Soţi, faceţi din căminul vostru un loc în care domneşte siguranţa!
CE FEL de siguranţă ar trebui să-i ofere un soţ soţiei sale? În multe culturi se consideră că soţul este responsabil în primul rând de siguranţa financiară a familiei. Totuşi, unele soţii care se bucură de siguranţă materială se simt nesigure pe plan emoţional, ba chiar timorate. De exemplu, Rosa, din Spania, a spus despre fostul ei soţ: „Cu alţii era foarte amabil, însă acasă era dur”. Joy, din Nigeria, povesteşte: „Când nu eram de acord cu soţul meu, el îmi spunea: «Trebuie să faci aşa cum spun eu pentru că sunt soţul tău»”.
Cum poate un bărbat să-şi îndeplinească în mod iubitor rolul de cap al familiei? Ce trebuie să facă un soţ astfel încât căminul lui să fie un loc de „odihnă” pentru soţia lui? (Rut 1:9)
CE SPUNE BIBLIA DESPRE AUTORITATEA SOŢULUI
Deşi soţul şi soţia sunt egali înaintea lui Dumnezeu, Biblia arată că ei au roluri diferite în familie. Potrivit cu Romani 7:2, o femeie căsătorită se află sub „legea soţului ei”. Aşa cum în multe instituţii este numită o persoană să supravegheze întreaga activitate, tot aşa Dumnezeu l-a numit pe soţ capul soţiei (1 Corinteni 11:3). Prin urmare, într-o căsnicie, soţul trebuie să preia conducerea.
Dar cum trebuie să-şi exercite soţii autoritatea pe care le-a încredinţat-o Dumnezeu? Biblia spune: „Continuaţi să vă iubiţi soţiile, aşa cum şi Cristos a iubit congregaţia” (Efeseni 5:25). Deşi Isus Cristos nu a fost căsătorit niciodată, exemplul său le poate fi util celor ce vor să fie soţi buni.
VIAŢA LUI ISUS, UN MODEL PERFECT PENTRU SOŢI
Isus i-a înviorat pe cei oprimaţi şi le-a uşurat povara. Isus le-a promis tuturor celor apăsaţi de necazuri: „Veniţi la mine . . . şi eu vă voi înviora!” (Matei 11:28, 29). De multe ori, el le-a alinat suferinţa fizică şi le-a adus înviorare oferindu-le ajutor spiritual. Nu este de mirare deci că mulţi oameni s-au simţit atraşi la Isus, nutrind convingerea că el le va uşura povara.
Cum pot soţii să-l imite pe Isus. Căutaţi modalităţi de a uşura povara soţiei voastre. Unele soţii se simt ca Rosa, care a spus: „Pentru soţul meu eram doar o servitoare”. În contrast, un bărbat pe nume Kweku, care are o căsnicie
fericită, spune: „Obişnuiesc să o întreb pe soţia mea cu ce pot să o ajut. Pentru că o iubesc, deseori mă ofer să-i dau o mână de ajutor la treburile casnice”.Isus a fost înţelegător şi a manifestat empatie. O femeie săracă suferea de 12 ani de o boală gravă. Auzind că Isus avea puteri miraculoase, ea şi-a zis: „Dacă îi voi atinge fie şi numai veşmintele, mă voi vindeca”. Femeia avea dreptate. Ea s-a apropiat de Isus, i-a atins franjurii veşmântului şi s-a vindecat imediat. Deşi unii dintre cei prezenţi au catalogat, probabil, gestul ei ca fiind lipsit de respect, Isus a înţeles că ea se afla într-o situaţie disperată. * De aceea, i-a spus cu bunătate: „Fiică, . . . fii vindecată de boala ta chinuitoare”. Isus nu a pus-o pe această femeie într-o situaţie stânjenitoare şi nici nu a certat-o, ci a arătat plin de empatie că îi înţelegea suferinţa (Marcu 5:25-34).
Cum pot soţii să-l imite pe Isus. Când soţia nu se simte bine, fii mai înţelegător şi manifestă mai multă răbdare. Încearcă să vezi lucrurile aşa cum le vede ea şi să înţelegi de ce reacţionează într-un anumit fel. De exemplu, Ricardo a spus: „Când soţia mea este nervoasă, mă străduiesc să nu spun ceva ce ar putea înrăutăţi situaţia”.
Isus a comunicat cu discipolii săi. Isus a vorbit mult cu prietenii lui. El a spus: „Toate lucrurile pe care le-am auzit de la Tatăl meu vi le-am făcut cunoscute” (Ioan 15:15). Este adevărat că au existat şi situaţii când Isus a vrut să fie singur şi să se roage. Dar, de cele mai multe ori, el le-a împărtăşit discipolilor gândurile sale cele mai profunde. Cu o noapte înainte de a fi condamnat şi omorât ca un criminal, Isus le-a spus deschis că era ‘cuprins de întristare’ (Matei 26:38). Chiar şi atunci când discipolii l-au dezamăgit, el a continuat să le vorbească (Matei 26:40, 41).
Cum pot soţii să-l imite pe Isus. Spuneţi-le soţiilor voastre ceea ce gândiţi şi simţiţi. O soţie s-ar putea supăra dacă soţul ei ar fi foarte vorbăreţ cu alţii, iar acasă ar fi foarte tăcut. Ana a spus ce simte când soţul ei îi vorbeşte despre problemele care îl preocupă: „Simt că mă iubeşte cu adevărat şi că e aproape de mine”.
Nu folosiţi tăcerea pentru a vă pedepsi soţia. „Când soţul meu era supărat pe mine, a spus o femeie, nu vorbea cu mine zile-n şir. Mă făcea să mă simt vinovată şi dispreţuită.” Edwin însă este un soţ care încearcă să imite exemplul lui Isus. El a spus: „Când mă supăr, nu reacţionez imediat, ci aştept momentul potrivit ca să discutăm şi să rezolvăm problema”.
Joy, menţionată la începutul articolului, a remarcat că soţul ei a făcut schimbări de când studiază Biblia cu Martorii lui Iehova. Ea povesteşte: „A făcut îmbunătăţiri şi se străduieşte să-l imite pe Isus, fiind un soţ mai iubitor”. Milioane de cupluri căsătorite trag foloase de pe urma aceleiaşi instruiri biblice. Aţi vrea să vă număraţi printre ele? Luaţi legătura cu un Martor al lui Iehova în vederea unui studiu biblic gratuit.
^ par. 10 Potrivit Legii mozaice, o femeie care se afla în acea stare era necurată din punct de vedere religios şi, prin urmare, toţi cei pe care îi atingea erau consideraţi necuraţi (Leviticul 15:19, 25).