ÎN TIMP CE lumina zorilor învăluie câmpia din jurul Ierihonului, Rahav priveşte în zare de la fereastra casei. Armata invadatoare a Israelului, care îşi aşezase tabăra în apropiere, începe din nou să mărşăluiască în jurul oraşului. În urma soldaţilor se ridică nori de praf, iar sunetul cornilor străpunge văzduhul.

Rahav locuieşte în Ierihon şi cunoaşte bine străzile, casele şi pieţele aglomerate ale acestui oraş. Dar şi mai bine îi cunoaşte pe oamenii de aici. Pe măsură ce zilele trec, iar israeliţii îndeplinesc acest ritual neobişnuit, mărşăluind o dată pe zi în jurul Ierihonului, ea simte cum groaza pune stăpânire pe întregul oraş. Deşi sunetul cornilor răsună pe străzi şi în pieţe, Rahav nu tremură de frică şi nu este cuprinsă de disperare asemenea conaţionalilor săi.

Se ivesc zorii celei de-a şaptea zile, iar Rahav urmăreşte cu privirea armata care îşi începe din nou marşul. În mijlocul soldaţilor, îi vede pe preoţii israeliţi. Aceştia sună din corni şi poartă arca sfântă, care simbolizează prezenţa Dumnezeului lor, Iehova. Să ne-o imaginăm pe Rahav ţinând în mână o funie roşie, care atârnă la fereastra casei ei, aflată în partea exterioară a zidului masiv al Ierihonului. Această funie îi aminteşte că ea şi familia ei vor supravieţui distrugerii oraşului. Este Rahav o trădătoare? Poate că unii aşa ar spune, însă din punctul de vedere al lui Iehova ea este, cu siguranţă, o femeie cu o credinţă remarcabilă. Dar să vedem cine a fost Rahav şi ce putem învăţa de la ea.

Rahav era o prostituată. Acest detaliu i-a şocat pe unii biblişti din trecut, care au spus că Rahav era doar proprietara unui han. Totuşi, Biblia nu ascunde realitatea, ci prezintă faptele exact aşa cum au fost (Iosua 2:1; Evrei 11:31; Iacov 2:25). Din câte se pare, ocupaţia lui Rahav nu era desconsiderată în societatea canaanită. Totuşi, cultura unui popor nu suprimă întotdeauna conştiinţa unei persoane, adică simţul binelui şi al răului cu care am fost înzestraţi de Creatorul nostru (Romani 2:14, 15). Rahav trebuie să fi fost pe deplin conştientă că modul său de viaţă era depravat. La fel ca mulţi oameni de astăzi care îşi câştigă existenţa prin mijloace asemănătoare, Rahav se simţea, probabil, prinsă în capcană, neavând altă posibilitate de a-şi întreţine familia.

Nu încape nicio îndoială că Rahav îşi dorea o viaţă mai bună. Ţara în care trăia era plină de violenţă şi de practici degradante, cum ar fi incestul şi bestialitatea (Leviticul 18:3, 6, 21–24). Religia a avut un rol important în ce priveşte răspândirea acestor fapte nelegiuite. La temple se practica prostituţia sacră, iar cei ce se închinau la dumnezei demonici, precum Baal şi Moloh, îşi jertfeau copiii aruncându-i de vii în foc.

Iehova vedea toate aceste lucruri. De fapt, din cauza numeroaselor practici dezgustătoare ale canaaniţilor, el a afirmat: „Ţara [este] necurată, şi eu voi aduce asupra ei pedeapsa pentru nelegiuirea ei, iar ţara îşi va vărsa locuitorii“ (Leviticul 18:25). În ce consta „pedeapsa pentru nelegiuirea ei“? Dumnezeu le promisese israeliţilor: „Iehova,  Dumnezeul tău, va înlătura aceste naţiuni dinaintea ta încetul cu încetul“ (Deuteronomul 7:22). Cu câteva secole mai înainte, Iehova promisese că va da această ţară familiei lui Avraam, iar „Dumnezeu . . . nu poate să mintă“ (Tit 1:2; Geneza 12:7).

De asemenea, Iehova decretase şi că unele naţiuni din ţară vor fi şterse de pe faţa pământului (Deuteronomul 7:1, 2). Întrucât este „Judecătorul [drept] al întregului pământ“, Iehova a citit inima acelor oameni şi a ştiut cât de răi şi depravaţi erau (Geneza 18:25; 1 Cronici 28:9). I-a fost uşor lui Rahav să trăiască într-un oraş condamnat la distrugere? Să ne imaginăm ce a simţit când a auzit vorbindu-se despre israeliţi. Ea a aflat că Dumnezeul lui Israel îi dăduse poporului său o victorie răsunătoare asupra egiptenilor — cea mai mare putere a vremii —, care îi transformaseră într-o naţiune de sclavi. Deşi israeliţii erau pe punctul de a ataca Ierihonul, locuitorii acestui oraş persistau în conduita lor nelegiuită. De aceea, Biblia spune despre conaţionalii lui Rahav că erau „neascultători“ (Evrei 11:31).

Însă Rahav era diferită. De-a lungul anilor, ea meditase, probabil, la relatările care circulau despre israeliţi şi despre Dumnezeul lor, Iehova. Cât de mult se deosebea el de dumnezeii canaaniţilor! Era un Dumnezeu care lupta pentru slujitorii lui, nu care le cerea să-i aducă jertfe umane. Un Dumnezeu care le-a stabilit închinătorilor săi norme înalte, nu care i-a cufundat în mocirla degradării morale. Acest Dumnezeu le considera preţioase pe femei, nu simple obiecte sexuale, care puteau fi cumpărate, vândute şi dezonorate în cadrul unor ritualuri religioase detestabile. Când a aflat că israeliţii îşi aşezaseră tabăra dincolo de Iordan, fiind pregătiţi de atac, Rahav s-a gândit, probabil, cu groază la ce avea să i se întâmple poporului său. A remarcat-o Iehova pe Rahav şi i-a apreciat calităţile?

Şi astăzi există mulţi oameni a căror situaţie se aseamănă cu a lui Rahav. Ei sunt sclavii unui mod de viaţă care îi privează de bucurie şi demnitate. Mulţi dintre ei se simt neînsemnaţi şi lipsiţi de valoare. Din exemplul lui Rahav înţelegem că nimeni nu este neînsemnat în ochii lui Dumnezeu. Chiar dacă ne-am putea considera lipsiţi de valoare, el „nu este departe de niciunul dintre noi“ (Faptele 17:27). Iehova este lângă toţi cei ce îşi pun încrederea în el şi doreşte să le dea speranţă. Şi-a pus şi Rahav încrederea în Iehova?

Într-o zi, înainte ca israeliţii să mărşăluiască în jurul Ierihonului, la uşa lui Rahav au bătut doi străini. Aceştia sperau să treacă neobservaţi, însă atmosfera din oraş era foarte încordată şi mulţi priveau cu atenţie în jur pentru a descoperi orice eventual spion israelit. Probabil că Rahav şi-a dat seama imediat cine erau cei doi bărbaţi. Deşi pentru ea nu era ceva neobişnuit ca nişte străini să-i bată la uşă, ceea ce i-a dat, probabil, de gândit a fost faptul că aceştia nu voiau decât să fie găzduiţi, nu să beneficieze de serviciile unei prostituate.

Cei doi bărbaţi erau spioni din tabăra israelită. Comandantul lor, Iosua, îi trimisese pentru a afla care erau punctele forte şi punctele vulnerabile ale  Ierihonului. Acesta era primul şi, probabil, cel mai puternic oraş canaanit care urma să fie cucerit de israeliţi. Iosua voia să ştie la ce trebuiau să se aştepte el şi oamenii săi. Fără îndoială că spionii n-au ales la întâmplare locuinţa lui Rahav. Era singurul loc unde nişte străini n-ar fi dat de bănuit. De asemenea, probabil că cei doi spioni sperau să afle unele lucruri din conversaţiile localnicilor mai puţin atenţi.

În Biblie se spune că Rahav „i-a primit cu ospitalitate pe mesageri“ (Iacov 2:25). I-a chemat în casă şi, cu toate că avea unele îndoieli cu privire la identitatea şi motivul vizitei lor, le-a permis să rămână. Probabil că spera să afle de la aceşti bărbaţi mai multe lucruri despre Dumnezeul lor, Iehova.

Dar, pe neaşteptate, au apărut nişte mesageri trimişi de regele Ierihonului. Vestea că nişte spioni israeliţi au intrat în casa lui Rahav se răspândise cu repeziciune. Ce avea să facă ea în această situaţie? Dacă îi proteja pe cei doi străini, Rahav şi întreaga ei familie se expuneau unui mare pericol. Probabil că, dacă s-ar fi aflat că-i găzduise pe duşmani, întreaga ei familie ar fi fost măcelărită. Pe de altă parte, probabil că, în acea clipă, Rahav n-a mai avut nicio îndoială cu privire la identitatea celor doi bărbaţi. Întrucât era deja convinsă că Iehova este un Dumnezeu mult mai bun decât dumnezeii ei, acesta era cel mai potrivit moment să ia poziţie de partea lui!

Rahav n-a avut mult timp de gândire, dar, fiind foarte ageră, a acţionat imediat. I-a ascuns pe spioni sub nişte snopi de in pe care îi pusese la uscat pe acoperişul plat al casei. Apoi le-a spus mesagerilor regelui: „Da, bărbaţii aceia au venit la mine, dar n-am ştiut de unde erau. Şi, la lăsarea întunericului, pe când se închideau porţile, bărbaţii aceia au ieşit. Nu ştiu unde s-au dus. Porniţi repede în urmărirea lor, căci îi veţi ajunge din urmă“ (Iosua 2:4, 5). Probabil că, în timp ce îi privea fix pe mesageri, se întreba dacă nu cumva aceştia auzeau cât de tare îi bătea inima.

Şiretlicul ei a funcţionat! Oamenii regelui au pornit imediat spre vadurile Iordanului în urmărirea spionilor (Iosua 2:7). Rahav trebuie să fi respirat uşurată! Cu ajutorul unei strategii simple, reuşise să-i îndrume într-o direcţie greşită pe acei ucigaşi care nu aveau dreptul să cunoască adevărul, salvându-i astfel pe slujitorii adevăratului Dumnezeu, Iehova.

Rahav a urcat apoi în grabă pe acoperişul casei şi le-a povestit spionilor cele întâmplate. De asemenea, le-a dezvăluit un amănunt esenţial: locuitorii Ierihonului intraseră în panică şi se temeau de invadatori. Probabil că această informaţie i-a bucurat mult pe spioni. Canaaniţii aceia nelegiuiţi începuseră să tremure din cauza lui Iehova, puternicul Dumnezeu al Israelului! După aceea, Rahav a spus ceva de o importanţă şi mai mare pentru  noi: „Iehova, Dumnezeul vostru, este Dumnezeu sus în ceruri şi jos pe pământ“ (Iosua 2:11). Din ceea ce auzise ea despre Iehova a înţeles cel puţin un lucru: Dumnezeul lui Israel era demn de încrederea ei. De aceea a crezut în Iehova.

Rahav nu s-a îndoit nicio clipă că Iehova îi va da victorie poporului său. De aceea a implorat îndurare, cerând ca ea şi rudele ei să fie cruţate. Spionii au fost de acord. Ei i-au spus lui Rahav să ţină secret ceea ce discutaseră şi să atârne la fereastra ei o funie stacojie pe zidul oraşului, astfel încât soldaţii s-o ocrotească pe ea şi familia ei (Iosua 2:12–14, 18).

De la Rahav învăţăm un adevăr esenţial despre credinţă. Biblia spune: „Credinţa vine prin cele auzite“ (Romani 10:17). Veştile demne de încredere despre puterea şi dreptatea lui Iehova Dumnezeu au făcut-o să creadă în el. În prezent avem la dispoziţie mult mai multe informaţii despre Iehova. Ne vom strădui să-l cunoaştem şi ne vom întări credinţa în el pe baza celor învăţate din Cuvântul său, Biblia?

Cei doi spioni au urmat sfatul lui Rahav şi au coborât cu ajutorul unei funii atârnate la fereastra ei. După aceea au fugit spre munţi. La nord de Ierihon erau multe peşteri, iar spionii se puteau ascunde în ele, pentru ca apoi să se întoarcă în siguranţă în tabăra israelită cu veştile pe care le primiseră de la Rahav.

Mai târziu, locuitorii Ierihonului s-au înspăimântat când au auzit că Iehova oprise în mod miraculos apele Iordanului, iar israeliţii trecuseră pe celălalt mal prin albia secată a râului (Iosua 3:14–17). Dar, pentru Rahav, această veste era o dovadă în plus că avea toate motivele să-şi pună încrederea în Iehova.

În următoarele şase zile, israeliţii au mărşăluit o dată pe zi în jurul Ierihonului. Însă, aşa cum s-a menţionat la începutul articolului, în a şaptea zi, armata a început să mărşăluiască la revărsatul zorilor. Dar, de data aceasta, soldaţii au înconjurat cetatea de mai multe ori (Iosua 6:15). Ce s-a întâmplat apoi?

După ce a înconjurat Ierihonul de şapte ori, armata s-a oprit. Sunetul cornilor a încetat. În aer plutea liniştea. În oraş, încordarea ajunsese la maximum. Apoi, la semnalul lui Iosua, armata lui Israel şi-a înălţat în cor glasul, scoţând pentru prima dată un strigăt puternic. S-au gândit oare gărzile de pe zidurile Ierihonului că acel strigăt era o metodă neobişnuită de atac? Dacă da, n-au avut mult timp să se gândească, pentru că zidul masiv al oraşului a început să se clatine sub picioarele lor, după care s-a prăbuşit cu un zgomot asurzitor. Prin norul de praf se putea zări o porţiune din zid rămasă neatinsă. Era casa lui Rahav, care se înălţa asemenea unui monument singuratic, fiind o dovadă vie a credinţei unei femei. Să ne imaginăm ce a simţit ea când a văzut cum o ocrotise Iehova! * Întreaga ei familie era teafără şi nevătămată (Iosua 6:10, 16, 20, 21).

Israeliţii au respectat-o pe Rahav pentru credinţa de care dăduse dovadă. Când au văzut cum casa ei se înălţa printre mormanele de dărâmături, au înţeles că Iehova o ocrotise pe această femeie. Viaţa lui Rahav şi a rudelor sale a fost cruţată în timp ce toţi ceilalţi locuitori ai acelui oraş nelegiuit au pierit. După această bătălie, Rahav a primit permisiunea să locuiască lângă tabăra israelită, iar mai târziu a ajuns să facă parte din poporul Israel. Ea s-a căsătorit cu un bărbat pe nume Salmon. Fiul lor, Boaz, a fost un bărbat cu o credinţă remarcabilă. El s-a căsătorit cu moabita Rut (Rut 4:13, 22). * Regele David şi, mai târziu, Mesia însuşi, Isus Cristos, au fost descendenţi ai acestei familii deosebite (Iosua 6:22–25; Matei 1:5, 6, 16).

Relatarea despre Rahav arată că niciunul dintre noi nu este neînsemnat în ochii lui Iehova. El ne vede pe toţi, ne citeşte inima şi se bucură când observă chiar şi o fărâmă de credinţă, aşa cum s-a întâmplat în cazul lui Rahav. Credinţa a îndemnat-o pe această femeie să treacă la acţiune. După cum spune Biblia, ea a fost „declarată dreaptă prin fapte“ (Iacov 2:25). Dacă vom imita exemplul ei de credinţă, vom da dovadă de multă înţelepciune.