▪ Înainte de a se înălţa la cer, Isus le-a dat discipolilor săi instrucţiuni clare în legătură cu modul în care să se achite de lucrarea de predicare, dar nu le-a dat nicio îndrumare cu privire la politică (Matei 28:18–20). Astfel, discipolii săi au continuat să trăiască în armonie cu principiul enunţat mai înainte de Isus: „Daţi Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu“ (Marcu 12:17).

Cum i-a ajutat acest principiu pe continuatorii lui Isus să trăiască în lume fără să facă parte din ea? Cum au stabilit ei ce lucruri îi aparţin Cezarului, adică Statului, şi ce lucruri îi aparţin lui Dumnezeu?

Apostolul Pavel a considerat că implicarea în politică ar constitui o încălcare a principiului enunţat de Isus. Într-o carte despre punctul de vedere al Bibliei referitor la politică se spune: „Pavel s-a folosit de cetăţenia sa romană pentru a solicita protecţia juridică la care avea dreptul, dar nu a încercat să facă lobby, adică să influenţeze politicile publice ale vremii“ (Beyond Good Intentions—A Biblical View of Politics).

Ce îndrumări le-a dat Pavel fraţilor săi de credinţă? În aceeaşi carte se spune: „Scrisorile sale trimise credincioşilor din oraşe importante precum Corintul, Efesul sau chiar Roma nu fac nicio referire la conflicte politice“. Aceeaşi carte mai arată că „Pavel le-a spus creştinilor să se supună autorităţilor, dar în niciuna dintre multele sale scrisori nu a menţionat vreo măsură pe care bisericile locale ar fi trebuit s-o promoveze pentru a fi adoptată de instituţiile publice“ (Romani 12:18; 13:1, 5–7).

După zeci de ani de la moartea lui Pavel, creştinii făceau aceeaşi separare între obligaţiile faţă de Dumnezeu şi cele faţă de Stat. Ei respectau autorităţile politice, dar nu se implicau în activităţi politice. Cartea menţionată anterior spune despre aceşti credincioşi: „Deşi considerau că aveau obligaţia de a respecta autorităţile guvernamentale, primii creştini nu credeau că era potrivit să se implice în chestiunile politice“.

Totuşi, după aproximativ 300 de ani de la moartea lui Isus, lucrurile s-au schimbat. Iată ce a spus teologul Charles Villa-Vicencio în cartea sa Between Christ and Caesar (Între Cristos şi Cezar): „Sub domnia lui Constantin, când sistemul politic s-a schimbat, se pare că foarte mulţi creştini au început să participe la serviciul civil, să intre în armată şi să accepte funcţii politice“. Care a fost urmarea? La sfârşitul secolului al IV-lea e.n., rezultatul amestecului dintre religie şi politică a devenit religia de stat a Imperiului Roman.

Şi în prezent, multe religii care pretind că îl urmează pe Cristos îşi îndeamnă enoriaşii să se implice în politică. Însă aceste religii nu imită exemplul lui Cristos şi nici pe cel al creştinilor din secolul I.