M-am născut într-un cartier muncitoresc din oraşul Bilbao, aflat în nordul Spaniei, într-o familie cu patru fete, eu fiind a doua. Întrucât părinţii meu erau catolici devotaţi, mergeam zilnic la liturghie împreună cu întreaga mea familie. La vârsta de 23 de ani am devenit profesoară. Am practicat cu multă dăruire această profesie 40 de ani. Printre materiile pe care le-am predat s-a numărat religia. Mă simţeam onorată să predau teologie catolică. Seara eram catihet, adică pregăteam fete pentru prima împărtăşanie.

După 12 ani de căsnicie fericită, am rămas văduvă şi cu patru fiice de îngrijit. Aveam doar 33 de ani! Am încercat să găsesc mângâiere în credinţa catolică, însă în mintea mea persistau unele întrebări, cum ar fi: De ce mor oamenii dacă Isus ne-a răscumpărat?, De ce ne rugăm pentru venirea Regatului lui Dumnezeu dacă oamenii buni merg la cer? Totuşi, o întrebare mă frământa foarte mult: Dacă Dumnezeu ne judecă după ce murim, de ce trebuie să părăsim cerul, purgatoriul sau infernul pentru judecata finală?

Le-am pus aceste întrebări preoţilor pe care i-am întâlnit. Unul dintre ei mi-a spus: „Nu ştiu. Întreabă-l pe episcop. La urma urmei, ce contează? Important e să crezi în Dumnezeu. Ce-o fi o fi!”. Totuşi, am continuat să caut răspuns la întrebările mele. Apoi am mers la adunările iezuiţilor, ale penticostalilor şi ale gnosticilor. Cu toate acestea, întrebările mele au rămas în continuare fără răspuns.

Când aveam peste 60 de ani, o elevă de şapte ani m-a invitat la o întrunire a Martorilor lui Iehova. Mi-a plăcut ce am văzut şi am auzit, dar, întrucât eram foarte ocupată, n-am păstrat legătura cu Martorii lui Iehova. După doi ani, un cuplu de Martori ai lui Iehova, Juan şi Maite, au bătut la uşa mea. După trei luni de discuţii intense, în care le-am pus tot felul de întrebări, am început să studiez Biblia cu ajutorul lor.

Abia aşteptam fiecare sesiune de studiu. Verificam cu multă atenţie în trei traduceri ale Bibliei tot ce mi se spunea.  Voiam să mă asigur că Martorii lui Iehova predau adevărul. Nu după mult timp mi-am dat seama cât de departe fusesem de adevăr zeci de ani. Am fost şocată să văd ce diferenţe mari erau între ceea ce crezusem eu şi ceea ce scria în Biblie. Convingerile mele ferme erau smulse din rădăcină.

După un timp, al doilea soţ al meu s-a îmbolnăvit grav şi a murit. Cam în aceeaşi perioadă m-am pensionat şi am plecat pentru un timp din Bilbao. Juan şi Maite s-au mutat şi ei în alt oraş. Din nefericire, am întrerupt studiul Bibliei. Totuşi, în adâncul sufletului ştiam că găsisem o comoară. N-am uitat niciodată lucrul acesta.

După 20 de ani, când aveam 82 de ani, Juan şi Maite s-au întors în Bilbao şi mi-au făcut o vizită. Am fost nespus de fericită să-i revăd! Mi-am dat seama că Iehova nu mă uitase şi am început din nou să studiez Biblia. Juan şi Maite au avut multă răbdare cu mine, deoarece puneam aceleaşi întrebări de nenumărate ori. Simţeam nevoia să aud de mai multe ori argumentele biblice pentru a renunţa la convingerile de care eram legată afectiv. De asemenea, doream să fiu bine pregătită, ca să le pot explica adevărurile din Biblie prietenilor şi rudelor mele.

M-am botezat în cele din urmă la vârsta de 87 de ani. A fost cea mai frumoasă zi din viaţa mea. Botezul a avut loc la un congres al Martorilor lui Iehova. Un bătrân creştin a ţinut o cuvântare biblică, adresată în special celor ce urmau să se boteze. Acea cuvântare m-a mişcat până la lacrimi. Când am ascultat-o, mi-am imaginat că îmi vorbea însuşi Iehova. După ce m-am botezat, zeci de Martori au venit la mine să mă felicite, deşi majoritatea lor nu mă cunoşteau!

Întotdeauna am ştiut că Isus Cristos este „calea” (Ioan 14:6). Dar studierea Bibliei m-a ajutat să-l cunosc pe Iehova, cel la care ne conduce Isus. Acum, când mă rog lui Dumnezeu, simt că îmi este Tată şi Prieten. Cartea Să ne apropiem de Iehova * m-a ajutat să înţeleg cât de îndurător şi plin de compasiune este el. Prima dată am citit-o din scoarţă în scoarţă într-o singură noapte. Cartea aceasta minunată a fost un punct de cotitură în viaţa mea!

Privind în urmă la drumul lung pe care l-am parcurs în căutarea adevărului religios, îmi vin în minte cuvintele lui Isus: „Continuaţi să cereţi şi vi se va da, continuaţi să căutaţi şi veţi găsi, continuaţi să bateţi şi vi se va deschide” (Matei 7:7). Acum că am găsit răspunsurile pe care le-am căutat atât timp, sunt bucuroasă că pot să le vorbesc şi altora despre ele.

La vârsta de 90 de ani mă simt tânără din punct de vedere spiritual. Fiecare întrunire de la sala Regatului este o ocazie specială. Aici învăţ lucruri minunate şi mă bucur de compania iubiţilor mei fraţi şi surori. Aştept cu nerăbdare să fiu din nou profesoară în Paradisul care va fi instaurat pe pământ (Revelaţia 21:3, 4). Însă cel mai mult îmi doresc să-i revăd pe cei dragi care au murit şi să-i învăţ adevărul din Biblie (Faptele 24:15). Abia aştept să le spun ce cadou preţios mi-a făcut Iehova la bătrâneţe!