„Primii filozofi creştini au adoptat conceptul grecesc al nemuririi sufletului şi au considerat că sufletul este creat de Dumnezeu şi este introdus în corp în momentul conceperii.“ (The New Encyclopædia Britannica, 1988, volumul 11, pagina 25)

„Sufletul care păcătuieşte, acela va muri.“ (Ezechiel 18:4, Biblia sinodală, 2001)

Biblia spune despre crearea primului om: „Iehova Dumnezeu l-a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă şi omul a devenit un suflet viu [în ebraică, néphesh]“ (Geneza 2:7).

Termenul ebraic néphesh, tradus prin „suflet“, înseamnă fiinţă care respiră. Când l-a creat pe Adam, Dumnezeu nu i-a introdus în corp un suflet nemuritor, ci i-a dat forţă de viaţă, care este întreţinută prin respiraţie. Aşadar, potrivit Bibliei, sufletul este întreaga fiinţă vie. Dacă este separat de forţa de viaţă, dată la început de Dumnezeu, sufletul moare (Geneza 3:19; Ezechiel 18:20).

Doctrina nemuririi sufletului a dat naştere unor întrebări. Unde merg sufletele după moarte? Ce se întâmplă cu sufletele celor răi? După ce au adoptat învăţătura falsă a nemuririi sufletului, cei care se declarau creştini au trebuit să accepte o altă învăţătură falsă: cea despre focul iadului.

Vezi şi următoarele texte biblice: Eclesiastul 3:19; Matei 10:28; Faptele 3:23.