa. Acesta a făcut referire la avertismentul dat de Isus potrivit căruia cel ce scoate sabia va pieri de sabie. Preotul argumenta că acea sabie trebuie să fie mânuită de cineva şi, prin urmare, soldatul nu poate fi decât un slujitor al lui Dumnezeu! * (Matei 26:52)

Bernadette, al cărei tată a fost ucis în cel de-al Doilea Război Mondial în Franţa, îşi aminteşte că a fost indignată de cuvintele rostite de preot la slujba de înmormântare a verişoarei ei de trei ani: „Dumnezeu a chemat acest copil la el pentru a-l face înger“. Mai târziu, Bernadette a dat naştere unui băieţel cu handicap. Însă nici de această dată biserica nu i-a oferit mai multă alinare.

Ciarán, care a crescut în contextul violenţelor din Irlanda de Nord, era oripilat de doctrina focului iadului. Deseori spunea că îl ura pe Dumnezeul responsabil de atâta răutate, oricare ar fi el. Ciarán chiar îl provoca pe Dumnezeu spunând că, dacă există, n-are decât să-l trăsnească. Acest bărbat nu este singurul care simte repulsie faţă de astfel de învăţături înfricoşătoare ale bisericii. De fapt, e posibil ca tocmai dogma bisericii să fi netezit calea teoriei evoluţiei. Potrivit lui Alister McGrath, „dezgustul visceral“ faţă de doctrina focului iadului, nu credinţa în evoluţie, l-a făcut pe Darwin să pună la îndoială existenţa lui Dumnezeu. McGrath menţiona în acest context şi „durerea profundă [a lui Darwin] provocată de moartea fiicei sale“.

În opinia unora, practicarea unei religii este sinonimă cu fanatismul şi lipsa raţiunii. Iată ce spune Irina, care se săturase de predicile fără noimă şi de rugăciunile repetitive: „Mi se părea că oamenii religioşi nu gândesc“. Louis, dezgustat de actele de cruzime săvârşite de fanatici religioşi, a adoptat o atitudine extremistă: „După ce ani de zile îmi arătase faţa-i  plicticoasă, religia îmi dezvăluia acum faţa-i hidoasă. Astfel am ajuns să fiu împotriva oricărei religii, susţinându-mi poziţia cu vehemenţă“.

Le-ar fi oamenilor mai bine fără Dumnezeu?

Aşadar, nu e surprinzător că mulţi oameni consideră religia un obstacol în calea progresului şi a păcii. Unii chiar s-au întrebat dacă nu cumva ne-ar fi mai bine fără Dumnezeu şi fără religie. Dar oare această excludere totală a gândirii religioase nu dă naştere la alte probleme?

Voltaire, filozof din secolul al XVIII-lea, a criticat aspru abuzurile şi corupţia bisericii din timpul său. Totuşi, el era convins că simţul nostru moral are la bază existenţa unei Fiinţe Supreme. Mai târziu, filozoful german Friedrich Nietzsche a spus celebrele cuvinte: „Dumnezeu a murit“. Dar şi el se temea de vidul moral şi de răul pe care le-ar putea provoca gândirea ateistă. Erau justificate aceste temeri?

Aşa cum remarca profesorul Keith Ward, odată cu intrarea omenirii în epoca modernă, violenţa nu a scăzut în intensitate, ci „a atins culmi pe care omul nici nu şi le-a imaginat vreodată“. Experimentele ateiste nu i-au eliberat pe oameni de defectele naturii umane, precum corupţia şi intoleranţa. Aceste realităţi i-au făcut pe mulţi oameni ce cugetă asupra vieţii, unii chiar atei, să recunoască valoarea pe care o are pe plan moral credinţa în Dumnezeu.

Subliniind efectul pozitiv al credinţei în Dumnezeu, Keith Ward a spus: „Credinţa presupune o permanentă responsabilitate morală de a ne îngriji de lumea creată de Dumnezeu“. Nenumărate studii recente au arătat că oamenii religioşi manifestă mai mult altruism, ceea ce le aduce satisfacţie. Aceste studii nu fac decât să confirme valoarea principiului enunţat de Isus: „Este mai multă fericire în a da decât în a primi“ (Faptele 20:35).

Un asistent social, cândva ateu, a fost impresionat de puterea Bibliei de a schimba viaţa oamenilor în bine. Iată ce a spus el: „După ani de zile în care m-am străduit, cu foarte puţin succes, să-i ajut pe oameni să renunţe la comportamente distructive pentru ei şi pentru semeni, mi s-a părut un lucru extraordinar să văd că oamenii se pot schimba radical în bine. Şi am văzut că aceste schimbări sunt de durată“.

Totuşi, din punctul de vedere al unor atei, credinţa în Dumnezeu a dus mai mult la masacre şi la conflicte decât la acte de bunătate şi de altruism. Deşi poate recunosc efectul pozitiv pe care îl are credinţa asupra unora, ei rămân sceptici. De ce?

Alte cauze ale necredinţei

Mulţi sunt învăţaţi că evoluţia este un fapt demonstrat. De pildă, Anila a crescut în Albania ateistă. Ea povesteşte: „La şcoală eram învăţaţi că numai cei naivi şi cu gândire învechită cred în Dumnezeu. Deşi învăţam lucruri minunate despre plante şi despre viaţa organică, atribuiam totul evoluţiei, întrucât asta ne dădea sentimentul că suntem în armonie cu gândirea ştiinţifică“. Astăzi, Anila recunoaşte că „dovezile care se aduceau trebuiau acceptate orbeşte“.

 Pentru alţii, un obstacol în calea credinţei este atitudinea lor înverşunată faţă de religie. Martorii lui Iehova întâlnesc deseori această atitudine în lucrarea din casă în casă, pe care o efectuează pentru a le împărtăşi oamenilor speranţa oferită de Biblie. Bertil, menţionat anterior, a fost vizitat de un Martor tânăr. El îşi aminteşte că a zis în sinea lui: „Biet fanatic! Ai nimerit unde nu trebuie!“. „L-am invitat în casă“, spune Bertil, „şi mi-am vărsat tot focul cu privire la Dumnezeu, la Biblie şi la religie“.

Gus, din Scoţia, era revoltat de nedreptatea existentă în lume. La început era foarte înverşunat şi îndărătnic în discuţiile cu Martorii lui Iehova. Multe dintre întrebările lui aminteau de întrebările pe care profetul evreu Habacuc i le-a pus lui Dumnezeu: „De ce mă faci să văd răutatea şi te uiţi la rău?“ (Habacuc 1:3).

Şi aparenta indiferenţă a lui Dumnezeu faţă de răutate îi tulbură de mult timp pe oameni (Psalmul 73:2, 3). Scriitoarea franceză Simone de Beauvoir a spus odată: „Mi-a fost mai uşor să cred într-o lume fără creator decât într-un creator răspunzător de toate contradicţiile din lume“.

Dar înseamnă oare că, dacă multe religii nu pot explica aceste contradicţii, nu există o explicaţie? Gus spune că a găsit în sfârşit „un răspuns mulţumitor la întrebarea de ce Creatorul atotputernic trebuie să permită o vreme ca oamenii să sufere“. Acesta, adaugă el, „a fost un pas important pentru mine“. *

De fapt, unii care se declară atei ar putea să aibă îndoieli cu privire la evoluţie, să simtă nevoia de Dumnezeu în viaţa lor şi chiar să se roage. Aşadar, să vedem ce i-a ajutat pe unii atei şi agnostici să reflecteze mai profund asupra existenţei unui Creator şi, în cele din urmă, să se apropie de el.

Ce i-a ajutat pe unii să creadă într-un Creator?

Făcând apel la raţiune, tânărul care l-a vizitat pe Bertil i-a arătat acestuia că există o diferenţă netă între adevăratul creştinism şi religia practicată de cei ce sunt creştini doar cu numele. Bertil povesteşte ce l-a impresionat  pe lângă argumentele aduse în favoarea existenţei unui Creator: „Am apreciat răbdarea pe care a avut-o cu un încăpăţânat ca mine. . . . Era bine pregătit, foarte calm şi îmi lăsa întotdeauna ceva de citit“. *

Influenţată de evoluţionism şi de comunism, Svetlana era convinsă că teoria supravieţuirii celui mai bine adaptat e de necontestat. Totuşi, această viziune crudă asupra vieţii o tulbura. Ceea ce a studiat la medicină a făcut-o să fie şi mai confuză: „La orele de ateism învăţam despre supravieţuirea celui mai bine adaptat, dar la cursurile medicale învăţam că trebuie să-i ajutăm pe cei slabi“. Svetlana se întreba şi de ce oamenii, despre care se spune că se află pe o treaptă superioară a scării evoluţiei faţă de maimuţe, suferă din cauza unor probleme emoţionale pe care maimuţele nu le au. Explicaţia la toate aceste contradicţii a aflat-o dintr-o sursă cu totul neaşteptată: „Bunica mi-a arătat din Biblie că sentimentele negative sunt un efect al imperfecţiunii“. Svetlana s-a bucurat foarte mult să afle răspunsul Bibliei şi la alte întrebări, cum ar fi de ce suferă oamenii buni.

Leif, de origine scandinavă, credea cu tărie în evoluţie şi considera Biblia o carte de poveşti. Într-o zi, un prieten i-a spus: „Îţi dai seama că nu faci decât să repeţi ceea ce au spus alţii, fără să ştii nimic despre Biblie?“. Cuvintele acelui prieten au avut un efect profund asupra lui. Iată ce spune Leif: „Mi-am dat seama că acceptasem teoria evoluţiei fără să-mi pun nicio întrebare . . . După părerea mea, ceea ce îl poate ajuta pe un ateu să înceapă să-şi pună întrebări este, printre altele, cunoaşterea profeţiilor Bibliei şi a modului lor de împlinire“ (Isaia 42:5, 9).

Ciarán, menţionat anterior, era dezamăgit de tot ce văzuse în anii în care se implicase în politică. Reflectând asupra vieţii, i-a trecut prin minte un gând: Doar un Dumnezeu puternic şi iubitor ar putea rezolva problemele cu care se confruntă omenirea şi i-ar putea arăta calea de ieşire din starea lui de nefericire. „Oh, cât aş vrea să găsesc un astfel de Dumnezeu“, şi-a spus el oftând. Copleşit de tristeţe, Ciarán s-a rugat: „Dacă mă auzi, dă-mi cumva un semn; arată-mi o cale de ieşire, o soluţie la nefericirea mea şi la suferinţa omenirii“. Câteva zile mai târziu, Martorii lui Iehova au bătut la uşa lui. Ei i-au explicat ce învaţă Biblia despre forţele rele care se află în spatele guvernelor umane (Efeseni 6:12). Această explicaţie i-a confirmat lui Ciarán ceea ce observase el însuşi şi i-a stârnit curiozitatea. După ce a început să studieze Biblia, credinţa sa într-un Creator iubitor a devenit mai puternică.

Tu şi Creatorul omului

Ipocrizia religioasă, învăţăturile ateiste, precum teoria evoluţiei, şi înmulţirea răutăţii i-au făcut pe mulţi să pună la îndoială sau chiar să nege existenţa unui Creator. Însă, dacă îi permiţi, Biblia îţi poate da răspunsuri satisfăcătoare la întrebările tale. Ea îţi va revela gândurile lui Dumnezeu, ‘gânduri de pace, nu de nenorocire, ca să-ţi dea un viitor şi o speranţă’ (Ieremia 29:11). Pentru Bernadette, care a născut un băieţel cu handicap şi care înainte se îndoia de existenţa unui Creator, această speranţă a fost ca un balsam ce i-a alinat suferinţa.

Mulţi oameni care înainte au fost atei au considerat logică şi consolatoare explicaţia Bibliei cu privire la motivul pentru care Dumnezeu permite suferinţa. Dacă îţi vei face timp să afli răspunsurile Bibliei la astfel de întrebări fundamentale, vei ajunge şi tu să crezi cu toată inima că există un Dumnezeu, care realmente „nu este departe de niciunul dintre noi“ (Faptele 17:27).

[Note de subsol]

[Chenarul de la pagina 13]

Întrebări la care evoluţia nu are răspuns

• Cum a apărut viaţa din ceva lipsit de viaţă? (PSALMUL 36:9)

• De ce plantele şi animalele se înmulţesc numai potrivit speciei lor? (GENEZA 1:11, 21, 24–28)

• Dacă oamenii se trag din maimuţe, care sunt inferioare, de ce nu a supravieţuit niciun om-maimuţă, considerat superior acestora? (PSALMUL 8:5, 6)

• Cum se explică altruismul prin teoria supravieţuirii celui mai bine adaptat? (ROMANI 2:14, 15)

• Are omenirea o speranţă reală de viitor? (PSALMUL 37:29)

[Legenda fotografiilor de la paginile 12, 13]

Cum ar fi putut un Dumnezeu iubitor să creeze o lume în care copiii suferă?

Ipocrizia religioasă i-a îndepărtat pe mulţi de Dumnezeu