„DE CE mie? De ce a permis Dumnezeu să mi se întâmple aşa ceva?” Aceste întrebări l-au tulburat pe Sidnei, un tânăr de 24 de ani din Brazilia. În urma unui accident suferit pe un tobogan cu apă, el a rămas imobilizat într-un cărucior cu rotile.

Suferinţa provocată de un accident, de o boală, de moartea unei persoane dragi, de un dezastru natural sau de un război i-ar putea determina pe unii să se supere pe Dumnezeu. Şi în vechime au existat oameni care s-au aflat în această situaţie. De exemplu, patriarhul Iov a fost victima mai multor nenorociri. În mod greşit, el l-a învinovăţit pe Dumnezeu, spunând: „Strig către tine după ajutor, dar nu-mi răspunzi; stau în picioare, ca să mă bagi în seamă. Te schimbi şi devii crud faţă de mine; cu toată forţa mâinii tale mi te împotriveşti ca un duşman” (Iov 30:20, 21).

Iov nu a ştiut de la cine proveneau necazurile lui, de ce se abătuseră asupra lui şi de ce fuseseră permise. Din fericire, Biblia ne explică motivul pentru care au loc asemenea evenimente şi cum ar trebui să reacţionăm când ne confruntăm cu ele.

Biblia spune cu privire la Dumnezeu: „Lucrările sale sunt perfecte, căci toate căile sale sunt dreptate. Un Dumnezeu al fidelităţii, în care nu este nedreptate; el este drept şi nepărtinitor” (Deuteronomul 32:4). Prin urmare, ar fi logic să credem că un Dumnezeu „drept şi nepărtinitor” vrea ca oamenii să sufere? Îi loveşte el cu necazuri ca să-i pedepsească sau ca să-i purifice?

Dimpotrivă, Biblia ne spune: „Nimeni, când este în încercare, să nu zică: «Sunt încercat de Dumnezeu». Căci Dumnezeu nu poate fi încercat cu lucruri rele şi el nu încearcă pe nimeni” (Iacov 1:13). De fapt, din Biblie aflăm că, la început, Dumnezeu le-a oferit primilor oameni, Adam şi Eva, condiţii perfecte de viaţă: o locuinţă frumoasă, toate lucrurile necesare ca să ducă o viaţă fericită şi o îndeletnicire plină de satisfacţie. Dumnezeu le-a spus: „Fiţi roditori, înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul, supuneţi-l”. Adam şi Eva nu aveau niciun motiv să fie supăraţi pe Dumnezeu (Geneza 1:28).

Însă, în prezent, condiţiile de viaţă sunt departe de a fi perfecte. De-a lungul istoriei, oamenii au îndurat multe suferinţe. Cât de adevărate sunt cuvintele: „Toată creaţia continuă să geamă împreună şi să sufere împreună, până acum”! (Romani 8:22) Ce s-a întâmplat?

Pentru a înţelege de ce există suferinţă, trebuie să stabilim când a apărut ea prima dată. Influenţaţi de un înger răzvrătit, numit mai târziu Satan Diavolul, Adam şi Eva au respins normele lui Dumnezeu cu privire la bine şi la rău, reprezentate de porunca de a nu mânca „din pomul cunoaşterii binelui şi răului”. Diavolul i-a spus Evei că nu vor muri dacă nu ascultau de Dumnezeu. Cu alte cuvinte, Diavolul l-a acuzat pe Dumnezeu că este mincinos. De asemenea, Satan l-a acuzat pe Dumnezeu că îi priva pe oameni de dreptul de a hotărî ce este bine şi ce este rău (Geneza 2:17; 3:1-6). Satan a insinuat că oamenilor le-ar merge mai bine dacă nu ar fi conduşi de Dumnezeu. Această situaţie a iscat o controversă extrem de importantă: Era Dumnezeu cel mai potrivit să guverneze?

Însă Diavolul a mai iscat o controversă. El i-a acuzat pe oameni că îi slujesc lui Dumnezeu cu o motivaţie egoistă. Despre fidelul Iov, Diavolul i-a spus lui Dumnezeu: „N-ai ridicat tu un gard în jurul lui, în jurul casei lui şi în jurul a tot ce are el? . . . Dar acum întinde-ţi mâna, te rog, şi atinge-te de tot ce are şi ai să vezi dacă nu te va blestema în faţă” (Iov 1:10, 11). Deşi s-a referit la Iov, Satan a dat de înţeles că toţi oamenii îi slujesc lui Dumnezeu cu o motivaţie egoistă.

Care era cea mai bună modalitate de a soluţiona, o dată pentru totdeauna, aceste controverse fundamentale? Întrucât este atotînţelept, Dumnezeu a  găsit cea mai bună soluţie, care nu avea să-i dezamăgească pe oameni (Romani 11:33). El a hotărât să-i lase pe oameni să se conducă singuri un timp, iar rezultatele să demonstreze care este cea mai bună guvernare.

Starea deplorabilă care există în prezent pe pământ dovedeşte cu claritate că guvernarea oamenilor este un eşec total. Pe lângă faptul că n-au reuşit să aducă pace, siguranţă şi fericire, guvernele lumii au adus planeta în pragul distrugerii. Acest lucru confirmă încă o dată adevărul cuvintelor consemnate în Biblie: „Nu poate omul care umblă nici măcar să-şi conducă paşii” (Ieremia 10:23). Numai sub guvernarea lui Dumnezeu omenirea se poate bucura de pace, fericire şi prosperitate de durată, întrucât acesta este scopul lui Dumnezeu (Isaia 45:18).

Dar cum îşi va realiza Dumnezeu scopul cu privire la oameni? Isus şi-a învăţat discipolii să se roage astfel: „Să vină regatul tău. Să se facă voinţa ta, precum în cer, aşa şi pe pământ” (Matei 6:10). Prin intermediul Regatului său, Dumnezeu va înlătura la timpul potrivit tot ce provoacă suferinţă (Daniel 2:44). Sărăcia, bolile şi moartea vor aparţine trecutului. Cu privire la oamenii săraci, Biblia spune că Dumnezeu „îl va scăpa pe săracul care strigă după ajutor” (Psalmul 72:12-14). Referindu-se la oamenii bolnavi, Biblia promite: „Niciun locuitor nu va spune: «Sunt bolnav»” (Isaia 33:24). Chiar şi despre cei care au murit şi se află în memoria lui Dumnezeu, Isus a spus: „Vine ceasul când toţi cei din mormintele de amintire vor auzi glasul său şi vor ieşi afară” (Ioan 5:28, 29). Aceste promisiuni ne umplu inima de bucurie!

După aproximativ 17 ani de la accident, Sidnei, menţionat la începutul articolului, a spus: „Nu l-am învinuit niciodată pe Iehova pentru accident, dar trebuie să recunosc că, la început, am fost supărat pe el”. Uneori sunt descurajat şi plâng când văd cum am ajuns. Totuşi, Biblia m-a ajutat să înţeleg că acest accident nu a fost o pedeapsă de la Dumnezeu. Biblia spune că ‘timpul şi evenimentele neprevăzute ne ajung pe toţi’. Rugăciunea la Iehova şi citirea unor versete mi-au întărit credinţa şi m-au ajutat să-mi păstrez optimismul (Eclesiastul 9:11; Psalmul 145:18; 2 Corinteni 4:8, 9, 16).

Dacă păstrăm în minte motivele pentru care a permis Dumnezeu suferinţa şi modul în care vor fi înlăturate în curând efectele ei, nu ne vom supăra pe Dumnezeu. Biblia ne dă asigurarea că Dumnezeu este „răsplătitorul celor ce îl caută stăruitor”. Nicio persoană care îşi pune încrederea în el şi în Fiul său nu va fi dezamăgită (Evrei 11:6; Romani 10:11).