Bunătatea — esenţială în ochii lui Dumnezeu
UN TÂNĂR din Japonia a fost impresionat de bunătatea şi de blândeţea arătate de un bărbat în vârstă. Bărbatul, care era misionar, nu venise de mult timp în această ţară asiatică şi nu vorbea încă bine japoneza. Totuşi, în fiecare săptămână, el îl vizita pe acest tânăr pentru a-i vorbi din Biblie. Cu un zâmbet prietenos şi plin de amabilitate, el răspundea cu răbdare la multele întrebări pe care le avea tânărul.
Bunătatea manifestată de acest misionar în vârstă a lăsat o impresie de neşters în mintea tânărului. „Dacă Biblia poate face ca un om să fie atât de bun şi de iubitor, s-a gândit tânărul, atunci cu siguranţă că merită să învăţ mai multe despre această carte.“ Astfel, el a dobândit motivaţia necesară pentru a învăţa lucruri care îi erau complet străine. Într-adevăr, bunătatea sensibilizează inima şi poate avea un efect mult mai puternic decât cuvintele.
O calitate divină
În mod normal, ne este uşor să fim buni cu cei care ne sunt apropiaţi. Totuşi, bunătatea este în esenţă o calitate divină. Isus a spus că Tatăl său ceresc este bun nu numai cu cei care îl iubesc, ci şi cu cei „nerecunoscători“. El i-a îndemnat pe continuatorii săi să-l imite pe Dumnezeu fiind buni cu toţi oamenii: „Fiţi perfecţi, aşa cum Tatăl vostru ceresc este perfect“ (Luca 6:35; Matei 5:48; Exodul 34:6).
Întrucât au fost creaţi „după chipul lui Dumnezeu“, oamenii au capacitatea de a reflecta, sau de a manifesta, bunătate (Geneza 1:27). Într-adevăr, putem să-l imităm pe Dumnezeu şi să fim buni şi cu cei care nu ne sunt apropiaţi. Biblia spune că bunătatea face parte din rodul spiritului sfânt al lui Dumnezeu, sau forţa sa activă (Galateni 5:22). Astfel, o persoană poate cultiva bunătate învăţând mai multe despre Dumnezeu, Creatorul nostru, şi apropiindu-se mai mult de el.
Întrucât bunătatea face parte din natura umană şi este foarte preţioasă în ochii lui Dumnezeu, nu este de mirare că Dumnezeu ne îndeamnă ‘să fim buni unii cu alţii’ (Efeseni 4:32). De asemenea, Biblia ne spune: „Nu uitaţi ospitalitatea“, sau bunătatea faţă de străini (Evrei 13:2).
Având în vedere că lumea în care trăim e în general rea şi nerecunoscătoare, este oare posibil să fim buni cu alţii, chiar şi cu cei pe care nu-i cunoaştem? Ce ne poate ajuta în acest sens? Şi de ce ar trebui să ne preocupe lucrul acesta?
Esenţială în ochii lui Dumnezeu
După ce a vorbit despre bunătatea manifestată faţă de străini, apostolul Pavel a spus: „Prin ea unii, fără să ştie, au găzduit îngeri“. Gândiţi-vă cum v-aţi simţi dacă aţi avea ocazia să fiţi gazda unor îngeri! Dar Pavel a spus că unii au găzduit îngeri „fără să ştie“. Cu alte cuvinte, el a vrut să spună că, dacă avem obiceiul de a arăta bunătate faţă de alţii, inclusiv faţă de străini, sau oameni pe care nu-i cunoaştem, am putea fi răsplătiţi aşa cum nici nu ne aşteptăm.
Majoritatea traducerilor Bibliei care au referinţe marginale pun în legătură cuvintele lui Pavel cu relatările despre Avraam şi Lot din Geneza, capitolele 18 şi 19. În ambele cazuri, nişte străini au venit la ei cu mesaje importante; străinii erau, în realitate, îngeri. În cazul lui Avraam, mesajul avea legătură cu împlinirea promisiunii lui Dumnezeu că îi va da un fiu. Iar în cazul lui Lot, mesajul era despre salvarea de la iminenta distrugere a oraşelor Sodoma şi Gomora (Geneza 18:1–10; 19:1–3, 15–17).
Citind aceste versete din Geneza, veţi observa că atât Avraam, cât şi Lot au manifestat bunătate faţă de nişte necunoscuţi care erau în trecere. E adevărat, în timpurile biblice, a fi ospitalier cu cei aflaţi în călătorie sau în trecere — prieteni, rude sau necunoscuţi — era un obicei şi o datorie. De fapt, Legea mozaică le cerea israeliţilor să se îngrijească de necesităţile ‘locuitorului străin’ (Deuteronomul 10:17–19). Deşi faptul de a arăta ospitalitate era un obicei în acea vreme, Avraam şi Lot au făcut mai mult decât a cerut mai târziu Legea. Ei au făcut eforturi deosebite pentru a arăta bunătate faţă de străini şi au fost binecuvântaţi.
Pentru faptele sale de bunătate, Avraam a fost binecuvântat cu un fiu. Însă bunătatea sa ne aduce şi nouă binecuvântări. În ce sens? Avraam şi fiul său Isaac au avut un rol vital în împlinirea scopului lui Dumnezeu. Ei au fost verigi importante în linia genealogică a lui Mesia, sau Isus. Iar faptele lor de credinţă au prefigurat modul în care Dumnezeu, datorită iubirii şi bunătăţii sale nemeritate, avea să ofere baza pentru salvarea omenirii (Geneza 22:1–18; Matei 1:1, 2; Ioan 3:16).
Aceste relatări arată într-un mod impresionant ce aşteaptă Dumnezeu de la oamenii pe care îi iubeşte şi cât de mult preţuieşte el bunătatea. Aceasta nu este o calitate facultativă, ci una esenţială în ochii lui Dumnezeu.
Ne ajută să-l cunoaştem mai bine pe Dumnezeu
Vorbind despre zilele noastre, Biblia a spus că mulţi oameni urmau să fie „nerecunoscători, neloiali, fără afecţiune naturală“ (2 Timotei 3:1–3). Cu siguranţă, întâlnim astfel de oameni în fiecare zi. Totuşi, nu avem niciun motiv să nu fim buni cu alţii. Creştinii sunt îndemnaţi: „Nu întoarceţi nimănui rău pentru rău. Faceţi lucruri pe care toţi oamenii le consideră bune“ (Romani 12:17).
Putem arăta bunătate fiind generoşi şi străduindu-ne să-i ajutăm pe alţii. Biblia spune: „Cine iubeşte . . . dobândeşte cunoştinţă despre Dumnezeu“ (1 Ioan 4:7; 1 Corinteni 13:4). Iar un mod prin care putem arăta iubire este acela de a fi buni cu alţii. Într-adevăr, fiind buni cu semenii noştri, ajungem să-l cunoaştem mai bine pe Dumnezeu, iar acest lucru ne face mai fericiţi. În Predica de pe munte, Isus a spus: „Ferice de cei buni, căci lor li se va arăta bunătate. Ferice de cei cu inima curată, căci ei îl vor vedea pe Dumnezeu“ (Matei 5:7, 8, Young’s Literal Translation).
Când nu ştim ce să spunem sau ce să facem, cel mai bine este să spunem sau să facem ceva ce vădeşte bunătate
Faptele 20:35). Aşadar, a arăta bunătate faţă de alţii poate fi cel mai bun lucru pe care l-am putea face când suntem deprimaţi.
Să ne gândim la exemplul lui Aki, o femeie din Japonia, care este soţie şi are doi băieţi. După ce mama ei a murit pe neaşteptate, Aki a fost foarte deprimată. Au existat momente în care s-a simţit atât de rău, încât a trebuit să meargă la medic. Mai târziu, în cartierul ei s-a mutat o familie. Întrucât tatăl murise de puţin timp într-un accident, mama a rămas singură cu cinci copii minori. Lui Aki i-a fost milă de această familie şi s-a străduit să se împrietenească cu mama şi cu copiii. Făcând tot posibilul să-i ajute — oferindu-le hrană, haine care le rămăseseră mici copiilor ei, dar şi alte lucruri —, Aki şi-a recăpătat echilibrul emoţional. Ea a simţit adevărul următoarelor cuvinte din Biblie: „Este mai multă fericire în a da decât în a primi“ (‘Îl împrumutăm pe Iehova’
Pentru a arăta bunătate nu trebuie neapărat să cheltuim mulţi bani. Bunătatea nu depinde nici de aptitudinile noastre şi nici chiar de forţa noastră fizică. Un zâmbet, un cuvânt plin de compasiune, o mână de ajutor, un mic cadou sau simplul fapt de a lăsa pe cineva să intre înaintea noastră când aşteptăm la rând pot însemna foarte mult. Când nu ştim ce să spunem sau ce să facem, cel mai bine este să spunem sau să facem ceva ce vădeşte bunătate. Tânărul menţionat la începutul articolului a fost profund mişcat de comportamentul plin de bunătate al misionarului în vârstă, care a reuşit astfel să depăşească bariera lingvistică dintre ei. Nu este deci de mirare că Dumnezeu le cere închinătorilor săi ‘să iubească bunătatea’ (Mica 6:8).
„Un singur cuvânt bun poate încălzi trei luni de iarnă.“ După cum bine spune acest proverb oriental, un mic gest de bunătate poate face mult bine. Când are la bază o motivaţie corectă şi mai ales când este însoţită de iubire faţă de Dumnezeu, bunătatea poate avea un efect pozitiv atât asupra celor care o arată, cât şi asupra celor care o primesc. Chiar şi când nu este apreciată, nu înseamnă că bunătatea noastră este în zadar. Ea este preţioasă în ochii lui Dumnezeu. Biblia ne asigură că atunci când arătăm bunătate, în realitate ‘îl împrumutăm pe Iehova’ (Proverbele 19:17). Aşadar, avem toate motivele să căutăm ocazii de a le arăta bunătate celor din jur.