DACĂ eşti părinte, nu-ţi este greu să înţelegi sentimentele descrise în frazele de mai sus. Când te confrunţi cu asemenea situaţii, probabil că te întrebi cum ar trebui să-ţi disciplinezi copilul sau chiar dacă este potrivit să faci lucrul acesta. Este greşit să-ţi disciplinezi copiii?

Cuvântul folosit în Biblie pentru „disciplinare” nu se referă neapărat la aplicarea unei pedepse. Disciplinarea transmite în primul rând ideea de instruire, educare şi corectare. Ea nu este pusă niciodată în legătură cu abuzul sau cruzimea (Proverbele 4:1, 2).

Disciplinarea părintească poate fi comparată cu grădinăritul. Grădinarul pregăteşte solul, udă planta şi o ocroteşte de buruieni şi dăunători. Pe măsură ce planta creşte, grădinarul trebuie să taie lăstarii secundari pentru ca planta să crească în direcţia corectă. Grădinarul ştie că planta va creşte sănătoasă dacă va combina cu atenţie diferite tehnici. În mod asemănător, părinţii au grijă de copiii lor în multe feluri. Dar, uneori, este nevoie să-i disciplineze, măsură care, asemenea îndepărtării lăstarilor nedoriţi, are menirea de a corecta la timp înclinaţiile greşite ale copiilor. Tăierea lăstarilor trebuie făcută însă cu multă grijă pentru ca planta să nu sufere daune ireparabile. Tot aşa, disciplinarea părintească trebuie oferită cu grijă şi iubire.

Iehova, Dumnezeul Bibliei, este un exemplu excelent pentru părinţi. Disciplinarea pe care le-o oferă el slujitorilor săi pământeşti este atât de eficientă şi de benefică, încât aceştia ajung ‘să iubească disciplinarea’ (Proverbele 12:1). Ei ‘ţin strâns disciplinarea’ şi ‘nu-i dau drumul’ (Proverbele 4:13). Vei putea să-ţi ajuţi copilul să accepte disciplinarea dacă vei ţine cont de trei aspecte care au legătură cu modul în care disciplinează Iehova: iubirea, rezonabilitatea şi consecvenţa.

Iubirea constituie atât baza, cât şi motivaţia disciplinării din partea lui Dumnezeu. Biblia spune: „Iehova îl mustră pe cel pe care-l iubeşte, aşa cum face un tată cu fiul în care îşi găseşte plăcerea” (Proverbele 3:12). În plus, Iehova este „îndurător şi binevoitor, încet la mânie” (Exodul 34:6).  Din acest motiv, Iehova nu este niciodată crud şi violent. El nu foloseşte cuvinte tăioase, nu critică încontinuu şi nu este sarcastic, deoarece toate acestea cauzează răni asemănătoare ‘străpungerii unei săbii’ (Proverbele 12:18).

Este adevărat că, fiind imperfecţi, părinţii nu pot imita în mod deplin exemplul perfect al lui Dumnezeu în ce priveşte stăpânirea de sine. Uneori vei simţi că ai ajuns la limita răbdării, dar este important ca, în acele momente dificile, să-ţi aminteşti că o pedeapsă aplicată la mânie este de obicei crudă, nedreaptă, exagerată şi neproductivă. În plus, pedeapsa a cărei motivaţie este mânia sau frustrarea nu este nicidecum disciplinare, ci lipsă de stăpânire de sine.

Când disciplinarea este aplicată cu iubire şi stăpânire de sine, rezultatele obţinute sunt, fără îndoială, mai bune. Să vedem cum au procedat George şi Nicole, doi dintre părinţii menţionaţi la începutul acestui articol.

„Când Jordan a ajuns în cele din urmă acasă, eu şi soţia mea fierbeam de mânie, dar am ascultat cu răbdare ce a avut de zis fiul nostru. Întrucât era foarte târziu, am hotărât să continuăm discuţia în dimineaţa următoare. Ne-am rugat împreună şi am mers la culcare. A doua zi am fost mult mai relaxaţi şi am putut discuta cu calm, astfel că am reuşit să sensibilizăm inima fiului nostru. El şi-a recunoscut greşeala şi a promis că va respecta programul stabilit de noi. Din fericire, ne-am dat seama că nu rezolvam nimic dacă ne grăbeam să lămurim lucrurile când eram nervoşi. Întrucât primul pas pe care l-am făcut a fost să ascultăm, lucrurile s-au rezolvat mult mai bine.” (George)

„M-am înfuriat când am văzut cu câtă uşurinţă a lovit-o fiul meu pe sora lui. Dar, în loc să reacţionez imediat, l-am trimis în camera lui deoarece eram prea nervoasă ca să judec limpede. Când m-am calmat, i-am explicat cu toată seriozitatea că nu trebuie să fie violent şi i-am arătat cât de rău îşi lovise sora. Această metodă a dat rezultate în cazul lui. El i-a cerut iertare surorii lui, apoi a îmbrăţişat-o.” (Nicole)

Într-adevăr, disciplinarea potrivită, chiar şi atunci când include o pedeapsă, are întotdeauna ca motivaţie iubirea.

Disciplinarea oferită de Iehova este aplicată întotdeauna „în măsura potrivită” (Ieremia 30:11; 46:28). El ia în considerare toate circumstanţele, chiar şi pe cele mai puţin evidente. Cum pot  imita părinţii acest exemplu? Stephen, menţionat la început, explică: „Deşi ne-am simţit răniţi şi n-am înţeles de ce Natalie susţinea cu tărie că nu furase inelul, am încercat să ţinem cont de vârsta şi de gradul ei de maturitate”.

Robert, soţul lui Nicole, încearcă şi el să ia în considerare toate circumstanţele. Când copiii au un comportament nepotrivit, se întreabă: „Este prima oară când fac lucrul acesta sau este vorba despre un obicei greşit? Este copilul obosit sau nu se simte bine? Este această conduită semnul unei alte probleme?”.

De asemenea, părinţii rezonabili ştiu că micuţii lor nu sunt adulţi în miniatură. Apostolul Pavel a subliniat acest lucru când a scris: „Când eram copil mic, vorbeam ca un copil mic, gândeam ca un copil mic” (1 Corinteni 13:11). Robert spune: „Un lucru care mă ajută să privesc în perspectivă şi să nu-mi ies din fire este să-mi amintesc ce făceam eu când eram copil”.

Este important să ai aşteptări realiste şi, în acelaşi timp, să nu scuzi sau să tolerezi o conduită sau o atitudine greşită. Dacă vei ţine cont de aptitudinile şi de limitele copilului, precum şi de alte circumstanţe, disciplinarea pe care o vei aplica va fi echilibrată şi rezonabilă.

„Eu sunt Iehova, eu nu mă schimb”, se spune în Maleahi 3:6. Slujitorii lui Dumnezeu au încredere în acest adevăr şi se simt în siguranţă. Şi copiii au nevoie de siguranţa oferită de o disciplinare consecventă. Dacă normele tale se schimbă în funcţie de dispoziţie, copilul nu va şti ce să înţeleagă şi se va simţi frustrat.

Să ne amintim ce a spus Isus: „Da-ul vostru să însemne Da şi Nu-ul vostru, Nu” (Matei 5:37). Aceste cuvinte sunt valabile şi în ce priveşte creşterea şi educarea copiilor. Gândeşte-te bine înainte de a da ultimatumuri dacă nu intenţionezi să te ţii de cuvânt. Când îţi avertizezi copilul că-l vei disciplina într-un anumit fel dacă este neascultător, nu ezita să procedezi întocmai când situaţia o cere.

O bună comunicare între părinţi este esenţială pentru o disciplinare consecventă. Robert explică: „În cazul în care copiii reuşesc să mă convingă să le dau voie să facă ceva ce soţia mea le-a interzis, când aflu de acea interdicţie, îmi schimb decizia pentru a-mi susţine soţia”. Dacă părinţii au păreri diferite în ce priveşte rezolvarea unei situaţii, cel mai bine este ca ei să discute în particular şi să ia o decizie de comun acord.

Dacă veţi imita calităţile pe care le manifestă Iehova când disciplinează, şi anume iubirea, rezonabilitatea şi consecvenţa, puteţi fi siguri că eforturile depuse vor fi spre binele copiilor voştri. Îndrumarea iubitoare pe care le-o acordaţi îi va ajuta să devină adulţi maturi, responsabili şi echilibraţi. Biblia spune: „Educă-l pe copil conform căii potrivite pentru el şi nici când va îmbătrâni nu se va abate de la ea” (Proverbele 22:6).