Regele David şi muzica

CÂND vorbim despre muzica din timpurile biblice, ne vine în minte numele unui om deosebit, care a trăit cu aproximativ 3 000 de ani în urmă: David. De fapt, aproape tot ce se ştie despre muzica acelei vremi se datorează relatărilor biblice care prezintă viaţa lui, de când era un tânăr păstor până când a devenit rege şi un organizator destoinic.

De la David putem afla multe despre muzica din timpurile biblice. De exemplu, la ce instrumente se cânta şi ce fel de cântece se interpretau atunci? Ce rol a avut muzica în viaţa lui David şi, la o scară mai mare, în cadrul naţiunii Israel?

Muzica în Israelul antic

Deseori, versurile unui cântec ne amintesc linia lui melodică. În Biblie găsim versurile multor cântări, ale căror melodii, din nefericire, nu s-au păstrat până în zilele noastre. Însă acestea trebuie să fi fost deosebit de frumoase, chiar sublime. Frumuseţea poetică desăvârşită a cărţii Psalmilor sugerează că linia lor melodică a fost cel puţin la fel de atrăgătoare.

În ce priveşte instrumentele muzicale, Biblia nu face decât o prezentare sumară. (Vezi chenarul intitulat  „Instrumente din timpurile biblice“.) Nu se ştie cu exactitate nici măcar la ce tip de harpă a cântat David. Cu toate acestea, este demn de remarcat că israeliţii au inventat câteva instrumente muzicale, cum ar fi harpele de lemn, care erau obiecte rare şi valoroase (2 Cronici 9:11; Amos 6:5).

Putem fi însă siguri de un lucru, şi anume că muzica ocupa un loc important în viaţa evreilor, îndeosebi în aspecte legate de închinarea  lor la Dumnezeu. Erau interpretate fragmente muzicale cu ocazia încoronărilor, a ceremoniilor religioase şi în războaie. De asemenea, muzica îi delecta pe cei de la curtea regală, însufleţea nunţile şi reuniunile în familie şi înveselea atmosfera de la sărbătorile prilejuite de culesul strugurilor şi de secerişul grâului. În mod regretabil, muzica a fost asociată şi cu locurile rău famate. Nu în ultimul rând, la moartea cuiva, muzica le aducea alinare celor îndoliaţi.

În Israel, muzica îndeplinea şi alte roluri. Ea crea o dispoziţie potrivită pentru ca profeţii să fie receptivi la mesajele divine. Elisei a primit îndrumări de la Dumnezeu în acordurile unui instrument cu coarde (2 Regi 3:15). Muzica era folosită şi pentru a marca evenimente calendaristice. Lunile noi şi sărbătorile erau anunţate cu sunetul a două trompete de argint. În ziua Jubileului, sunetul de corn proclama eliberarea sclavilor, precum şi întoarcerea la vechii proprietari a terenurilor şi a caselor pierdute de aceştia. Cât de bucuroşi trebuie să fi fost cei nevoiaşi când auzeau sunetul care anunţa redobândirea libertăţii şi a bunurilor! (Leviticul 25:9; Numerele 10:10)

Fără îndoială, unii israeliţi au fost muzicieni şi cântăreţi de excepţie. Potrivit unui basorelief asirian, regele Sanherib i-a cerut ca tribut regelui Ezechia bărbaţi şi femei muzicieni. Se pare că aceştia erau interpreţi remarcabili. Dar cel mai talentat a fost David.

Un muzician ilustru

David s-a remarcat prin calităţile sale de muzician şi poet. Lui îi sunt atribuiţi peste o jumătate dintre psalmi. În copilărie, David a fost păstor, iar scenele pastorale din Betleem i-au stimulat mintea pătrunzătoare şi plină de sensibilitate. Susurul pâraielor şi behăitul mieilor care răspundeau la glasul său îi bucuraseră deseori inima. Impresionat de frumuseţea acestor sunete din natură, David şi-a luat harpa şi i-a cântat laude lui Dumnezeu. Cât de înălţătoare trebuie să fi fost muzica compusă de David pentru Psalmul 23!

Câţiva ani mai târziu, tânărul David cânta atât de frumos la harpă, încât vestea despre talentul lui a ajuns până la regele Saul, care l-a luat în serviciul său. Când Saul era cuprins de nelinişte şi chinuit de gânduri negre, David cânta la harpă melodii plăcute şi liniştitoare, care calmau inima regelui. Gândurile chinuitoare dispăreau, iar Saul se liniştea (1 Samuel 16:16).

Cu toate acestea, muzica, pe care David o îndrăgea nespus şi care îi umplea inima de bucurie, i-a provocat uneori probleme. Într-o zi, când el şi Saul se întorceau victorioşi  dintr-o luptă cu filistenii, regele le-a auzit pe femei cântând un cântec vesel, de biruinţă. Ele spuneau: „Saul a bătut miile lui, iar David zecile lui de mii“. Atunci Saul s-a mâniat atât de mult şi a devenit atât de invidios, încât „din ziua aceea, . . . l-a privit cu suspiciune pe David“ (1 Samuel 18:7–9).

Muzica, o sursă de inspiraţie pentru David

Compoziţiile de inspiraţie divină ale lui David sunt unice în multe privinţe. Cântecele lui cuprind atât psalmi pastorali, cât şi psalmi contemplativi. Tematica abordată variază de la exprimări de laudă la relatări istorice, de la bucuria prilejuită de culesul strugurilor la fastul ceremoniei de inaugurare a palatului, de la amintiri la speranţă, de la cereri la implorări. (Vezi Psalmii 32, 23, 145, 8, 30, 38, 72, 51, 86 şi antetul lor.) La moartea lui Saul şi a fiului său Ionatan, David a compus un cântec de jale, intitulat „Arcul“. Cuvintele introductive, „Frumuseţea zace ucisă pe locurile tale înalte, o, Israele!“, anunţă tonul sumbru al acestui cântec. David a ştiut cum să exprime o gamă largă de stări sufleteşti atât prin cuvinte, cât şi prin muzica pe care a interpretat-o la harpă (2 Samuel 1:17–19).

Având o fire exuberantă, David îndrăgea muzica veselă şi vioaie, care era foarte ritmată. Când a fost adusă în Sion arca legământului, el a sărbătorit evenimentul sărind şi dansând cu toată puterea. Din relatarea biblică înţelegem că muzica avea un ritm foarte vioi. Vă puteţi imagina scena? Pentru aceste manifestări a primit reproşuri din partea soţiei sale, Mical. Însă lucrul acesta n-a contat  pentru David. El îl iubea pe Iehova, iar muzica aceea l-a făcut să sară de bucurie înaintea Dumnezeului său (2 Samuel 6:14, 16, 21).

Mai mult decât atât, David a inventat noi instrumente muzicale (2 Cronici 7:6). Ca o concluzie la cele amintite mai înainte, se pare că David a fost un artist extrem de talentat: a făcut instrumente, a fost poet, compozitor şi interpret. Însă David a realizat lucruri şi mai mari.

Muzica vocală şi instrumentală de la templu

David s-a ocupat de organizarea celor ce cântau vocal şi instrumental în casa lui Iehova. În fruntea celor 4 000 de cântăreţi şi muzicieni i-a desemnat pe Asaf, Heman şi Iedutun (care se numea, probabil, şi Etan). Alături de ei, David a numit 288 de maeştri, care să instruiască şi să supravegheze restul grupului. Toţi aceşti 4 000 de cântăreţi şi muzicieni erau prezenţi la templu cu ocazia celor trei mari sărbători anuale. Imaginaţi-vă cât de grandios era acest cor! (1 Cronici 23:5; 25:1, 6, 7)

Numai bărbaţi cântau la templu. Expresia „precum fetele“, din antetul Psalmului 46, sugerează voci sau instrumente în tonalitate înaltă. Ei cântau la unison, după cum se arată în 2 Cronici 5:13: „Cântăreţii [erau] toţi ca un singur om“. Cântecele erau numite şi „melodii“, de exemplu Psalmul 3 şi mulţi alţi psalmi ai lui David, iar uneori aveau refren, de exemplu Psalmul 42:5, 11 şi 43:5. Erau foarte apreciate şi cântecele ce foloseau antifonia, în care corurile şi/sau soliştii îşi răspundeau unii altora. Aşa era cântat Psalmul 24, care, fără îndoială, a fost compus special pentru ocazia în care David a adus arca legământului în Sion (2 Samuel 6:11–17).

Însă nu doar leviţii cântau. Şi poporul cânta când urca la Ierusalim pentru sărbătorile anuale. La aceasta se referă, probabil, cuvintele „o cântare de urcare“ (Psalmii 120 până la 134). De exemplu, în Psalmul 133, David  laudă relaţiile frăţeşti care îi uneau pe israeliţi în astfel de momente: „Iată ce bine şi ce plăcut este ca fraţii să locuiască împreună în unitate!“. Încercaţi să vă imaginaţi linia melodică a acestui cântec!

Muzica şi închinarea adusă lui Iehova

O zecime din textul Bibliei conţine cântece, iar cartea Psalmilor îi încurajează pe toţi oamenii să-i înalţe laude lui Dumnezeu (Psalmul 150). Muzica ne poate ajuta să uităm de îngrijorările vieţii, iar intonarea melodiilor poate fi ca un balsam pentru o inimă rănită. Dar şi celor veseli Biblia le recomandă să cânte psalmi (Iacov 5:13).

Prin cântece ne putem exprima credinţa şi iubirea faţă de Dumnezeu. În noaptea dinaintea morţii sale, Isus şi apostolii au cântat cântări la încheierea cinei (Matei 26:30). Ce voce trebuie să fi avut Fiul lui David, care ştia cât de grandios este corul din curţile cereşti ale lui Dumnezeu! Se pare că atunci ei au cântat Psalmii Hallel, adică Psalmii de la 113 la 118. Împreună cu apostolii, care nu ştiau ce urma să se întâmple, Isus trebuie să fi cântat din tot sufletul: „Îl iubesc pe Iehova, pentru că aude glasul meu, implorările mele. . . . Mă înfăşuraseră frânghiile morţii şi mă cuprinseseră strâmtorările Şeolului. . . . «Ah, Iehova, scapă-mi sufletul!»“ (Psalmul 116:1–4).

Nu oamenii au inventat muzica. Biblia arată că există muzică şi în ceruri, unde creaturile spirituale cântă la harpe figurative şi îşi înalţă glasul în laude de jur împrejurul tronului lui Iehova (Revelaţia 5:9; 14:3; 15:2, 3). Iehova Dumnezeu este cel care le-a dat muzica oamenilor, înzestrându-i cu capacitatea de a aprecia muzica şi cu dorinţa irezistibilă de a-şi exprima sentimentele prin cântece, atât vocal, cât şi instrumental. Pentru oamenii care au credinţă, muzica este, mai presus de toate, un dar de la Dumnezeu (Iacov 1:17).

[Text generic pe pagina 27]

„În ziua bucuriei voastre, în perioadele voastre de sărbătoare . . . să sunaţi din trompete.“ (NUMERELE 10:10)

[Text generic pe pagina 28]

„Iehova este Păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic. El îmi dă odihnă în păşuni cu multă iarbă, mă conduce la locuri de odihnă bine udate.“ (PSALMUL 23:1, 2)

[Text generic pe pagina 29]

„Patru mii îl lăudau pe Iehova cu instrumentele despre care David a spus: «Le-am făcut ca să aducem laude».“ (1 CRONICI 23:4, 5)

[Text generic pe pagina 29]

David a exprimat o gamă largă de stări sufleteşti atât prin cuvinte, cât şi prin muzică

[Text generic pe pagina 30]

„Lăudaţi-l pe Iah! . . . Lăudaţi-l cu tamburina şi cu dansul! . . . Tot ce are suflare să-l laude pe Iah!“ (PSALMUL 150:1, 4, 6)

[Chenarul/Fotografiile de la pagina 28]

 Instrumente din timpurile biblice

Dintre instrumentele cu coarde făceau parte lăutele, harpele şi instrumentele cu zece coarde (Psalmul 92:3). Acestea erau acordate în alamot şi şeminit, termeni care se referă, probabil, la octave, una superioară şi alta inferioară (1 Cronici 15:20, 21, notele de subsol). În categoria alamelor şi a instrumentelor de suflat intrau fluierul, flautul, cornul, precum şi trompetele, care „sunau tare“ (2 Cronici 7:6; 1 Samuel 10:5; Psalmul 150:3, 4). La dedicarea templului, trompetele şi cântăreţii „au făcut să se audă un singur sunet“ (2 Cronici 5:12, 13). După cât se pare, aceasta însemna că erau acordate în aceeaşi tonalitate şi că exista armonie perfectă. Printre instrumentele de percuţie se numărau tamburinele şi sistrele, care semănau cu nişte jucării muzicale, precum şi „tot felul de instrumente din lemn de ienupăr“. Existau şi cimbale, cele mici „cu sunet melodios“ şi cele mari, numite „cimbale răsunătoare“ (2 Samuel 6:5; Psalmul 150:5).

[Legenda fotografiilor]

Sus: Detaliu de pe Arcul lui Titus (Roma) înfăţişând trompete luate în anul 70 e.n. din templul de la Ierusalim. Monede care datează din jurul anului 130 e.n., prezentând instrumente muzicale evreieşti

[Provenienţa fotografiei]

Monede: © 2007 by David Hendin. Toate drepturile rezervate.