O veste bună pentru săraci
O veste bună pentru săraci
CUVÂNTUL lui Dumnezeu ne dă asigurarea: „Cel sărac nu va fi întotdeauna uitat“ (Psalmul 9:18). În plus, Biblia spune despre Creatorul nostru: „Îţi deschizi mâna şi satisfaci dorinţa a tot ce este viu“ (Psalmul 145:16). Această speranţă prezentată în Cuvântul lui Dumnezeu nu este doar un vis. Dumnezeul Atotputernic poate pune capăt sărăciei, oferindu-le oamenilor tot ce este necesar. Dar de ce anume au nevoie săracii?
O economistă de origine africană a spus că ar fi ideal ca ţările sărace să aibă un „dictator binevoitor“. Cu alte cuvinte, este nevoie de cineva care să aibă puterea de a acţiona şi să dorească sincer să pună capăt sărăciei. Dar, pentru ca un conducător să poată pune capăt sărăciei la nivel mondial, ar trebui să guverneze întreaga lume. De ce? Deoarece sărăcia extremă este adesea consecinţa faptului că unele ţări se bucură de avantaje pe care altele nu le au. În plus, pentru a elimina sărăcia, un conducător ar trebui să aibă capacitatea de a schimba natura umană egoistă, adevărata cauză a sărăciei. Cine ar putea fi acest conducător?
Dumnezeu l-a trimis pe Isus să le dea o veste bună săracilor. Referitor la misiunea pe care o primise de la Dumnezeu, Isus a spus: „Spiritul lui Iehova este peste mine, pentru că el m-a uns să le anunţ săracilor vestea bună“ (Luca 4:16–18).
Care este vestea bună?
Dumnezeu l-a numit pe Isus Rege. Aceasta este cu adevărat o veste bună. El este cel mai în măsură să pună capăt sărăciei, deoarece: 1) va guverna peste toată omenirea şi are puterea de a acţiona, 2) manifestă compasiune faţă de săraci şi îşi învaţă continuatorii să le poarte de grijă şi 3) poate elimina cauza sărăciei, respectiv tendinţa noastră înnăscută de a acţiona în mod egoist. Să examinăm aceste aspecte ale veştii bune.
1. Autoritatea lui Isus asupra tuturor naţiunilor Cuvântul lui Dumnezeu spune despre Isus: „I s-a dat stăpânire . . . pentru ca popoarele, naţiunile şi oamenii de toate limbile să-i slujească cu toţii“ (Daniel 7:14). Vă puteţi imagina ce va însemna să existe un singur guvern la nivel mondial? Nu vor mai fi neînţelegeri şi conflicte din cauza resurselor pământului. Toţi vor beneficia de ele în mod egal. Isus însuşi a dat asigurarea că va fi un conducător cu putere de acţiune. El a spus: „Toată autoritatea mi-a fost dată în cer şi pe pământ“ (Matei 28:18).
2. Compasiunea lui Isus faţă de săraci Pe tot parcursul serviciului său pământesc, Isus a manifestat compasiune faţă de săraci. De exemplu, o femeie care îşi cheltuise toţi banii pe tratamente medicale a atins veşmântul lui Isus, sperând că se va vindeca. Ea avea de 12 ani o scurgere de sânge şi, fără îndoială, suferea de anemie severă. Potrivit Legii, toţi cei pe care îi atingea deveneau necuraţi. Dar Isus a arătat bunătate faţă de ea. El i-a spus: „Fiică, credinţa ta te-a vindecat. Du-te în pace şi fii vindecată de boala ta chinuitoare“ (Marcu 5:25–34).
Învăţăturile lui Isus au puterea de a schimba atitudinea oamenilor, determinându-i să manifeste compasiune. De exemplu, să ne gândim la răspunsul pe care i l-a dat Isus unui om care voia să afle cum să-i fie plăcut lui Dumnezeu. Deşi acest om ştia că Dumnezeu vrea să ne iubim aproapele, el l-a întrebat pe Isus: „Cine este aproapele meu?“.
Drept răspuns, Isus a prezentat binecunoscuta ilustrare despre un om care călătorea de la Ierusalim la Ierihon şi care a fost jefuit şi lăsat „pe jumătate mort“. Un preot care cobora pe acel drum a trecut pe partea cealaltă. Un levit a făcut la fel. „Dar un samaritean care mergea pe drum a venit la el şi, văzându-l, i s-a făcut milă.“ El i-a curăţat rănile, l-a dus la un han şi l-a plătit pe hangiu ca să-l îngrijească. Isus a întrebat: „Care dintre aceştia . . . s-a dovedit aproapele celui care căzuse între tâlhari?“. „Cel care s-a îndurat de el“, a fost răspunsul. Atunci Isus i-a zis: „Du-te şi fă şi tu la fel“ (Cei care devin Martori ai lui Iehova studiază învăţăturile lui Isus şi îşi schimbă atitudinea, înţelegând că trebuie să-i ajute pe toţi cei aflaţi în nevoie. De exemplu, în cartea sa intitulată Women in Soviet Prisons (Femeile în închisorile sovietice), o scriitoare de origine letonă a relatat că, pe la jumătatea anilor ’60, în timp ce muncea în lagărul din Potma, s-a îmbolnăvit. Ea spune: „Tot timpul cât am fost bolnavă, Martorele au avut foarte mare grijă de mine. Era cea mai bună îngrijire pe care aş fi putut-o primi. . . . Martorii lui Iehova consideră că este de datoria lor să-i ajute pe toţi oamenii, indiferent de religia sau de naţionalitatea acestora“.
Când unii Martori ai lui Iehova din Ancón (Ecuador) au rămas fără loc de muncă şi fără venit din cauza unei crize economice, fraţii lor de credinţă au găsit o soluţie pentru a-i ajuta: ei pregăteau mâncare şi le-o vindeau pescarilor care se întorceau dimineaţa devreme de la pescuit (vezi poza din dreapta). Toţi membrii congregaţiei au colaborat, inclusiv copiii. Ei îşi începeau munca la ora unu dimineaţa, astfel că la patru, când bărcile soseau la ţărm, mâncarea era gata. Banii câştigaţi erau apoi împărţiţi potrivit necesităţilor fiecăruia.
Asemenea experienţe arată că oamenii care studiază exemplul şi învăţăturile lui Isus îşi schimbă atitudinea, înţelegând că trebuie să-i ajute pe toţi cei aflaţi în nevoie.
3. Puterea lui Isus de a schimba natura umană Nimeni nu poate nega că oamenii au tendinţa de a acţiona în mod egoist. Biblia spune că această tendinţă este un „păcat“. Apostolul Pavel a scris: „Găsesc deci în cazul meu legea următoare: când vreau să fac ce este drept, răul este prezent în mine“. Apoi a adăugat: „Cine mă va scăpa de acest corp care mă duce la moarte? Îi mulţumesc lui Dumnezeu prin Isus Cristos“ (Romani 7:21–25). Pavel s-a referit la faptul că Dumnezeu, prin intermediul lui Isus, avea să-i elibereze pe adevăraţii săi slujitori de înclinaţiile păcătoase moştenite, inclusiv de egoism, care este principala cauză a sărăciei. Cum avea să se întâmple lucrul acesta?
După ce l-a botezat pe Isus, Ioan Botezătorul a spus: „Iată Mielul lui Dumnezeu care înlătură păcatul lumii!“ (Ioan 1:29). Da, sub domnia lui Isus, cauza sărăciei va fi eliminată. În curând, pământul va fi locuit de oameni eliberaţi de păcatul moştenit, inclusiv de tendinţa de a-şi urmări propriile interese (Isaia 11:9).
Ce bucurie va fi să trăim într-o lume în care toţi oamenii vor avea lucrurile necesare! Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Fiecare va sta sub viţa lui şi sub smochinul lui şi nimeni nu-i va face să tremure“ (Mica 4:4). Cuvintele de mai sus descriu în mod poetic timpul când toţi oamenii vor găsi plăcere în munca lor, se vor bucura de siguranţă şi vor trăi într-o lume fără sărăcie, spre lauda lui Iehova!