A ştiut Dumnezeu că Adam şi Eva vor păcătui?

MULŢI oameni doresc sincer să afle răspunsul la această întrebare. Când se vorbeşte despre motivul pentru care Dumnezeu permite răutatea, se aduce deseori în discuţie păcatul primei perechi umane din grădina Edenului. Pornind de la ideea că ‘Dumnezeu cunoaşte totul’, unii trag concluzia că El a ştiut dinainte că Adam şi Eva îi vor încălca porunca.

Dar această concluzie ne-ar obliga să-i atribuim lui Dumnezeu multe trăsături negative. Aceasta ar însemna că El este neiubitor, nedrept şi nesincer. Unii ar putea considera că a fost o cruzime din partea lui Dumnezeu să-i pună pe primii oameni într-o situaţie despre care ştia că se va sfârşi rău. El ar fi, astfel, vinovat, în totalitate sau cel puţin în parte, de răutatea şi suferinţa ce au marcat apoi istoria omenirii. Iar după alţii, Creatorul nostru ar părea chiar neînţelept.

Se potriveşte această descriere negativă cu modul în care este prezentat Iehova Dumnezeu în Scripturi? Să analizăm ce spune Biblia despre lucrările de creaţie ale lui Iehova şi despre personalitatea sa.

„Totul era foarte bun“

Cu privire la creaţia lui Dumnezeu, inclusiv la primii oameni, relatarea din Geneza face următoarea afirmaţie: „Dumnezeu a văzut tot ce făcuse şi iată că totul era foarte bun“ (Geneza 1:31). Adam şi Eva au fost făcuţi în mod perfect, special pentru viaţa pe pământ. Ei nu aveau absolut niciun defect. Fiind creaţi ‘foarte bine’, Adam şi Eva puteau, fără îndoială, să acţioneze conform cerinţelor lui Dumnezeu. Ei fuseseră creaţi „după chipul lui Dumnezeu“ (Geneza 1:27). Prin urmare, ei puteau manifesta într-o anumită măsură calităţi divine precum înţelepciunea, iubirea, loialitatea, dreptatea şi bunătatea. Aceste calităţi aveau să-i ajute să ia decizii ce urmau să le aducă foloase, bucurându-l pe Tatăl lor ceresc.

Iehova le-a înzestrat pe aceste fiinţe inteligente şi perfecte cu liber-arbitru. Deci Adam şi Eva nu erau programaţi, asemenea unor roboţi, să acţioneze conform voinţei lui Dumnezeu. Gândiţi-vă! Ce v-ar plăcea mai mult: să primiţi un cadou oferit în mod mecanic sau din inimă? Răspunsul este evident. În mod similar, dacă Adam şi Eva ar fi ales de bunăvoie să asculte de Dumnezeu, ascultarea lor ar fi însemnat şi mai mult pentru el. Liberul-arbitru le permitea primilor doi oameni să asculte de Iehova din iubire (Deuteronomul 30:19, 20).

Drept, corect şi bun

Biblia ne dezvăluie calităţile lui Iehova, calităţi în virtutea cărora El nu are absolut nicio legătură cu păcatul. Iehova „iubeşte dreptatea şi justiţia“, spune Biblia (Psalmul 33:5). Iată de ce Iacov a scris: „Dumnezeu nu poate fi încercat cu lucruri rele şi el nu încearcă pe nimeni“ (Iacov 1:13). Fiind corect şi plin de consideraţie, Dumnezeu l-a avertizat pe Adam: „Din orice pom din grădină poţi să mănânci pe săturate. Dar din pomul cunoaşterii binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, în mod sigur vei muri“ (Geneza 2:16, 17). Primilor oameni li s-a oferit posibilitatea de a alege între o viaţă fără sfârşit şi moarte. N-ar fi fost o dovadă de ipocrizie din partea lui Dumnezeu să-i avertizeze asupra unui păcat despre care ştia că aveau să-l comită? Întrucât „iubeşte dreptatea şi justiţia“, Iehova nu  le-ar fi oferit posibilitatea de a alege dacă, în realitate, această posibilitate n-ar fi existat.

Iehova este şi bogat în bunătate (Psalmul 31:19). Vorbind despre bunătatea lui Dumnezeu, Isus a spus: „Cine este omul acela dintre voi care, dacă fiul său îi cere o pâine, îi dă o piatră? Sau, dacă-i cere un peşte, îi dă un şarpe? Dacă voi, deşi sunteţi răi, ştiţi să le daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru care este în ceruri va da lucruri bune celor ce i le cer!“ (Matei 7:9–11). Dumnezeu le dă „lucruri bune“ creaturilor sale. Modul în care Dumnezeu i-a creat pe oameni, precum şi locuinţa paradiziacă pe care le-a pregătit-o dovedesc bunătatea sa. Ar fi putut acest Suveran bun să fie atât de crud, încât să le ofere o locuinţă frumoasă, ştiind că apoi le-o va lua? Nicidecum! Făuritorul nostru bun şi drept nu este vinovat de răzvrătirea omului.

„Singurul înţelept“

Scripturile mai arată că Iehova este „singurul înţelept“ (Romani 16:27). Îngerii lui Dumnezeu au văzut multe dovezi ale înţelepciunii sale nemărginite. Ei au ‘scos strigăte de laudă’ la vederea lucrărilor sale de creaţie de pe pământ (Iov 38:4–7). Fără îndoială, aceste creaturi spirituale inteligente au urmărit cu mare interes evenimentele din grădina Edenului. Dar ar fi oare logic ca, după ce a realizat impresionantul univers şi uimitoarele lucrări de pe pământ, Dumnezeul nostru înţelept să aducă în existenţă, sub privirile fiilor săi spirituali, două creaturi pământeşti unice despre care ştia sigur că vor păcătui? Ar fi absurd să credem că Dumnezeu a pus la cale o asemenea nenorocire!

Totuşi, unii ar putea obiecta: ‘Cum este posibil ca Dumnezeul Atotînţelept să nu fi ştiut ce avea să se întâmple?’. E adevărat, o faţetă a marii înţelepciuni a lui Iehova este şi capacitatea de a şti „de la început sfârşitul“ (Isaia 46:9, 10). Însă nu înseamnă că el s-a şi folosit de această capacitate, după cum nu-şi foloseşte nici imensa putere tot timpul şi deplin. Iehova îşi foloseşte preştiinţa în mod selectiv. El apelează la ea când este necesar şi când o cer împrejurările.

Dumnezeu alege să nu-şi folosească întotdeauna preştiinţa. Pentru a înţelege acest lucru să ne gândim la o realizare din domeniul tehnologiei moderne. Când urmărim înregistrarea unui meci de fotbal, avem posibilitatea să ne uităm mai întâi la ultimele minute ale meciului pentru a afla scorul final. Însă nu trebuie neapărat să procedăm astfel. Cine ne va critica dacă alegem să urmărim meciul de la început? În mod asemănător, Creatorul a ales să nu vadă deznodământul lucrurilor. El a decis să aştepte şi să observe, pe măsură ce evenimentele se desfăşurau, cum urmau să se poarte copiii săi pământeşti.

Aşa cum s-a menţionat anterior, Iehova, în înţelepciunea sa, nu i-a creat pe primii oameni ca pe nişte roboţi, programaţi să acţioneze într-un anumit fel. Plin de iubire, el i-a înzestrat cu liber-arbitru. Dacă alegeau să acţioneze în mod corect, ei îşi puteau dovedi iubirea, recunoştinţa şi ascultarea faţă de Tatăl lor ceresc, ceea ce le-ar fi sporit bucuria atât lor, cât şi Lui (Proverbele 27:11; Isaia 48:18).

Scripturile arată că, în multe situaţii, Dumnezeu nu s-a folosit de preştiinţa sa. De exemplu, când fidelul Avraam a fost gata să-şi jertfească fiul, Iehova i-a spus: „Acum ştiu că te temi de Dumnezeu, fiindcă n-ai ezitat să mi-l dai pe fiul tău, pe singurul tău fiu“ (Geneza 22:12). În plus, prin conduita lor rea, unii oameni „l-au mâhnit“ pe Dumnezeu. Ar mai fi fost el îndurerat dacă ar fi ştiut dinainte  că aceştia aveau să se poarte rău? (Psalmul 78:40, 41;1 Regi 11:9, 10)

Aşadar, este raţional să credem că Atotînţeleptul Dumnezeu nu şi-a folosit preştiinţa pentru a afla dacă primii noştri părinţi aveau să păcătuiască sau nu. Dumnezeu nu a fost atât de neînţelept, încât să-i creeze pe oameni doar pentru a-i pune să treacă prin nişte situaţii ciudate, al căror final El îl ştia dinainte.

„Dumnezeu este iubire“

Satan, adversarul lui Dumnezeu, este cel care a pus la cale răzvrătirea din Eden, răzvrătire ce a avut consecinţe dezastruoase, printre care păcatul şi moartea. Satan a devenit deci „un ucigaş“. Totodată, el s-a dovedit a fi un „mincinos şi tatăl minciunii“ (Ioan 8:44). Întrucât Satan are motivaţii greşite, el încearcă să-i atribuie şi Creatorului nostru iubitor motivaţii greşite. Ce mult s-ar bucura Satan dacă ar putea să arunce pe Iehova vina pentru păcatul omului!

Iubirea este principalul motiv pentru care Iehova a ales să nu ştie dinainte dacă Adam şi Eva vor păcătui. Iubirea este calitatea sa dominantă. „Dumnezeu este iubire“, se spune în 1 Ioan 4:8. Iubirea este pozitivă, nu negativă. Ea caută ce este bun în alţii. Da, motivat de iubire, Iehova Dumnezeu dorea tot ce era mai bun pentru primii oameni.

Deşi fiii săi pământeşti puteau alege să acţioneze neînţelept, Dumnezeul nostru iubitor nu a fost pesimist sau sceptic în privinţa acestor fiinţe perfecte. El se îngrijise să nu le lipsească nimic şi îi învăţase tot ce trebuiau să ştie. Era absolut firesc ca Dumnezeu să aştepte din partea lor ascultare plină de iubire, nu răzvrătire. Iehova ştia că Adam şi Eva se puteau dovedi loiali, aşa cum au demonstrat mai târziu chiar şi oameni imperfecţi precum Avraam, Iov, Daniel şi mulţi alţii.

„La Dumnezeu toate sunt posibile“, a spus Isus (Matei 19:26). Ce idee încurajatoare! Atât iubirea lui Iehova, cât şi celelalte calităţi fundamentale ale sale — dreptatea, înţelepciunea şi puterea — constituie o garanţie că el poate înlătura toate efectele păcatului şi ale morţii şi că va trece la acţiune la timpul potrivit (Revelaţia 21:3–5).

Este clar, Iehova nu a ştiut dinainte că primul cuplu avea să păcătuiască. Deşi a fost îndurerat de neascultarea omului şi de suferinţa provocată de ea, Dumnezeu ştia că această situaţie temporară nu îl va împiedica să-şi împlinească scopul etern cu privire la pământ şi la oameni. Vă îndemnăm să aflaţi mai multe despre acest scop şi despre modul în care puteţi beneficia de împlinirea lui grandioasă. *

[Notă de subsol]

[Text generic pe pagina 14]

Iehova nu i-a creat pe primii oameni ca pe nişte roboţi, programaţi să acţioneze într-un anumit fel

[Text generic pe pagina 15]

Dumnezeu ştia că Adam şi Eva se puteau dovedi loiali