Evangheliile apocrife — Adevăruri ascunse despre Isus?

„ESTE o mare descoperire! Mulţi oameni vor fi tulburaţi.“ „Va schimba modul în care înţelegem începuturile creştinismului.“ Aceste afirmaţii pline de dramatism au fost făcute de unii erudiţi care salutau publicarea „Evangheliei după Iuda“, un text considerat pierdut mai bine de 16 secole. (Vezi imaginea de sus.)

Oamenii au început să manifeste din nou interes faţă de evangheliile apocrife. Unii pretind că aceste texte dezvăluie evenimente şi învăţături importante din viaţa lui Isus, care mult timp au fost ţinute secrete. Dar ce sunt evangheliile apocrife? Pot ele în realitate să ne înveţe adevăruri despre Isus şi despre creştinism, adevăruri pe care nu le găsim în Biblie?

Evanghelii canonice şi evanghelii apocrife

Între anii 41 şi 98 e.n., Matei, Marcu, Luca şi Ioan au scris ‘istoria lui Isus Cristos’ (Matei 1:1). Aceste consemnări sunt numite şi evanghelii, termen care înseamnă ‘veste bună’; vestea bună se referă la Isus Cristos (Marcu 1:1).

Deşi au existat probabil atât tradiţii orale, cât şi alte scrieri despre Isus, aceste patru evanghelii au fost singurele considerate inspirate de Dumnezeu şi demne să facă parte din Sfintele Scripturi. Ele sunt singurele care oferă informaţii „demne de încredere“ în legătură cu viaţa pământească şi învăţăturile lui Isus (Luca 1:1–4; Faptele 1:1, 2; 2 Timotei 3:16, 17). Aceste patru evanghelii sunt menţionate în toate cataloagele antice ale Scripturilor greceşti creştine. Nu există niciun motiv pentru a le pune la îndoială canonicitatea, sau statutul de scrieri ce fac parte din Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu.

Cu timpul însă, au început să apară şi alte scrieri pe care unii le-au considerat evanghelii. Acestea au fost numite evanghelii apocrife. *

La sfârşitul secolului al II-lea, Irineu de Lyon a scris despre cei ce se rătăciseră de la creştinism că aveau „nenumărate scrieri apocrife şi mincinoase“, inclusiv evanghelii pe care „ei înşişi le falsificaseră pentru a stârni confuzie în mintea celor neinstruiţi“. Astfel, oamenii au ajuns să considere că era periculos nu numai să citeşti, ci chiar şi să deţii astfel de evanghelii apocrife.

Totuşi, unii călugări şi copişti din Evul Mediu au continuat să copieze şi să păstreze aceste scrieri. În secolul al XIX-lea, interesul faţă de scrierile apocrife a crescut considerabil. Astfel, au fost descoperite multe culegeri de texte şi ediţii critice ale scrierilor apocrife, printre care şi câteva evanghelii. În prezent există ediţii ale acestora în multe limbi moderne de mare circulaţie.

 Evangheliile apocrife: consemnări fanteziste despre Isus

Evangheliile apocrife se concentrează de regulă asupra unor persoane despre care se vorbeşte puţin sau nu se vorbeşte chiar deloc în evangheliile canonice. În alte cazuri, ele relatează unele presupuse întâmplări legate de naşterea şi copilăria lui Isus. Să vedem câteva exemple.

▪ „Protoevanghelia lui Iacov“, numită şi „Naşterea Mariei“, vorbeşte despre naşterea şi copilăria Mariei, precum şi despre căsătoria ei cu Iosif. Despre această presupusă evanghelie s-a spus pe bună dreptate că este o ficţiune religioasă şi o legendă. Ea susţine ideea că Maria a rămas veşnic fecioară. Această evanghelie a fost scrisă, în mod evident, pentru a-i aduce glorie Mariei (Matei 1:24, 25; 13:55, 56).

▪ „Evanghelia copilăriei după Toma“ se concentrează asupra copilăriei lui Isus — între 5 şi 12 ani — şi îi atribuie lui Isus o serie de presupuse miracole. (Vezi Ioan 2:11.) Isus este prezentat ca un copil neastâmpărat, supărăcios şi răzbunător, care îşi foloseşte puterile miraculoase pentru a se răzbuna pe învăţători, pe vecini şi pe alţi copii; pe unii îi orbeşte, îi schilodeşte sau chiar îi ucide.

▪ Unele evanghelii apocrife, cum ar fi „Evanghelia lui Petru“, prezintă evenimente legate de procesul, moartea şi învierea lui Isus. Altele, cum ar fi „Faptele lui Pilat“, care face parte din „Evanghelia lui Nicodim“, vorbesc despre unele persoane care au avut legătură cu acele evenimente. Inventarea unor întâmplări sau chiar a unor personaje discreditează complet aceste texte. „Evanghelia lui Petru“ încearcă să-l dezvinovăţească pe Ponţiu Pilat şi prezintă învierea lui Isus într-un mod fantasmagoric.

Evangheliile apocrife şi devierea de la creştinism

În decembrie 1945, lângă Nag Hammadi, în Egiptul Superior, câţiva localnici au descoperit din întâmplare 13 manuscrise pe papirus, care conţineau 52 de texte. Aceste documente, care datează din secolul al IV-lea, au fost atribuite unei mişcări religioase şi filozofice numite Gnosticism. Această mişcare îmbina elemente de misticism, păgânism, filozofie greacă, iudaism şi creştinism şi a constituit o influenţă nocivă pentru unii dintre cei ce se declarau creştini (1 Timotei 6:20, 21).

„Evanghelia după Toma“, „Evanghelia după Filip“ şi „Evanghelia adevărului“, care fac parte din colecţia de manuscrise găsite la Nag Hammadi, prezintă diferite idei mistice aparţinând Gnosticismului ca şi cum ar proveni de la Isus. „Evanghelia după Iuda“, care a fost descoperită recent, se numără şi ea printre evangheliile gnostice. Aceasta îl prezintă pe Iuda într-o lumină pozitivă şi spune că el ar fi fost singurul apostol care a înţeles cu adevărat cine era Isus. Un erudit care a studiat această evanghelie spune că Isus este descris ca „un învăţător, care le oferă celorlalţi înţelepciune şi cunoaştere, nu un mântuitor care moare pentru păcatele lumii“ (Evanghelia după Iuda, Ed. Egmont România, Bucureşti, 2006, pag. 7). Însă evangheliile inspirate ne învaţă că Isus şi-a dat viaţa ca jertfă pentru păcatele lumii (Matei 20:28; 26:28; 1 Ioan 2:1, 2). Aşadar, este clar că evangheliile gnostice au menirea de a slăbi, nu de a întări credinţa în Biblie (Faptele 20:30).

Superioritatea evangheliilor canonice

O analiză atentă a evangheliilor apocrife dezvăluie ce sunt ele în realitate. Dacă le comparăm cu evangheliile canonice, este evident că ele nu sunt inspirate de Dumnezeu (2 Timotei 1:13). Întrucât au fost scrise de oameni care nu s-au întâlnit niciodată cu Isus sau cu apostolii săi, evangheliile apocrife nu au cum să dezvăluie vreun adevăr ascuns despre Isus şi despre creştinism. Ele conţin mai degrabă relatări inexacte, inventate şi fanteziste, care nu ne ajută în niciun fel să cunoaştem mai bine viaţa şi învăţăturile lui Isus (1 Timotei 4:1, 2).

Cât despre scriitorii evangheliilor canonice, Matei şi Ioan s-au numărat printre cei 12 apostoli, iar Marcu şi Luca au fost colaboratori apropiaţi ai lui Petru, respectiv Pavel. Ei şi-au scris evangheliile fiind îndrumaţi de spiritul sfânt al lui Dumnezeu (2 Timotei 3:14–17). Din acest motiv, cele patru evanghelii conţin tot ce îi este necesar unei persoane pentru a crede că Isus este „Cristosul, Fiul lui Dumnezeu“ (Ioan 20:31).

[Notă de subsol]

[Provenienţa fotografiei de la pagina 18]

Kenneth Garrett/National Geographic Stock