Când a fost distrus Ierusalimul antic? — Partea I

De ce este important să cunoaştem acest lucru? Ce arată dovezile?

Aceasta este prima parte dintr-o serie de două articole ce apar consecutiv în Turnul de veghe şi în care sunt analizate în mod temeinic câteva întrebări privitoare la data distrugerii Ierusalimului antic. Aceste articole prezintă informaţii cercetate cu atenţie şi răspunsuri bazate pe Biblie la întrebări care i-au pus în încurcătură pe unii cititori.

„Istoricii şi arheologii afirmă în general că Ierusalimul a fost distrus în anul 586 sau 587 î.e.n. * De ce spun Martorii lui Iehova că acest eveniment a avut loc în 607 î.e.n.? Ce bază aveţi pentru această dată?“

ACEASTA a fost întrebarea unuia dintre cititorii noştri. Dar de ce este important să cunoaştem data reală când regele babilonian Nebucadneţar al II-lea, cunoscut şi ca Nabucodonosor al II-lea, a distrus Ierusalimul? În primul rând, pentru că acest eveniment a marcat un punct de cotitură în istoria poporului lui Dumnezeu. Un istoric a spus că pustiirea Ierusalimului a avut drept rezultat „o catastrofă, într-adevăr, cea mai mare catastrofă“. Această dată a marcat distrugerea templului care fusese centrul închinării aduse Dumnezeului Atotputernic mai bine de 400 de ani. Un psalmist a deplâns situaţia astfel: „Dumnezeule, . . . au întinat templul tău cel sfânt şi au prefăcut Ierusalimul în dărâmături“ (Psalmul 79:1, Cornilescu, 1996). *

În al doilea rând, cunoaşterea cu exactitate a anului când a început această „catastrofă“ şi înţelegerea modului în care restabilirea închinării adevărate la Ierusalim a împlinit o profeţie biblică exactă vă vor întări convingerea că Biblia este o carte demnă de încredere. Aşadar, de ce susţin Martorii lui Iehova o dată care diferă cu 20 de ani de cronologia acceptată pe scară largă? Pe scurt, datorită dovezilor pe care le găsim chiar în Cuvântul lui Dumnezeu.

„Şaptezeci de ani“ — pentru cine?

Cu mult înainte de distrugerea Ierusalimului, profetul iudeu Ieremia a oferit un indiciu important pentru a înţelege cronologia biblică. El i-a avertizat pe „toţi locuitorii Ierusalimului“, zicând: „Toată ţara aceasta va fi pustiită şi jefuită; popoarele acestea vor sluji regelui Babilonului şaptezeci de ani“ (Ieremia 25:1, 2, 11, Biblia sinodală, 1982). Mai târziu, profetul a adăugat: „Iată ce a spus Iehova: «Când se vor împlini cei şaptezeci de ani în Babilon, îmi voi aduce aminte de voi şi voi împlini cuvântul meu bun pentru voi, aducându-vă înapoi în locul acesta»“ (Ieremia 29:10). La ce se referă cei „şaptezeci de ani“? Şi cum  ne ajută această perioadă să stabilim data distrugerii Ierusalimului?

În loc de 70 de ani „în Babilon“, multe traduceri spun „pentru Babilon“ (Cornilescu, 2001). Din acest motiv, unii istorici afirmă că această perioadă de 70 de ani se referă la Imperiul Babilonian. Potrivit cronologiei laice, babilonienii au stăpânit ţara lui Iuda şi Ierusalimul aproximativ 70 de ani, cam din 609 î.e.n. până în 539 î.e.n., când capitala Babilonului a fost cucerită.

Biblia arată însă că cei 70 de ani aveau să fie un timp de pedeapsă severă din partea lui Dumnezeu ce îi viza în mod direct pe locuitorii din Iuda şi Ierusalim, care făcuseră un legământ că vor asculta de El (Exodul 19:3–6). Când au refuzat să se întoarcă de la căile lor rele, Dumnezeu le-a spus: „Voi trimite la . . . Nebucadneţar, împăratul Babilonului; [îl] voi aduce împotriva acestei ţări şi împotriva locuitorilor ei şi împotriva tuturor acestor popoare de jur împrejur“ (Ieremia 25:4, 5, 8, 9, Cornilescu, 1996). Chiar dacă şi naţiunile din jur aveau să simtă mânia Babilonului, distrugerea Ierusalimului şi cei 70 de ani de exil care aveau să urmeze au fost numiţi de Ieremia „pedeapsa nelegiuirii fiicei poporului meu“, pentru că „Ierusalimul a păcătuit greu“ (Plângerile 1:8; 3:42; 4:6, Cornilescu, 2001).

Aşadar, potrivit Bibliei, cei 70 de ani au fost un timp de pedeapsă severă pentru Iuda, iar babilonienii au fost instrumentul folosit de Dumnezeu pentru a aduce această pedeapsă. Dumnezeu însă le-a spus iudeilor: „După ce se vor împlini şaptezeci de ani, . . . [voi face] să vă întoarceţi în locul acesta“, adică în ţara lui Iuda şi în Ierusalim (Ieremia 29:10, Cornilescu, 2001).

Când au început „cei şaptezeci de ani“?

Istoricul Ezra, care a scris sub inspiraţie divină, a trăit după ce s-au împlinit cei 70 de ani profeţiţi de Ieremia. Iată ce a consemnat Ezra despre regele Nebucadneţar: „Pe cei ce au scăpat de sabie, i-a dus în Babilon. Ei i-au fost supuşi, lui şi fiilor lui, până la stăpânirea împărăţiei Persiei, ca să fie împlinit cuvântul DOMNULUI rostit prin gura lui Ieremia, până ce ţara s-a bucurat de sabatele ei şi s-a odihnit tot timpul cât a fost devastată, până la împlinirea celor şaptezeci de ani“ (2 Cronici 36:20, 21, Cornilescu, 1996).

Astfel, cei 70 de ani urmau să fie un timp în care ţara lui Iuda şi Ierusalimul aveau să se bucure de „sabatele“ lor. Aceasta însemna că pământul avea să rămână necultivat — solul nefiind semănat, iar via nefiind tăiată (Leviticul 25:1–5). Întrucât poporul lui Dumnezeu fusese neascultător, printre păcatele lui numărându-se probabil şi nerespectarea tuturor anilor sabatici, pedeapsa lui Dumnezeu a însemnat ca ţara să rămână necultivată şi pustie 70 de ani (Leviticul 26:27, 32–35, 42, 43).

Când a ajuns ţara lui Iuda pustie şi necultivată? Babilonienii, aflaţi sub conducerea lui Nebucadneţar, au atacat Ierusalimul în două rânduri, la interval de câţiva ani. Când au început cei 70 de ani? Cu siguranţă, nu după primul asediu al lui Nebucadneţar asupra Ierusalimului. De ce putem spune acest lucru? Deşi, cu acea ocazie, Nebucadneţar a luat mulţi prizonieri din Ierusalim, el i-a lăsat în ţară pe unii locuitori. De asemenea, el nu a distrus oraşul. În urma primei deportări, cei care au rămas în Iuda, ‘cei de condiţie umilă din popor’, au trăit ani de zile din roadele pământului (2 Regi 24:8–17). Însă apoi situaţia s-a schimbat radical.

În urma unei răscoale a iudeilor, babilonienii s-au întors la Ierusalim (2 Regi 24:20; 25:8–10). Ei au distrus cu desăvârşire oraşul, inclusiv templul sacru, şi i-au dus captivi în Babilon pe mulţi dintre locuitori. În două luni, „tot poporul [cei care fuseseră lăsaţi în ţară] de la cel mai mic până la cel mai mare şi căpeteniile oştilor s-au sculat şi au plecat în Egipt, pentru că le era frică de caldeeni“ (2 Regi 25:25, 26, Cornilescu, 1996). Aceasta s-a întâmplat în luna a şaptea a acelui an, luna evreiască tişri (septembrie/octombrie). Numai atunci se poate spune că ţara a rămas pustie şi necultivată şi a început să se bucure de sabatele ei. Prin intermediul lui Ieremia, Dumnezeu le-a spus iudeilor refugiaţi în Egipt: „Aţi văzut toate nenorocirile pe care  le-am adus asupra Ierusalimului şi asupra tuturor cetăţilor lui Iuda: iată că astăzi ele nu mai sunt decât nişte dărâmături şi nimeni nu mai locuieşte în ele“ (Ieremia 44:1, 2, Cornilescu, 1996). Aşadar, avem toate motivele să credem că acest eveniment a marcat începutul celor 70 de ani. În ce an s-au întâmplat toate acestea? Pentru a răspunde, trebuie să vedem când a luat sfârşit această perioadă.

Când s-au sfârşit „cei şaptezeci de ani“?

Aflat în Babilon, profetul Daniel, care a trăit până „a venit la putere regatul Persiei“, a calculat perioada când urmau să se sfârşească cei 70 de ani (Daniel 9:1, English Standard Version). El a scris: „Eu, Daniel, am înţeles din cărţi că numărul anilor pentru care fusese cuvântul Domnului către profetul Ieremia, pentru împlinirea pustiirilor Ierusalimului era şaptezeci de ani“ (Daniel 9:2, Cornilescu, 2001).

Ezra a meditat la profeţiile lui Ieremia şi a pus în legătură sfârşitul celor “ şaptezeci de ani“ cu momentul când „Domnul a trezit duhul lui Cirus, împăratul Persiei; şi el a făcut un anunţ“ (2 Cronici 36:21, 22, Cornilescu, 2001). Când au fost eliberaţi iudeii? Decretul prin care se punea capăt exilului lor a fost emis „în primul an al lui Cirus, regele Persiei“. (Vezi chenarul  „O dată fundamentală în istorie“.) Astfel, în toamna anului 537 î.e.n., iudeii s-au întors la Ierusalim pentru a restabili închinarea adevărată (Ezra 1:1–5; 2:1; 3:1–5).

Aşadar, potrivit cronologiei biblice, cei 70 de ani au fost o perioadă literală care s-a încheiat în 537 î.e.n. Dacă numărăm înapoi 70 de ani,  înseamnă că această perioadă a început în anul 607 î.e.n.

Dovezile existente în Scripturi, care sunt inspirate de Dumnezeu, arată cu claritate că Ierusalimul a fost distrus în 607 î.e.n. Atunci de ce susţin mulţi istorici că acest eveniment a avut loc în 587 î.e.n.? Ei se bazează pe două surse de informaţii: scrierile istoricilor clasici şi canonul lui Ptolemeu. Sunt aceste surse mai demne de încredere decât Scripturile? Vom vedea în continuare.

Istoricii clasici — cât de exacte sunt consemnările lor?

Istoricii care au trăit în jurul perioadei când a fost distrus Ierusalimul oferă informaţii diferite despre regii neobabilonieni. * (Vezi chenarul  „Regi neobabilonieni“.) Cronologia bazată pe informaţiile scrise de aceşti istorici diferă de cronologia biblică. Însă cât de credibile sunt scrierile lor?

Unul dintre istoricii care au trăit cel mai aproape de perioada neobabiloniană a fost Berossos, un „preot [babilonian] al lui Bel“. Lucrarea sa originală, intitulată Babyloniaca şi scrisă în jurul anului 281 î.e.n., s-a pierdut, din ea păstrându-se doar câteva fragmente în lucrările altor istorici. Berossos a afirmat că a folosit „cărţi ce fuseseră păstrate cu mare grijă în Babilon“.¹ A fost într-adevăr Berossos un istoric demn de încredere? Să dăm un exemplu.

Berossos a scris că regele asirian Sanherib a urcat pe tron după „domnia fratelui său“; „după el, fiul său [Esarhadon a domnit] 8 ani; după aceea, Sammuges [Şamaş-şuma-ukin] 21 de ani“ (III, 2.1, 4). Totuşi, unele documente istorice babiloniene scrise cu mult înainte de perioada în care trăit Berossos spun că Sanherib i-a succedat tatălui său, Sargon al II-lea, nu fratelui său. Esarhadon a domnit 12 ani, nu 8, iar Şamaş-şuma-ukin a domnit 20 de ani, nu 21. Eruditul Robartus van der Spek a fost de acord că Berossos consultase cronicile babiloniene, dar, a scris el, „aceasta nu l-a împiedicat să facă propriile adăugiri şi interpretări“.²

Cum îl consideră alţi erudiţi pe Berossos? „În trecut, Berossos a fost în general considerat un istoric“, afirmă Stanley Burstein, care a făcut un studiu amănunţit al lucrărilor lui Berossos. Totuşi, el a ajuns la următoarea concluzie: „Din punct de vedere istoric, lucrarea sa este inadecvată. Chiar şi în forma fragmentată din prezent, Babyloniaca conţine erori surprinzătoare în privinţa unor lucruri simple . . . Astfel de greşeli ar fi inacceptabile pentru un istoric, însă scopul lui Berossos nu a fost unul istoric“.³

Având în vedere aceste aspecte, ce părere aveţi? Ar trebui considerate calculele lui Berossos în totalitate exacte? Şi ce se poate spune despre ceilalţi istorici clasici, care şi-au bazat, în mare parte, cronologia pe scrierile lui Berossos? Pot fi considerate concluziile lor cu adevărat demne de încredere?

 Canonul lui Ptolemeu

O altă sursă de informaţii folosită pentru a susţine anul 587 î.e.n. este Canonul regal al lui Claudius Ptolemeu, un astronom din secolul al II-lea e.n. Lista de regi a lui Ptolemeu este considerată baza cronologiei istoriei antice, inclusiv a perioadei neobabiloniene.

Ptolemeu şi-a întocmit lista la aproximativ 600 de ani după încheierea perioadei neobabiloniene. Cum a stabilit el data la care şi-a început domnia primul rege din listă? Ptolemeu a explicat că, folosind calcule astronomice, bazate parţial pe eclipse, „am reuşit să stabilim când a început domnia lui Nabonasar“, primul rege din listă.⁴ Aşadar, după cum afirmă Christopher Walker, de la Muzeul Britanic, canonul lui Ptolemeu a fost „o schemă concepută pentru a le oferi astronomilor o cronologie bine fundamentată, . . . nu pentru a le oferi istoricilor o consemnare exactă în legătură cu urcarea pe tron şi moartea regilor“.⁵

„Canonul este recunoscut de mult timp ca fiind demn de încredere din punct de vedere astronomic“, a scris Leo Depuydt, unul dintre cei mai entuziaşti apărători ai lui Ptolemeu, „dar aceasta nu înseamnă automat că este demn de încredere şi din punct de vedere istoric“. În legătură cu lista de regi, profesorul Depuydt a adăugat: „În privinţa primilor conducători menţionaţi [printre care şi regii neobabilonieni], Canonul ar trebui comparat cu scrierile cuneiforme pentru a stabili durata domniei fiecărui rege“.⁶

Ce sunt „scrierile cuneiforme“ care ne ajută să verificăm exactitatea istorică a canonului lui Ptolemeu? Printre acestea se numără cronicile babiloniene, liste de regi şi tăbliţe cu informaţii comerciale — documente cuneiforme redactate de scribi care au trăit în timpul sau în jurul perioadei neobabiloniene.⁷

Ce se poate spune despre lista lui Ptolemeu dacă o comparăm cu scrierile cuneiforme? Chenarul  „Canonul lui Ptolemeu în comparaţie cu tăbliţele antice“ de mai jos prezintă o parte din canon şi o compară cu un document cuneiform antic. Să observăm că, între conducătorii babilonieni Kandalanu şi Nabonid, Ptolemeu menţionează numai patru regi. Însă Lista de regi de  la Uruk, care face parte din scrierile cuneiforme, arată că în acest interval au domnit şapte regi. Au fost domniile lor scurte şi neînsemnate? Potrivit tăbliţelor cuneiforme cu informaţii comerciale, unul dintre aceşti regi a domnit şapte ani.⁸

Documentele cuneiforme oferă, de asemenea, dovezi solide că, înainte de domnia lui Nabopolassar (primul rege din perioada neobabiloniană), un alt rege (Aşur-etil-ilani) a domnit patru ani în Babilonia. În plus, mai bine de un an, în ţară nu a domnit niciun rege.⁹ Însă toate aceste informaţii lipsesc din canonul lui Ptolemeu.

De ce i-a omis Ptolemeu pe unii conducători? Se pare că nu i-a considerat conducători legitimi ai Babilonului.¹⁰ De exemplu, el nu l-a menţionat pe Labaşi-Marduk, un rege neobabilonian. Însă, potrivit documentelor cuneiforme, regii pe care i-a omis Ptolemeu chiar au condus Babilonia.

În general, canonul lui Ptolemeu este considerat exact. Dar, având în vedere omisiunile făcute, ar trebui într-adevăr să fie folosit ca bază pentru o cronologie istorică definitivă?

Concluzia bazată pe aceste dovezi

Biblia arată cu claritate că iudeii au fost exilaţi 70 de ani. Există dovezi solide — şi cei mai mulţi erudiţi sunt de acord — că iudeii exilaţi s-au întors în ţara lor în 537 î.e.n. Dacă numărăm înapoi 70 de ani din 537 î.e.n., înseamnă că distrugerea Ierusalimului a avut loc în 607 î.e.n. Deşi istoricii clasici şi canonul lui Ptolemeu nu susţin această dată, există îndoieli justificate în legătură cu exactitatea scrierilor lor. Adevărul este că aceste două surse de informaţii nu oferă suficiente dovezi pentru a anula cronologia biblică.

Mai sunt însă unele întrebări care necesită răspuns. Chiar nu există nicio dovadă istorică în sprijinul anului 607 î.e.n., data bazată pe Biblie? Ce arată unele documente cuneiforme databile, dintre care multe au fost scrise de martori oculari din Antichitate? Vom analiza aceste întrebări în ediţia următoare.

[Note de subsol]

[Chenarul/Ilustraţiile de la pagina 28]

 O DATĂ FUNDAMENTALĂ ÎN ISTORIE

Calcularea anului 539 î.e.n., când Cirus al II-lea a cucerit Babilonul, are la bază următoarele dovezi:

▪ Surse istorice antice şi tăbliţe cuneiforme: Diodor din Sicilia (c. 80–20 î.e.n.) a scris că Cirus a devenit rege al Persiei în „primul an al celei de-a cincizeci şi cincea Olimpiade“ (Historical Library, Cartea IX, 21). Este vorba de anul 560 î.e.n. Istoricul grec Herodot (c. 485–425 î.e.n.) a spus că Cirus a fost ucis „după ce domnise douăzeci şi nouă de ani“, ceea ce înseamnă că moartea lui trebuie să fi avut loc în al 30-lea an de domnie, respectiv în 530 î.e.n. (Histories, Cartea I, Clio, 214). Tăbliţele cuneiforme arată că, înainte să moară, Cirus a condus Babilonul nouă ani. Astfel, luând în calcul cei nouă ani dinaintea morţii sale, care a avut loc în 530 î.e.n., înseamnă că Cirus a cucerit Babilonul în 539 î.e.n.

O confirmare făcută de o tăbliţă cuneiformă: O tăbliţă de lut cu informaţii astronomice, găsită în Babilon (BM 33066), confirmă că Cirus a murit în anul 530 î.e.n. Deşi această tăbliţă conţine unele erori privind poziţiile aştrilor, ea conţine descrierile a două eclipse de lună, despre care spune că au avut loc în al şaptelea an al lui Cambise al II-lea, fiul şi succesorul lui Cirus. Acestea corespund cu eclipsele de lună observate în Babilon în 16 iulie 523 î.e.n. şi în 10 ianuarie 522 î.e.n., indicând astfel spre primăvara anului 523 î.e.n. ca început al celui de-al şaptelea an al lui Cambise. Aceasta înseamnă că primul său an de domnie a fost 529 î.e.n. De aici înţelegem că ultimul an al lui Cirus a fost 530 î.e.n., iar primul său an de domnie asupra Babilonului a fost 539 î.e.n.

[Provenienţa fotografiei]

Tăbliţă: © The Trustees of the British Museum

[Chenarul de la pagina 31]

REZUMAT

▪ Istoricii laici spun în general că Ierusalimul a fost distrus în 587 î.e.n.

▪ Cronologia biblică indică în mod clar că distrugerea Ierusalimului a avut loc în 607 î.e.n.

▪ Istoricii laici îşi bazează concluziile în principal pe scrierile istoricilor clasici şi pe canonul lui Ptolemeu.

▪ Scrierile istoricilor clasici conţin erori semnificative şi nu sunt întotdeauna în armonie cu consemnările de pe tăbliţele de lut.

[Chenarul de la pagina 31]

Note

1. Babyloniaca (Chaldaeorum Historiae), Cartea I, 1.1.

2. Studies in Ancient Near Eastern World View and Society, pagina 295.

3. The Babyloniaca of Berossus, pagina 8.

4. Almagest, III, 7, tradusă în engleză de G. J. Toomer, în Ptolemy’s Almagest, publicată în 1998, pagina 166. Ptolemeu ştia că astronomii babilonieni foloseau diagrame matematice pentru a „calcula“ datele eclipselor din trecut şi ale celor care urmau să aibă loc, întrucât descoperiseră că eclipsele de acelaşi fel se repetă la fiecare 18 ani (Almagest, IV, 2).

5. Mesopotamia and Iran in the Persian Period, paginile 17, 18.

6. Journal of Cuneiform Studies, volumul 47, 1995, paginile 106, 107.

7. Scrierea cuneiformă este o scriere în care un scrib imprima diverse semne pe suprafaţa moale a unei tăbliţe de lut folosind un stil cu vârf ascuţit, în formă triunghiulară.

8. Sin-şar-işkun a domnit şapte ani; 57 de tăbliţe cu informaţii comerciale ale acestui rege sunt datate începând din anul urcării sale pe tron până în al şaptelea an. Vezi Journal of Cuneiform Studies, volumul 35, 1983, paginile 54–59.

9. Tăbliţa cu informaţii comerciale C.B.M. 2152 este datată în al patrulea an al lui Aşur-etil-ilani (Legal and Commercial Transactions Dated in the Assyrian, Neo-Babylonian and Persian Periods—Chiefly From Nippur, de A.T. Clay, 1908, pag. 74). De asemenea, Inscripţiile lui Nabonid de la Haran (H1B), coloana I, rândul 30, îl menţionează pe acesta chiar înaintea lui Nabopolassar (Anatolian Studies, vol. VIII, 1958, pag. 35, 47). Pentru perioada în care nu au existat regi, vezi Cronica 2, rândul 14, din Assyrian and Babylonian Chronicles, paginile 87, 88.

10. Unii erudiţi susţin că anumiţi regi au fost omişi de Ptolemeu — care voia, probabil, să menţioneze doar regi ai Babilonului — deoarece aceştia purtau titlul de „rege al Asiriei“. Totuşi, aşa cum veţi observa în chenarul de la pagina 30, câţiva regi incluşi în canonul lui Ptolemeu purtau şi ei titlul de „rege al Asiriei“. Tăbliţele cu informaţii comerciale, scrisorile cuneiforme şi inscripţiile arată clar că regii Aşur-etil-ilani, Sin-şumu-lişir şi Sin-şar-işkun au domnit peste Babilonia.

[Tabelul/Fotografia de la pagina 29]

 (Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

REGI NEOBABILONIENI

Dacă aceşti istorici sunt demni de încredere, de ce diferă consemnările lor unele de altele?

Regi

Nabopolassar

BEROSSOS c. 350–270 î.e.n. 21

POLYHISTOR 105–? î.e.n. 20

JOSEPHUS 37–?100 e.n. —

PTOLEMEU c. 100–170 e.n. 21

Nebucadneţar II

BEROSSOS c. 350–270 î.e.n. 43

POLYHISTOR 105–? î.e.n. 43

JOSEPHUS 37–?100 e.n. 43

PTOLEMEU c. 100–170 e.n. 43

Amel-Marduk

BEROSSOS c. 350–270 î.e.n. 2

 POLYHISTOR 105–? î.e.n. 12

JOSEPHUS 37–?100 e.n. 18

PTOLEMEU c. 100–170 e.n. 2

Neriglissar

BEROSSOS c. 350–270 î.e.n. 4

POLYHISTOR 105–? î.e.n. 4

JOSEPHUS 37–?100 e.n. 40

PTOLEMEU c. 100–170 e.n. 4

Labaşi-Marduk

BEROSSOS c. 350–270 î.e.n. 9 luni

POLYHISTOR 105–? î.e.n. —

JOSEPHUS 37–?100 e.n. 9 luni

PTOLEMEU c. 100–170 e.n. —

Nabonid

BEROSSOS c. 350–270 î.e.n. 17

POLYHISTOR 105–? î.e.n. 17

JOSEPHUS 37–?100 e.n. 17

PTOLEMEU c. 100–170 e.n. 17

Durata domniei (în ani) potrivit istoricilor clasici

[Provenienţa fotografiei]

Fotografie obţinută prin amabilitatea British Museum

[Tabelul/Fotografiile de la pagina 30]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

CANONUL LUI PTOLEMEU ÎN COMPARAŢIE CU TĂBLIŢELE ANTICE

Ptolemeu omite din lista sa unii regi. De ce?

CANONUL LUI PTOLEMEU

Nabonasar

Nabu-nadin-zeri (Nadinu)

Mukin-zeri şi Pul

Ululai (Salmanasar V),„rege al Asiriei“

Merodac-Baladan

Sargon II, „rege al Asiriei“

Prima perioadă fără regi

Bel-ibni

Aşur-nadin-şum

Nergal-uşezib

Muşezib-Marduk

A doua perioadă fără regi,

Esarhadon, „rege al Asiriei“

Şamaş-şuma-ukin

Kandalanu

Nabopolassar

Nebucadneţar

Amel-Marduk

Neriglissar

Labashi-Marduk

Nabonid

Cirus

Cambise

LISTA DE REGI DE LA URUK GĂSITĂ PE TĂBLIŢE ANTICE

Kandalanu

Sin-şumu-lişir

Sin-şar-işkun

Nabopolassar

Nebucadneţar

Amel-Marduk

Neriglissar

Nabonid

[Legenda fotografiei]

Cronicile babiloniene fac parte din scrierile cuneiforme care ne ajută să verificăm exactitatea canonului lui Ptolemeu

[Provenienţa fotografiei]

Fotografie obţinută prin amabilitatea British Museum

[Provenienţa fotografiei de la pagina 31]

Fotografie obţinută prin amabilitatea British Museum