Cititorii întreabă . . .

De ce le oferă Dumnezeu oamenilor darul vieţii veşnice?

▪ Biblia spune că Dumnezeu ne dă posibilitatea de a primi „viaţă veşnică“ (Ioan 6:40). Însă de ce ne oferă el această perspectivă? Este vorba doar de o chestiune ce ţine de dreptate?

Dreptatea înseamnă a-i trata pe oameni potrivit cu ceea ce este corect şi drept. Merităm noi cu adevărat viaţa? Nu. Biblia declară: „Nu există om drept pe pământ care să facă numai binele şi să nu păcătuiască“ (Eclesiastul 7:20). Păcatul atrage după sine o pedeapsă. Dumnezeu l-a avertizat pe primul om, Adam, că în ziua în care păcătuia avea să moară în mod sigur (Geneza 2:17). Mai târziu, apostolul Pavel a scris sub inspiraţie divină: „Plata păcatului este moartea“ (Romani 6:23). Aşadar, dacă toţi descendenţii lui Adam merită pe drept moartea, de ce le oferă Dumnezeu posibilitatea de a trăi veşnic?

Viaţa veşnică este un „dar“. Ea demonstrează cât de mari şi de cuprinzătoare sunt iubirea şi bunătatea nemeritată ale lui Dumnezeu. „Toţi au păcătuit şi nu ajung la gloria lui Dumnezeu, fiind declaraţi drepţi prin bunătatea sa nemeritată ca dar, datorită eliberării prin răscumpărarea plătită de Cristos Isus“, afirmă Biblia (Romani 3:23, 24).

Deşi cu toţii merităm să murim, Dumnezeu alege să le dea viaţă veşnică celor care îl iubesc. Este nedrept acest lucru? Iată ce afirmă Biblia: „Ce vom spune deci? Este nedreptate la Dumnezeu? Nicidecum! Căci el îi spune lui Moise: «Mă voi îndura de cine vreau să mă îndur şi îi voi arăta milă celui căruia vreau să-i arăt milă» . . . Dar, de fapt, cine eşti tu . . . să-i întorci vorba lui Dumnezeu?“ (Romani 9:14–20).

În unele ţări, şeful statului sau un judecător poate graţia un condamnat care are de ispăşit o pedeapsă grea. Dacă infractorul se conformează de bunăvoie condiţiilor impuse şi demonstrează că şi-a schimbat atitudinea şi comportamentul, judecătorul sau preşedintele poate decide să-l graţieze, reducându-i din pedeapsă sau iertându-l de obligaţia de a executa pedeapsa. Acest act de graţiere poate fi considerat pe bună dreptate o dovadă de bunătate nemeritată.

În mod asemănător, Iehova poate decide să nu le dea tuturor păcătoşilor pedeapsa pe care o merită, ci, dimpotrivă, motivat de iubire, să le acorde viaţă veşnică celor care îl iubesc şi se conformează normelor sale. Biblia spune: „Dumnezeu nu este părtinitor, ci, în orice naţiune, omul care se teme de el şi practică dreptatea este primit de el“ (Faptele 10:34, 35).

Cea mai mare dovadă a iubirii lui Iehova a fost aceea de a-l trimite pe Fiul său ca să sufere şi să moară pentru noi. Isus a spus despre Tatăl său: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său unic-născut, pentru ca oricine manifestă credinţă în el să nu fie distrus, ci să aibă viaţă veşnică“ (Ioan 3:16).

Toţi cei care ajung să-l iubească pe Iehova Dumnezeu şi care înfăptuiesc voinţa sa sunt primiţi de el, indiferent de mediul din care provin. Aşadar, speranţa vieţii veşnice este în primul rând o expresie a bunătăţii nemeritate a lui Dumnezeu, un act de iubire supremă din partea sa.

[Text generic pe pagina 29]

Speranţa vieţii veşnice este în primul rând o expresie a bunătăţii nemeritate, un act de iubire supremă