Salt la conţinut

Salt la cuprins

Despre fericire

Despre fericire

Ce învăţăm de la Isus

Despre fericire

Care este secretul fericirii?

▪ Isus a menţionat fericirea chiar la începutul celebrei sale Predici de pe munte. El a afirmat: „Fericiţi sunt cei conştienţi de necesităţile lor spirituale!“ (Matei 5:3). Ce a vrut Isus să spună? Care sunt necesităţile noastre spirituale?

Pentru a trăi avem nevoie de aer, apă şi hrană, aşa cum au şi animalele. Dar, pentru a fi fericiţi, noi avem nevoie şi să înţelegem scopul vieţii. Numai Creatorul vieţii ne poate satisface această necesitate. Iată de ce Isus a zis: „Omul să nu trăiască numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Iehova“ (Matei 4:4). Cei conştienţi de necesităţile lor spirituale sunt fericiţi deoarece se apropie de Iehova, ‘fericitul Dumnezeu’, iar el le oferă speranţă, esenţială în găsirea fericirii (1 Timotei 1:11).

Cum ne-a adus Isus speranţă?

▪ „Fericiţi sunt cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul“, a spus el (Matei 5:5). Isus le-a adus oamenilor speranţă vindecând bolnavi şi înviind morţi. Totodată, el le-a transmis un mesaj plin de speranţă: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său unic-născut, pentru ca oricine manifestă credinţă în el să nu fie distrus, ci să aibă viaţă veşnică“ (Ioan 3:16). Cei care ascultă de Dumnezeu se vor bucura de viaţă veşnică pe pământ. Să ne imaginăm ce frumos va fi să trăim înconjuraţi doar de oameni blânzi şi să nu îmbătrânim niciodată! Pe bună dreptate, Cuvântul lui Dumnezeu ne îndeamnă: „Bucuraţi-vă în speranţă“ (Romani 12:12). Dar Isus ne-a spus şi cum putem fi fericiţi în prezent.

Ce mod de viaţă ne aduce fericire?

▪ Isus ne-a dat sfaturi practice referitoare la relaţiile interumane, căsătorie, umilinţă şi ne-a arătat care este punctul de vedere corect cu privire la lucrurile materiale (Matei 5:21–32; 6:1–5, 19–34). Urmând sfaturile lui Isus vom fi fericiţi.

Generozitatea aduce fericire (Faptele 20:35). De exemplu, Isus a spus: „Când dai un ospăţ, invită-i pe săraci, pe infirmi, pe şchiopi şi pe orbi şi vei fi fericit, pentru că ei n-au cu ce să te răsplătească“ (Luca 14:13, 14). Suntem fericiţi când căutăm să-i facem pe alţii fericiţi, nu când căutăm propria fericire.

Ce ne aduce cea mai mare fericire?

▪ Când facem ceva pentru alţii suntem fericiţi, însă când facem ceva pentru Dumnezeu suntem şi mai fericiţi. Nimic nu se poate compara cu această fericire, nici chiar fericirea părinţilor care îşi iubesc copiii şi sunt mândri de ei. Acest lucru reiese clar din cele întâmplate odată, când Isus predica în public. „O femeie din mulţime şi-a ridicat glasul şi i-a zis: «Fericit este pântecele care te-a purtat şi sânii pe care i-ai supt!» Dar el a zis: «Nu, ci mai degrabă: Fericiţi sunt cei care aud cuvântul lui Dumnezeu şi îl respectă!»“ (Luca 11:27, 28).

Isus a găsit satisfacţie şi fericire înfăptuind voinţa Tatălui său ceresc. Dumnezeu vrea ca oamenii să cunoască speranţa vieţii veşnice. Cu o anumită ocazie, după ce a vorbit despre această speranţă unei persoane flămânde după adevăr, Isus a spus: „Hrana mea este să fac voinţa celui care m-a trimis“ (Ioan 4:13, 14, 34). Şi tu poţi avea parte de fericirea de a face lucruri care îi plac lui Dumnezeu împărtăşindu-le altora adevărul biblic.

Pentru mai multe informaţii, vezi capitolul 1 al acestei cărţi, publicate de Martorii lui Iehova.

[Legenda fotografiei de la pagina 16]

Vom fi cu adevărat fericiţi dacă ne satisfacem necesitatea de a înţelege scopul vieţii