Este posibil să fii mulţumit?
Este posibil să fii mulţumit?
„Mulţumirea îl face pe sărac bogat; nemulţumirea îl face pe bogat sărac.“ (Benjamin Franklin)
CÂT de adevărate sunt aceste cuvinte! Mulţi oameni au înţeles că mulţumirea nu este o marfă, pe care o poţi cumpăra. Din nefericire, în ziua de azi tot mai puţini au un sentiment de satisfacţie interioară. Şi nu e de mirare, de vreme ce lumea în care trăim îi încurajează pe oameni să-şi dorească tot mai multe bunuri materiale, să aibă realizări tot mai mari şi să tânjească după viaţa de care se bucură alţii. Te regăseşti şi tu în vreuna dintre următoarele situaţii?
• Eşti bombardat de reclame care îţi transmit acelaşi mesaj: cumpără şi vei fi fericit!
• Concurenţa de la serviciu sau de la şcoală te face să te evaluezi în funcţie de capacităţile şi de realizările altora.
• Oamenii nu apreciază ce faci pentru ei.
• Prietenii îţi stârnesc invidia prin ceea ce au.
• Nu ai găsit răspuns la întrebările fundamentale ale vieţii.
Când treci prin astfel de situaţii, este oare posibil să fii mulţumit? Apostolul Pavel a vorbit despre sentimentul de mulţumire. Uneori, el a trăit în belşug, dar alteori a trăit în lipsuri. Unii l-au admirat şi i-au fost prieteni, dar alţii l-au desconsiderat şi l-au batjocorit. Cu toate acestea, Pavel a spus: „Am învăţat, în împrejurările în care sunt, să fiu mulţumit“ (Filipeni 4:11, 12, Cornilescu, 2001).
Sentimentul de mulţumire le este străin celor ce n-au încercat niciodată să-l cultive. Însă, potrivit cuvintelor lui Pavel, oricine poate învăţa să fie mulţumit. Vă invităm să analizaţi în continuare cinci secrete pentru a fi mulţumiţi, ce se găsesc în Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia.