Să le aducem mângâiere celor îndoliaţi, aşa cum a făcut Isus

LAZĂR, care locuia în Betania, s-a îmbolnăvit grav. Surorile lui, Marta şi Maria, au trimis să-l înştiinţeze pe Isus, care le era prieten apropiat. Între timp însă, Lazăr a fost răpus de boală. După ce a fost înmormântat, la Marta şi la Maria au venit prieteni şi vecini „ca să le consoleze“ (Ioan 11:19). În cele din urmă, Isus a ajuns în Betania şi s-a dus să-i vadă pe prietenii săi dragi. Din ceea ce a spus şi a făcut el putem învăţa cum să le aducem mângâiere celor îndoliaţi.

Prezenţa ta arată că le eşti alături

Pentru a ajunge în Betania, Isus a trebuit să călătorească două zile, traversând râul Iordan şi urcând de la Ierihon pe un drum abrupt şi şerpuit. Marta s-a grăbit să-i iasă în întâmpinare la marginea localităţii. Mai târziu, când Maria a aflat că sosise Isus, s-a dus şi ea în grabă să-l vadă (Ioan 10:40–42; 11:6, 17–20, 28, 29). Prezenţa lui le-a adus cu siguranţă multă mângâiere celor două surori copleşite de durere.

 Şi noi, prin prezenţa noastră, îi putem consola pe cei îndureraţi. Scott şi Lydia, care şi-au pierdut într-un accident fiul de şase ani, pe nume Theo, îşi amintesc: „Aveam mare nevoie de sprijinul familiei şi al prietenilor. Deşi era noaptea târziu, ei au venit imediat la spital“. Ce le-au spus ei? „În acele momente n-aveam nevoie de cuvinte. Prezenţa lor spunea totul, dovedind că erau alături de noi.“

Biblia spune despre Isus că „s-a tulburat“ şi „i-au dat lacrimile“ când i-a văzut pe cei ce plângeau din cauza morţii lui Lazăr (Ioan 11:33–35, 38). El n-a considerat că era o dovadă de slăbiciune să plângă în faţa altora. Isus le-a înţeles durerea şi sentimentul de gol interior. Ce învăţăm de aici? Când vizităm persoane care au pierdut pe cineva drag în moarte, să nu ne fie ruşine să plângem cu cei ce plâng (Romani 12:15). Totuşi, asta nu înseamnă că trebuie să-i facem noi să plângă pe cei îndoliaţi. Unii preferă să plângă când sunt singuri.

Ascultă cu compasiune

Probabil că Isus se gândise dinainte la unele cuvinte cu care să le încurajeze pe Marta şi pe Maria, dar se pare că le-a lăsat pe ele să vorbească mai întâi (Ioan 11:20, 21, 32). Apoi, când i s-a adresat Martei, i-a pus o întrebare şi a ascultat-o (Ioan 11:25–27).

Un bun ascultător dovedeşte interes sincer faţă de alţii. Aşadar, pentru a-i consola pe cei îndoliaţi, trebuie să ştim să ascultăm. Asta înseamnă să le punem întrebări prin care să-i încurajăm să exprime ceea ce simt. Să fim însă atenţi să nu insistăm ca ei să vorbească dacă nu doresc acest lucru. Poate că sunt epuizaţi şi au nevoie de odihnă.

Cei care au pierdut pe cineva drag se pot simţi descumpăniţi şi uneori chiar ar putea repeta lucruri pe care le-au mai spus. Unele persoane dau frâu liber sentimentelor. Atât Marta, cât şi Maria i-au spus lui Isus: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit“ (Ioan 11:21, 32). Ce a făcut Isus? A ascultat cu răbdare şi compasiune. El nu a încercat să le spună ce să simtă. Isus ştia că durerea celor ce au pierdut o fiinţă dragă poate fi sfâşietoare.

În cazul în care nu ştii ce să spui când vizitezi o persoană îndoliată, ai putea începe prin a o asigura că, dacă doreşte să vorbească despre ceea ce simte, eşti gata s-o asculţi. Apoi ascult-o cu atenţie. Manifestă interes sincer. Priveşte-o când îţi vorbeşte şi încearcă să-i înţelegi sentimentele.

Desigur, nu este uşor să înţelegi ce simte o persoană îndoliată. Iată ce spune Lydia, menţionată anterior: „După un timp, am avut nevoie să primim mângâiere altfel. Când prietenii ne vizitau, uneori plângeam fără să ne putem opri. Aveam nevoie ca ei să ne vorbească încurajator. Prietenii noştri s-au străduit realmente să înţeleagă ce simţim“.

Isus a făcut lucrul acesta în mod perfect. El ştia că fiecare are „rana şi durerea“ lui (2 Cronici 6:29). Prin urmare, a reacţionat diferit la cuvintele cu care l-au întâmpinat cele două surori. Întrucât Marta a continuat să vorbească, Isus a discutat cu ea. Maria în schimb plângea, astfel că Isus n-a vorbit prea mult (Ioan 11:20–28, 32–35). Ce învăţăm din exemplul său? Cel mai bine ar fi să-i permitem persoanei îndoliate să decidă cum va decurge discuţia.  Ea ar putea simţi multă mângâiere văzând că suntem dispuşi să o ascultăm când îşi exprimă durerea.

Cuvinte care vindecă

Când Marta şi Maria i-au spus lui Isus „dacă ai fi fost aici“, el nu s-a supărat şi n-a învinuit pe nimeni. Dimpotrivă, a încurajat-o pe Marta, spunându-i: „Fratele tău se va scula din morţi“ (Ioan 11:23). Prin aceste câteva cuvinte, Isus a ajutat-o să privească spre viitor cu încredere şi i-a reamintit plin de iubire că exista o speranţă.

Când vorbeşti cu o persoană îndoliată, nu uita un lucru: chiar şi câteva cuvinte sincere şi încurajatoare înseamnă foarte mult. Cuvintele de consolare pot fi adresate direct sau pot fi aşternute în scris. Când sunt aşternute în scris, aduc mângâiere şi după o perioadă mai lungă de timp, întrucât pot fi recitite. La nouă luni de la moartea soţului ei, Bob, Kath a citit din nou toate scrisorile şi cărţile poştale pe care le primise. „Am simţit că atunci m-au ajutat şi mai mult“, spune ea. „Abia atunci mi-au adus cu adevărat mângâiere.“

Ce ai putea scrie într-un mesaj de condoleanţe? Ai putea scrie câteva cuvinte despre persoana decedată, cum ar fi o întâmplare pe care aţi trăit-o împreună sau o calitate pe care o apreciai la ea. Kath spune: „Cuvintele pline de căldură despre Bob şi despre felul lui de a fi mă făceau şi să zâmbesc, şi să lăcrimez. Relatările nostime despre el mă făceau să râd şi-mi aduceau aminte de viaţa frumoasă pe care o avuseserăm împreună. Multe scrisori, pe care acum le preţuiesc foarte mult, conţineau versete biblice“.

Oferă ajutor practic

Pentru a ajuta familia lui Lazăr, Isus a făcut ceva ce noi nu putem face. El l-a readus pe Lazăr la viaţă (Ioan 11:43, 44). Totuşi, există lucruri practice pe care le putem face. De pildă, să pregătim o masă, să le oferim găzduire vizitatorilor veniţi de departe, să avem grijă de cei mici, să spălăm rufele, să facem unele comisioane sau să ne ocupăm de transport. Orice gest prin care ne dovedim iubirea sinceră va fi în mod sigur foarte apreciat de rudele îndurerate.

Bineînţeles, cei îndoliaţi ar putea avea nevoie ca un timp să fie singuri. Totuşi, este bine să încerci să păstrezi legătura cu ei. „Nu există un interval de timp în care suferi şi o dată de la care te simţi mai bine“, spune o mamă îndoliată. Unii se străduiesc să fie alături de cei îndoliaţi mai ales în anumite zile, cum ar fi aniversarea căsătoriei sau data decesului, dovedindu-se astfel tovarăşi de nepreţuit în momente dificile (Proverbele 17:17).

Isus a adus mângâiere şi vorbind despre speranţa la care se referise în discuţia cu discipolii săi: „Lazăr, prietenul nostru, se odihneşte, dar mă duc acolo să-l trezesc din somn“ (Ioan 11:11). Isus le-a dat continuatorilor săi asigurarea că va avea loc o înviere a morţilor. El a întrebat-o pe Marta: „Crezi tu lucrul acesta?“. „Da, Doamne“, i-a răspuns ea (Ioan 11:24–27).

Dar tu? Crezi că Isus îi va readuce la viaţă pe cei care au murit? Dacă da, vorbeşte-le persoanelor îndoliate despre această speranţă minunată. Oferă-le ajutor practic. În mod sigur, cuvintele şi acţiunile tale le vor aduce mângâiere (1 Ioan 3:18).

[Harta de la pagina 9]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

PEREEA

Râul Iordan

Ierihon

Betania

Marea Sărată

Ierusalim

SAMARIA