Viaţa în timpurile biblice — Pescarii

„Mergând pe lângă Marea Galileii, [Isus] a văzut doi fraţi, pe Simon, numit Petru, şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau în mare o plasă de pescuit, căci erau pescari. Şi le-a zis: «Veniţi după mine şi vă voi face pescari de oameni!»“ (MATEI 4:18, 19)

PEŞTII, pescuitul şi pescarii sunt deseori menţionaţi în evanghelii. De fapt, Isus a făcut multe ilustrări despre pescuit. Şi nici nu-i de mirare! De multe ori, el i-a învăţat pe oameni pe ţărmul Mării Galileii sau în apropierea ei (Matei 4:13; 13:1, 2; Marcu 3:7, 8). Acest frumos lac cu apă dulce are peste 20 de kilometri lungime şi mai bine de 11 kilometri lăţime. Se pare că şapte dintre apostolii lui Isus au fost pescari: Petru, Andrei, Iacov, Ioan, Filip, Toma şi Natanael (Ioan 21:2, 3).

Cum era viaţa pescarilor în zilele lui Isus? Vă invităm să aflaţi câte ceva despre aceşti oameni şi despre ocupaţia lor. Aceasta vă va spori aprecierea faţă de apostoli şi vă va ajuta să înţelegeţi mai bine acţiunile şi ilustrările lui Isus. Pentru început, să vedem ce însemna să pescuieşti pe Marea Galileii.

„Marea s-a învolburat“

Marea Galileii este cuibărită într-o vale aflată la aproximativ 210 metri sub nivelul mării. Ţărmurile ei sunt mărginite de povârnişuri stâncoase, iar la nord se înalţă maiestuos spre cer  muntele Hermon. Iarna, vântul tăios poate stârni uneori valuri mici. Vara, un strat de aer cald acoperă suprafaţa apei. Dinspre munţii din jur se abat pe neaşteptate furtuni violente, revărsându-şi furia asupra marinarilor care traversează marea. Isus şi discipolii săi au fost şi ei surprinşi de o astfel de furtună (Matei 8:23–27).

Bărcile pescarilor erau din lemn şi aveau o lungime de peste 8 metri şi o lăţime de mai bine de 2 metri. Multe bărci aveau un catarg şi un adăpost asemănător cu o cabină sub puntea de la pupă (Marcu 4:35–41). Aceste ambarcaţiuni înaintau lent, dar rezistau la presiunea vântului, care uneori împingea pânzele şi catargul într-o direcţie, în timp ce greutatea năvodului trăgea barca în direcţia opusă.

Barca era pusă în mişcare cu ajutorul vâslelor, care erau fixate pe părţile laterale. Echipajul putea fi format din şase sau mai mulţi pescari (Marcu 1:20). În plus, în bărci erau probabil echipamente şi provizii, cum ar fi vele (1), frânghii (2), vâsle (3), o ancoră de piatră (4), haine călduroase (5), alimente (Marcu 8:14) (6), coşuri (7), o pernă (Marcu 4:38) (8) şi o plasă de pescuit (9). Marinarii aveau probabil şi plute de rezervă (10), precum şi plumb (11), unelte de reparat (12) şi torţe (13).

„Au prins în ele o mare mulţime de peşti“

În prezent, la fel ca în secolul I, cele mai bune locuri de pescuit din zona Mării Galileii sunt cele aflate în apropierea gurilor de vărsare ale pâraielor şi ale râurilor. Pe aici ajung în mare resturi vegetale, care atrag peştii. Pentru a prinde mulţi peşti, pescarii din zilele lui Isus lucrau deseori noaptea, la lumina torţelor. Cu o anumită ocazie, câţiva discipoli ai lui Isus pescuiseră toată noaptea fără să prindă nimic. Dar, a doua zi, la îndemnul lui Isus, ei au aruncat din nou plasele şi au prins atât de mulţi peşti, încât aproape că li s-au scufundat bărcile (Luca 5:6, 7).

Uneori, pescarii ieşeau în larg. Când ajungeau în locurile de pescuit, pescarii din două bărci lucrau în echipă. Ei întindeau o plasă între cele două bărci, apoi vâsleau din răsputeri în direcţii opuse, dând treptat drumul la plasă în timp ce înconjurau peştii. Bărcile se deplasau în cerc în direcţii opuse, iar când se întâlneau, plasa se închidea şi peştii erau prinşi. Pescarii apucau apoi frânghiile de la capetele plasei şi trăgeau captura în barcă. Plasa putea avea peste 30 de metri lungime şi mai bine de 2 metri adâncime, fiind suficient de mare pentru a prinde un întreg banc de peşti. Partea de sus era menţinută la  suprafaţă cu ajutorul plutelor, iar de partea de jos erau prinse greutăţi. Pescarii îşi pregăteau plasa şi o aruncau în apă de mai multe ori.

În apele mai puţin adânci, pescarii lucrau în echipă folosind o altă metodă. Câţiva pescari luau în barcă un capăt al năvodului de pe ţărm şi vâsleau în cerc, după care se întorceau, prinzând astfel peştii în năvod. Pescarii de pe ţărm trăgeau apoi năvodul, răsturnau captura pe plajă şi sortau peştii. Pe cei buni îi puneau în vase. Unii peşti erau vânduţi în aceeaşi zi. Însă cei mai mulţi erau săraţi şi uscaţi sau puşi în saramură. Apoi erau păstraţi în vase mari de lut şi erau duşi la Ierusalim sau erau exportaţi. Peştii fără solzi sau fără înotătoare, cum ar fi anghilele, erau aruncaţi, fiind consideraţi necuraţi (Leviticul 11:9–12). Isus s-a referit la această metodă de pescuit când a asemănat „regatul cerurilor“ cu un năvod, iar diferitele tipuri de peşti cu oamenii buni şi răi (Matei 13:47–50).

Când pescuia singur, pescarul putea folosi o undiţă cu cârlige de bronz în care punea momeală. Sau putea folosi o plasă de pescuit mai mică. În acest caz, el intra în apă cu plasa pe braţ şi o arunca în sus, cât mai departe în apă. Plasa se întindea ca o cupolă, după care cădea în apă şi se scufunda. Dacă momentul era prielnic, când pescarul trăgea plasa înapoi pe ţărm, în ea rămâneau totuşi câţiva peşti.

Plasele de pescuit erau scumpe, iar întreţinerea lor pretindea efort; de aceea, pescarii le foloseau cu multă grijă. De fiecare dată când se întorceau de la pescuit, ei trebuiau să le repare, să le spele şi să le usuce, activităţi ce le luau o mare parte din timp (Luca 5:2). Apostolii Iacov şi Ioan, care erau fraţi, se aflau în barca lor şi îşi reparau plasele de pescuit când Isus i-a invitat să-l urmeze (Marcu 1:19).

Printre speciile de peşti căutate de pescarii din secolul I era şi tilapia, care se găsea din belşug în Marea Galileii. Această specie făcea parte din alimentaţia obişnuită a oamenilor din zonă. Probabil că şi Isus a mâncat din acest peşte gustos. Iar când a făcut un miracol prin care a hrănit câteva mii de oameni cu doi peşti, este posibil ca Isus să fi folosit peşti săraţi şi uscaţi din această specie (Matei 14:16, 17; Luca 24:41–43). Adesea, aceşti peşti înoată ţinându-şi puii în gură. Iar când nu-şi duc puii, ei pot duce o pietricică sau chiar o monedă strălucitoare pe care o găsesc pe fundul mării (Matei 17:27).

Pescarii buni din secolul I erau răbdători, harnici şi dispuşi să îndure greutăţi pentru a obţine o răsplată valoroasă. Cei care au acceptat invitaţia lui Isus de a i se alătura în lucrarea de facere de discipoli aveau şi ei nevoie de aceste calităţi pentru a fi buni „pescari de oameni“ (Matei 28:19, 20).

[Ilustraţia de la pagina 19]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)