Salt la conţinut

Salt la cuprins

Apropiaţi-vă de Dumnezeu

Iehova urăşte nedreptatea

Iehova urăşte nedreptatea

„UN OM stăpâneşte peste alt om spre paguba lui“ (Eclesiastul 8:9). Aceste cuvinte, consemnate cu aproximativ 3 000 de ani în urmă, descriu cât se poate de exact ceea ce se întâmplă în lume. Indiferent cine ar fi şi unde s-ar afla, oamenii au tendinţa de a face abuz de putere. De cele mai multe ori, ei îi tratează în mod nedrept pe cei neajutoraţi şi defavorizaţi. Ce simte Iehova când au loc astfel de nedreptăţi? Putem găsi răspunsul în Ezechiel 22:6, 7, 31. (Citeşte.)

În Legea pe care i-a dat-o Israelului, Iehova a arătat clar că oamenii aflaţi în poziţii de autoritate nu trebuiau să-şi folosească în mod greşit puterea. El avea să binecuvânteze naţiunea numai dacă cei aflaţi în fruntea poporului îi tratau pe oamenii de condiţie umilă cu bunătate şi consideraţie (Deuteronomul 27:19; 28:15, 45). Însă, în zilele lui Ezechiel, căpeteniile din Ierusalim şi Iuda abuzau de putere comiţând fapte îngrozitoare. Ce se întâmpla în ţară?

Căpeteniile îşi foloseau „braţul“ ca să verse sânge (Versetul 6). Termenul „braţ“ este un simbol al puterii sau al autorităţii. O altă traducere spune: „Toţi prinţii lui Israel îşi întrebuinţau puterea ca să verse sânge“ (Cornilescu, 1996). Cum putea fi dreptate când conducătorii, care trebuiau să respecte legea şi să-i îndemne şi pe alţii s-o respecte, abuzau de puterea lor şi ucideau oameni nevinovaţi?

După ce a spus aceste cuvinte, Ezechiel i-a condamnat nu numai pe conducători, ci şi pe cei care le urmau exemplul încălcând Legea lui Iehova. Ezechiel spune cu privire la popor: „În tine tatăl şi mama erau dispreţuiţi“ (Versetul 7). Nerespectarea locului ce li se cuvenea părinţilor a dus la destrămarea familiei, celula de bază a naţiunii (Exodul 20:12).

Oamenii corupţi îi exploatau pe cei neajutoraţi. De fiecare dată când acţionau în mod nedrept, israeliţii arătau dispreţ faţă de spiritul iubitor care stătea la baza Legii lui Dumnezeu. De exemplu, Legea le poruncea israeliţilor să arate consideraţie faţă de străinii care locuiau în mijlocul lor (Exodul 22:21; 23:9; Leviticul 19:33, 34). Însă în Israel „locuitorul străin era înşelat“ (Versetul 7).

De asemenea, poporul îi asuprea pe cei lipsiţi de apărare: „orfanul de tată şi văduva“ (Versetul 7). Iehova este sensibil îndeosebi la necesităţile celor care îşi pierd în moarte un părinte sau partenerul de viaţă. Dumnezeu a promis că el însuşi avea să execute judecata asupra celor care îi asupreau pe copiii neajutoraţi şi pe văduve (Exodul 22:22–24).

Acestea sunt doar câteva dintre exemplele care arată că israeliţii din zilele lui Ezechiel încălcau Legea lui Dumnezeu şi dispreţuiau spiritul iubitor care stătea la baza ei. Ce avea să facă Iehova? „Îmi voi vărsa condamnarea peste ei“, a spus el (Versetul 31). Respectându-şi promisiunea, în 607 î.e.n., Iehova le-a permis babilonienilor să distrugă Ierusalimul şi să-i ducă pe israeliţi în captivitate.

Din cuvintele lui Ezechiel învăţăm două lucruri importante despre Iehova. În primul rând, el urăşte nedreptatea. În al doilea rând, el manifestă compasiune faţă de victimele nedreptăţii. Dumnezeu nu s-a schimbat (Maleahi 3:6). El promite că în curând va înlătura nedreptatea şi pe cei care o cauzează (Proverbele 2:21, 22). Nu vă simţiţi îndemnaţi să aflaţi mai multe lucruri despre Dumnezeu, care „iubeşte dreptatea“, şi despre modul în care vă puteţi apropia de el? (Psalmul 37:28)

Sugestie pentru citirea Bibliei în august

Ezechiel 21–38

[Text generic pe pagina 27]

Iehova a arătat clar că oamenii aflaţi în poziţii de autoritate nu  trebuiau să-şi folosească în mod greşit puterea