Întrucât Iehova Dumnezeu * este Creatorul tuturor lucrurilor şi este atotputernic, mulţi oameni au tendinţa să-l considere vinovat de tot ce se întâmplă în lume, inclusiv de răutate. Dar să vedem ce spune Biblia despre adevăratul Dumnezeu.

• „Iehova este drept în toate căile sale şi loial în toate lucrările sale.” (Psalmul 145:17)

•  „Toate căile sale [ale lui Dumnezeu] sunt dreptate. Un Dumnezeu al fidelităţii, în care nu este nedreptate; el este drept şi nepărtinitor.” (Deuteronomul 32:4)

•  „Iehova este plin de tandră afecţiune şi îndurător.” (Iacov 5:11)

Dumnezeu nu cauzează lucruri rele. Dar îi împinge el pe oameni să comită fapte condamnabile? Nicidecum. Biblia spune: „Nimeni, când este în încercare, să nu zică: «Sunt încercat de Dumnezeu»”. De ce? Deoarece „Dumnezeu nu poate fi încercat cu lucruri rele şi el nu încearcă pe nimeni” (Iacov 1:13). Dumnezeu nu îi pune pe oameni la încercare provocându-i să adopte un comportament greşit. El nu cauzează lucruri rele şi nici nu îi instigă pe alţii la rău. Prin urmare, cine este vinovat când se întâmplă lucruri rele?

Biblia arată care este una dintre cauzele suferinţei omenirii: „Timpul şi evenimentele neprevăzute îi ajung pe toţi” (Eclesiastul 9:11). În general, probabilitatea ca o persoană să ajungă victima unui eveniment neprevăzut depinde într-o mare măsură de locul în care se află ea la un moment dat. Cu aproximativ 2 000 de ani în urmă, Isus Cristos a vorbit despre un accident în care 18 oameni au murit striviţi de un turn (Luca 13:1-5). Ei n-au murit pentru că duceau un mod de viaţă greşit, ci pur şi simplu pentru că se aflau lângă turn când acesta s-a prăbuşit. În ianuarie 2010, un cutremur de pământ a lovit Haiti, care, potrivit datelor oficiale, a curmat viaţa a peste 300 000 de oameni. Toate aceste vieţi au fost secerate la întâmplare. De asemenea, bolile lovesc oricând şi pe oricine.

Probabil că unii se întreabă: Nu ar putea Dumnezeu să împiedice asemenea dezastre? N-ar putea el să-i apere pe oamenii buni când au loc catastrofe? Ca să intervină, ar trebui ca Dumnezeu să ştie dinainte că se va întâmpla un lucru rău. Deşi, în mod sigur, el are capacitatea de a cunoaşte viitorul, este important să aflăm răspunsul la următoarea întrebare: Îşi foloseşte Dumnezeu într-o măsură nelimitată capacitatea de a prevedea astfel de evenimente? (Isaia 42:9)

Biblia spune: „Dumnezeul nostru este în ceruri. El a făcut toate lucrurile în care şi-a găsit plăcerea”  (Psalmul 115:3). Iehova face numai ce consideră că este necesar, nu tot ce are putere să facă. Aceasta se aplică şi la capacitatea lui de a prezice. De exemplu, când răutatea ajunsese la apogeu în oraşele antice Sodoma şi Gomora, Dumnezeu i-a spus patriarhului Avraam: „Sunt hotărât să cobor ca să văd dacă într-adevăr se poartă potrivit strigătului care a ajuns până la mine şi, dacă nu, voi şti” (Geneza 18:20, 21). Un timp, Iehova a ales să nu ştie cât de mare era răutatea din acele oraşe. În mod asemănător, Iehova poate alege să nu ştie dinainte unele lucruri (Geneza 22:12). Desigur, acesta nu este un semn de imperfecţiune sau de slăbiciune din partea sa. Întrucât „lucrările sale sunt perfecte”, Dumnezeu realizează un echilibru între capacitatea de a prezice viitorul şi scopul său; el nu îi obligă niciodată pe oameni să urmeze o anumită cale * (Deuteronomul 32:4). Aşadar, la ce concluzie putem ajunge? Dumnezeu îşi foloseşte în mod selectiv şi când doreşte capacitatea de a cunoaşte dinainte un anumit lucru.

Şi oamenii sunt vinovaţi într-o anumită măsură de existenţa răutăţii. Biblia arată cum se poate ajunge la comiterea unor fapte rele. „Fiecare este încercat, fiind atras şi ademenit de propria lui dorinţă. Apoi dorinţa, când devine roditoare, dă naştere păcatului, iar păcatul, odată săvârşit, aduce moartea.” (Iacov 1:14, 15) Când oamenii dau frâu liber dorinţelor greşite sau cedează în faţa lor, ajung să sufere consecinţe grave (Romani 7:21-23). De-a lungul timpului, oamenii au comis atrocităţi, cauzând foarte multă suferinţă. Mai mult decât atât, oamenii răi îi pot corupe şi pe alţii, amplificând astfel răutatea (Proverbele 1:10-16).

Ar trebui ca Dumnezeu să intervină pentru a-i împiedica pe oameni să facă lucruri rele? Să ne gândim cum a fost făcut omul. Biblia spune că Dumnezeu l-a creat după chipul, sau asemănarea, lui. Aşadar, oamenii au capacitatea de a reflecta calităţile lui Dumnezeu (Geneza 1:26). Ei au fost înzestraţi cu darul liberului-arbitru şi, prin urmare, pot alege să-l iubească pe Dumnezeu şi să-i fie loiali, făcând ce este drept în ochii lui (Deuteronomul 30:19, 20). Dacă Dumnezeu i-ar constrânge pe oameni să urmeze o anumită cale, nu ar anula el darul liberului-arbitru? Oamenii ar fi ca nişte roboţi, făcând numai lucrurile pentru care au fost programaţi. La fel s-ar întâmpla şi dacă soarta, sau kismet *, ar hotărî ce vom face şi ce ni se va întâmpla pe parcursul vieţii. Cât de bucuroşi suntem  că Dumnezeu ne-a acordat demnitatea de a alege cum să acţionăm! Totuşi, aceasta nu înseamnă că răul cauzat de greşelile şi de alegerile incorecte ale oamenilor vor afecta la nesfârşit omenirea.

Dacă i-am pune unui hindus sau unui budist întrebarea de pe coperta acestei reviste, probabil că am primi răspunsul: „Oamenilor buni li se întâmplă lucruri rele din cauza legii karmei. Ei plătesc pentru faptele pe care le-au comis într-o viaţă anterioară”. *

În ce priveşte învăţătura karmei, este util să aflăm ce spune Biblia despre moarte. În grădina Edenului, locuinţa primilor doi oameni, Creatorul i-a spus lui Adam: „Din orice pom din grădină poţi să mănânci pe săturate. Dar din pomul cunoaşterii binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, în mod sigur vei muri” (Geneza 2:16, 17). Dacă n-ar fi păcătuit, ci ar fi ascultat de Dumnezeu, Adam ar fi trăit pentru totdeauna. Moartea a fost pedeapsa primită pentru încălcarea poruncii lui Dumnezeu. Apoi, odată cu naşterea urmaşilor lui Adam şi ai Evei, „moartea s-a extins la toţi oamenii” (Romani 5:12). Prin urmare, se poate spune că „plata păcatului este moartea” (Romani 6:23). În plus, Biblia arată: „Cine a murit a fost absolvit de păcat” (Romani 6:7). Cu alte cuvinte, oamenii nu plătesc pentru păcatele lor după moarte.

În prezent, milioane de oameni dau vina pe karma pentru suferinţa oamenilor. Cei care cred în karma acceptă suferinţa cu stoicism. Totuşi, legea karmei nu oferă speranţa că nu se vor mai comite lucruri rele. Se crede că singura alinare este eliberarea de ciclurile renaşterii printr-un comportament social ireproşabil şi printr-o cunoaştere specială. Bineînţeles, aceste idei sunt foarte diferite de ceea ce se spune în Biblie. *

Totuşi, principala cauză a răutăţii nu este omul. Satan Diavolul, la început un înger fidel al lui Dumnezeu, „n-a rămas ferm în adevăr” (Ioan 8:44). El a instigat la răzvrătire în grădina Edenului (Geneza 3:1-5). Isus Cristos l-a numit „cel rău” şi „conducătorul lumii” (Matei 6:13; Ioan 14:30). Majoritatea oamenilor îl urmează pe Satan încălcând normele drepte ale lui Iehova (1 Ioan 2:15, 16). „Întreaga lume zace în puterea celui rău”, se spune în 1 Ioan 5:19. Există şi alte creaturi spirituale care au devenit rele şi i s-au alăturat lui Satan. Biblia spune că Satan şi demonii ‘induc în eroare întregul pământ locuit’, cauzând vaiuri pe pământ (Revelaţia 12:9, 12). Aşadar, principalul vinovat de existenţa răutăţii este Satan Diavolul.

Evident, Dumnezeu nu este răspunzător de lucrurile rele care li se întâmplă oamenilor şi nu îi face să sufere. Dimpotrivă, el a promis că va înlătura răutatea, după cum se va arăta în articolul următor.