M-AM născut în 10 decembrie 1968 în Ilocos Norte (Filipine). Am fost zece copii la părinţi, eu fiind a şaptea. Eram catolici, la fel ca majoritatea filipinezilor. În 1986, am absolvit liceul, iar visul meu era să devin asistentă. Însă acest lucru nu s-a realizat deoarece m-am îmbolnăvit grav. Chiar credeam că voi muri. Disperată, l-am implorat pe Dumnezeu să mă ajute şi i-am spus că, dacă mă voi însănătoşi, îi voi sluji toată viaţa.

După o lungă perioadă de recuperare, mi-am amintit de promisiunea pe care i-o făcusem lui Dumnezeu. Astfel că, în iunie 1991, m-am înscris la o şcoală biblică penticostală. Ni s-a spus că acolo vom dobândi şi „darul duhului sfânt“. Eu îmi doream să am puterea de a vindeca. La şcoală am învăţat că, pentru a obţine acest dar, trebuia să postim şi să ne rugăm. Odată, ca să dau impresia că aveam un „dar“, m-am apropiat pe furiş şi am ascultat rugăciunea unei colege care se ruga cu voce tare la ora de rugăciune. Apoi, înainte să termine, m-am întors repede la locul meu şi m-am aşezat din nou în genunchi. După aceea, i-am spus exact ce anume ceruse în rugăciune. Ea a crezut că primisem „darul duhului“!

Pe parcursul anilor de şcoală, am avut multe întrebări. De exemplu, în Matei 6:9 se vorbeşte despre „Tatăl“ şi despre „numele“ său. Îi întrebam pe profesorii mei: „Cine este Tatăl la care s-a referit Isus?“ şi „Al cui nume trebuie sfinţit?“. Răspunsurile lor erau adesea destul de vagi şi nesatisfăcătoare. Ei îmi vorbeau despre Sfânta Treime şi spuneau că este o taină. Această doctrină mi se părea foarte neclară. Cu toate acestea, mi-am continuat studiile pentru a deveni pastor.

La şcoala biblică ni s-a spus că religia Martorilor lui Iehova era falsă şi că era cea mai rea religie. În plus, profesorii spuneau că Martorii erau anticristul. De aceea, am început să simt repulsie faţă de această religie.

În al doilea an de şcoală, în timpul unei vacanţe, am mers în vizită la părinţi. Carmen, una dintre surorile mele mai mari, a aflat că eram acasă şi a venit şi ea. Carmen se botezase ca Martoră a lui Iehova şi era evanghelizatoare cu timp integral. Când a încercat să-mi vorbească despre Dumnezeu, i-am spus furioasă: „Îl cunosc deja pe Dumnezeul căruia îi slujesc!“. Apoi am făcut-o cu ou şi cu oţet,  am împins-o şi n-am mai lăsat-o să-mi vorbească.

După ce m-am întors la şcoală, Carmen mi-a trimis o broşură cu titlul Trebuie să crezi în Trinitate?. * Fără să stau pe gânduri, am mototolit-o şi am aruncat-o în foc. Eram încă supărată pe ea.

În timpul şcolii, am reuşit să convertesc câteva persoane. Am fost foarte mândră când mama şi fratele meu mai mare au trecut şi ei la religia penticostală.

În martie 1994, am absolvit şcoala biblică penticostală. Aşa cum am menţionat la început, cu acea ocazie a venit în vizită un pastor. Toţi doream să stăm în preajma lui deoarece credeam că avea darul vindecării. Am urcat lângă el pe scenă, săltând şi bătând din palme împreună cu el pe ritmul muzicii cântate de orchestră. Apoi, fiecare persoană pe care a atins-o a căzut la pământ, „ucisă în duhul“. * Când m-a atins şi pe mine, am căzut şi mi-am pierdut cunoştinţa. După ce mi-am revenit, am fost cuprinsă de teamă; eram însă şi fericită deoarece simţeam că primisem puterea de a vindeca.

Nu după mult timp, m-am folosit de această putere pentru a vindeca o fetiţă care era foarte bolnavă şi avea febră mare. După ce m-am rugat, fetiţa a început imediat să transpire, iar febra i-a dispărut. În sfârşit, simţeam că pot să-mi îndeplinesc promisiunea făcută lui Dumnezeu. Însă, în mod paradoxal, simţeam un gol lăuntric. În adâncul fiinţei mele, eram convinsă că există un singur Dumnezeu, dar nu ştiam în realitate cine este el. În plus, aveam încă îndoieli cu privire la multe dintre doctrinele bisericii.

După aceste evenimente, ura mea faţă de Martorii lui Iehova a devenit şi mai mare. Când găseam publicaţii de-ale Martorilor, le ardeam. Apoi s-a întâmplat ceva neaşteptat. Am fost şocată să aflu că mama nu mai dorea să fie penticostală. Carmen începuse să studieze Biblia cu ea! Eram foarte supărată pe sora mea.

Mai târziu, am găsit acasă la mama o revistă Treziţi-vă!. În mod normal, aş fi ars-o. Dar eram curioasă să văd ce anume citea ea, aşa că am început s-o răsfoiesc. Mi-au căzut ochii pe un articol despre un bărbat care credea cu tărie în învăţăturile bisericii. Totuşi, când a început să citească publicaţiile Martorilor împreună cu Biblia, s-a convins că învăţăturile despre Sfânta Treime, focul iadului şi nemurirea sufletului erau nebiblice. Inima mi-a fost sensibilizată. Erau chiar lucrurile pe care voiam să le înţeleg. Din acel moment, am început să-mi doresc cu ardoare să înţeleg adevărul Bibliei.

 Apoi am citit o altă relatare autobiografică din revista Treziţi-vă! despre cineva care era dependent de droguri şi de alcool şi care a făcut mari schimbări în urma studierii Bibliei. Astfel, am început să citesc mai multe publicaţii de-ale Martorilor. Ulterior, am găsit broşura Numele divin care va dăinui pentru totdeauna. * Citind-o, am înţeles că numele lui Dumnezeu este Iehova. Am fost nespus de fericită că am aflat adevărul despre singurul Dumnezeu adevărat! (Deuteronomul 4:39; Ieremia 10:10)

Am continuat să citesc pe ascuns şi am aflat multe alte adevăruri biblice. De exemplu, la şcoala penticostală învăţasem că Isus este Dumnezeu, dar am aflat din Biblie că el este „Fiul Dumnezeului celui viu“ (Matei 16:15, 16).

Când m-am reîntâlnit cu Carmen, i-am cerut broşura Numele divin care va dăinui pentru totdeauna, ca să am propriul exemplar. Am rugat-o să-mi dea şi alte publicaţii. Ea a fost foarte surprinsă. Am petrecut mulţi ani la şcoala penticostală, dar acolo n-am învăţat adevărul; fusesem orbită. Acum însă inima îmi era plină de bucurie datorită adevărurilor pe care le învăţam din Biblie. Cuvintele lui Isus s-au împlinit şi în cazul meu: „Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va elibera“ (Ioan 8:32). Adevărul începea să-mi schimbe viaţa.

Un timp am crezut că puteam să mă închin în secret lui Iehova Dumnezeu şi să fiu în continuare pastor. Dar, în scurtă vreme, mi-am dat seama că nu-i mai puteam învăţa pe alţii multe dintre doctrinele bisericii. Totuşi, aveam unele temeri. Cum urma să-mi câştig existenţa dacă demisionam din funcţia de pastor? Şi apoi, cât de ruşinos ar fi fost pentru biserica mea ca un pastor să devină Martor al lui Iehova! Aşa că am rămas pastor, dar evitam să vorbesc despre doctrinele false ale bisericii.

Când m-am întâlnit din nou cu Carmen, ea mi-a sugerat să merg la sala Regatului, la o întrunire a Martorilor lui Iehova. Întrucât mă duceam din când în când la biserica penticostală din Laoag, am căutat în secret locul unde se întruneau Martorii lui Iehova din acel oraş. La sala Regatului am făcut cunoştinţă cu Alma Preciosa Villarin, o evanghelizatoare cu timp integral, căreia i se spunea „Precious“ („Preţioasa“). Deşi încă aveam resentimente faţă de Martori, am acceptat să studiez Biblia cu ea.

Sora mea a fost foarte răbdătoare când mi-a vorbit despre adevărurile Bibliei. Am observat aceeaşi răbdare şi la Precious. Uneori, când discutam cu ea, îmi ieşeam din fire şi o contraziceam,  iar alteori ridicam tonul insistând asupra unor idei pe care le învăţasem înainte. Totuşi, Precious m-a ajutat să înţeleg Biblia. Interesul personal, umilinţa şi blândeţea manifestate de ea şi de alţi Martori mi-au sensibilizat inima. Astfel, am început să-mi doresc să mă închin lui Iehova.

În iulie 1995, mi-am dat seama că, dacă voiam să-i fiu plăcută lui Dumnezeu, nu puteam să rămân pastor. De ce? Revelaţia 18:4 vorbeşte în mod simbolic despre religia falsă şi spune: „Ieşiţi din ea, poporul meu, dacă nu vreţi să fiţi părtaşi la păcatele ei şi dacă nu vreţi să primiţi o parte din plăgile ei!“. Dar din ce aveam să trăiesc? Am înţeles din Evrei 13:5 că Dumnezeu le promite celor care fac voinţa sa: „Nicidecum nu te voi lăsa şi nicidecum nu te voi părăsi“.

Deşi tata şi fratele meu mai mare mi s-au împotrivit cu vehemenţă, cu două săptămâni înainte să mă botez ca Martoră, mi-am luat inima-n dinţi, m-am dus acasă şi am ars toate lucrurile pe care le folosisem ca pastor. După ce am făcut asta, mi-am dat seama că nu mai aveam puterile miraculoase de mai înainte. În trecut, simţeam că ceva mă apăsa în permanenţă când dormeam. Această senzaţie a dispărut. Umbrele pe care le vedeam la fereastra camerei mele n-au mai apărut. Studiind Biblia, am înţeles că toate aşa-zisele daruri din prezent, cum ar fi puterea de a vindeca, nu provin de la Dumnezeu, ci de la spiritele rele. Sunt foarte fericită că m-am eliberat de influenţa lor, la fel ca servitoarea pe care Pavel a eliberat-o de „un demon de ghicire“ (Faptele 16:16–18).

Am simţit o mare bucurie când eu şi mama ne-am botezat ca Martore ale lui Iehova în septembrie 1996! După botez, am început să slujesc ca evanghelizatoare cu timp integral şi m-am bucurat mulţi ani de această activitate.

Acum sunt căsătorită. Împreună cu Silver, soţul meu, ne străduim s-o învăţăm pe fiica noastră adevărul din Biblie. Alte trei dintre surorile mele ni s-au alăturat în închinarea adusă lui Iehova. Deşi regret că mulţi ani nu l-am cunoscut cu adevărat pe Dumnezeu, sunt foarte fericită că acum îl cunosc pe Dumnezeul căruia mă închin.