Salt la conţinut

Salt la cuprins

Învăţaţi-vă copiii

Sem a văzut răutatea a două lumi

Sem a văzut răutatea a două lumi

SEM, fiul lui Noe, a supravieţuit sfârşitului unei lumi şi a trăit la începutul alteia. Ştii de ce a fost distrusă prima lume în care a trăit Sem? Şi ştii cum au reuşit el şi ceilalţi membri ai familiei sale să supravieţuiască pentru a trăi în lumea care a urmat? — * Să vedem în continuare.

Biblia spune că, atunci când Sem era tânăr, „răutatea omului“ era foarte mare. Gândurile oamenilor erau „tot timpul numai spre rău“. Ştii ce a făcut Dumnezeu? — Dumnezeu a adus un potop care a şters din existenţă acea lume rea. Apostolul Petru a scris: „Lumea de atunci a fost distrusă când a fost inundată de apă“ (Geneza 6:5; 2 Petru 3:6).

Ai înţeles de ce a distrus Dumnezeu acea lume? — Oamenii erau răi, iar gândurile lor erau „tot timpul numai spre rău“. Isus a vorbit despre lumea de atunci. ‘Înainte de potop’, a spus el, oamenii „mâncau şi beau“, „se căsătoreau şi femeile erau date în căsătorie“. Dar Isus a adăugat: „Şi n-au dat atenţie până a venit potopul şi i-a măturat pe toţi“ (Matei 24:37–39).

Cărui lucru n-au dat atenţie oamenii? — Noe, tatăl lui Sem, era „un predicator al dreptăţii“, însă oamenii n-au dat atenţie la ceea ce spunea el. Noe a ascultat de Dumnezeu şi a construit o arcă, un vas plutitor, în care el şi familia sa aveau să supravieţuiască Potopului. Doar Noe, soţia lui, fiii lor — Sem, Ham şi Iafet — şi soţiile acestora au făcut ce le-a spus Dumnezeu. Ceilalţi oameni au făcut numai ce au vrut ei şi, de aceea, au pierit în Potop (2 Petru 2:5; 1 Petru 3:20).

La aproximativ un an de la Potop, Sem şi familia sa au ieşit din arcă şi au păşit pe pământ uscat. Pe pământ nu mai era niciun om rău. Însă, în scurtă vreme, lucrurile aveau să se schimbe. Canaan, fiul lui Ham, fratele lui Sem, a făcut un lucru atât de rău, încât Noe a spus: „Blestemat să fie Canaan!“. Şi Nimrod, un nepot al lui Ham, a fost un om rău. El a acţionat împotriva adevăratului Dumnezeu, Iehova, şi le-a spus oamenilor să construiască un turn înalt, numit Babel, ca să-şi facă un nume pentru ei. Cum crezi că s-au simţit Sem şi tatăl său când au văzut toate acestea? (Geneza 9:25; 10:6–10; 11:4, 5)

Ei s-au mâhnit şi la fel şi Iehova. Ştii ce a făcut Iehova? — El le-a încurcat oamenilor limba ca să nu se mai poată înţelege unii cu alţii. De aceea, oamenii n-au mai putut să construiască turnul şi au plecat în diferite locuri de pe faţa pământului împreună cu cei care vorbeau aceeaşi limbă (Geneza 11:6–9). Dar Dumnezeu nu le-a încurcat limba lui Sem şi membrilor familiei lui. Astfel, ei au putut să rămână uniţi şi să se susţină în închinarea la Iehova. Câţi ani crezi că i-a slujit Sem lui Iehova? —

Sem a trăit până la 600 de ani: 98 de ani înainte de Potop şi 502 ani după aceea. Putem fi siguri că el l-a ajutat pe Noe să construiască arca şi să-i avertizeze pe oameni cu privire la Potopul ce avea să vină. Dar ce crezi că a făcut Sem în cei peste 500 de ani cât a trăit după Potop? — Noe a spus că Iehova era „Dumnezeul lui Sem“. De aici putem trage concluzia că Sem a continuat să-i slujească lui Iehova şi să-şi ajute familia să facă la fel. Printre descendenţii săi au fost Avraam, Sara şi Isaac (Geneza 9:26; 11:10–31; 21:1–3).

Gândeşte-te acum la lumea de azi, care, din zilele lui Sem, se cufundă tot mai mult în răutate. Ce se va întâmpla cu ea? — Biblia spune că ‘va trece’. Dar iată ce ne promite Biblia: „Cine face voinţa lui Dumnezeu rămâne pentru totdeauna“. Aşadar, dacă facem voinţa lui Iehova, avem posibilitatea să fim printre cei ce vor supravieţui sfârşitului acestei lumi şi vor trăi în lumea nouă a lui Dumnezeu. Atunci, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom putea trăi pentru totdeauna fericiţi pe pământ! (1 Ioan 2:17; Psalmul 37:29; Isaia 65:17)

^ par. 3 Dacă îi citiţi acest articol unui copil, liniuţa vă aminteşte să faceţi o pauză şi să-l încurajaţi să se exprime.