Anemia: cauze, simptome și tratament
„În adolescență, eram anemică”, își amintește Beth. „Nu aveam energie, oboseam repede, mă dureau oasele și mi-era greu să mă concentrez. Medicul mi-a prescris suplimente de fier. În plus, mi-am schimbat alimentația. În scurt timp, am început să mă simt mai bine.”
Anemia este o problemă de sănătate foarte răspândită. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), două miliarde de oameni, adică peste 30% din populația planetei, suferă de anemie. În țările în curs de dezvoltare, aproximativ 50% dintre femeile însărcinate și 40% dintre copiii de vârstă preșcolară sunt anemici.
Anemia poate avea consecințe grave. În cazurile de anemie severă, aceasta poate duce la probleme cardiace, chiar la insuficiență cardiacă. În unele țări, potrivit OMS, anemia este „cauza a 20% dintre decesele în rândul mamelor la naștere”. Mamele care suferă de anemie prin deficit de fier – cea mai obișnuită formă de anemie – riscă să nască prematur, iar bebelușii să fie subponderali. Copiii anemici se dezvoltă mai încet și sunt mai expuși riscului infecțiilor. Totuși, anemia prin deficit de fier poate fi tratată sau prevenită. a
Ce este anemia?
Anemia se caracterizează prin cantitatea sau calitatea scăzută a globulelor roșii. Această afecțiune are diferite cauze. De fapt, oamenii de știință au identificat peste 400 de tipuri de anemie! Ea poate fi temporară sau cronică, ușoară sau severă.
Care sunt cauzele anemiei?
Anemia are trei cauze principale:
pierderi de globule roșii cauzate de hemoragii;
organismul nu produce suficiente globule roșii;
organismul distruge globulele roșii.
Anemia prin deficit de fier este considerată una dintre cele mai răspândite forme de anemie. Când nu are suficiente rezerve de fier, organismul nu poate secreta suficientă hemoglobină, substanța din interiorul globulelor roșii cu ajutorul căreia este transportat oxigenul.
Care sunt simptomele anemiei prin deficit de fier?
La început, anemia poate trece neobservată. Deși simptomele pot varia, prezentăm câteva dintre ele:
oboseală exagerată
mâini și picioare reci
stare de slăbiciune
paloare
dureri de cap și amețeli
dureri în piept, ritm cardiac ridicat, dificultăți respiratorii
unghii casante
apetit scăzut, mai ales la bebeluși și la copii
poftă de gheață, de amidon și chiar de pământ
Cine sunt cei mai expuși riscului?
Femeile, deoarece pierd sânge în timpul menstruației. Și femeile însărcinate sunt expuse acestui risc dacă alimentația lor nu include suficient acid folic, o vitamină din complexul B.
Bebelușii născuți prematur sau subponderali cărora laptele de mamă sau laptele praf nu le asigură suficient fier.
Copiii care nu au o alimentație bogată și sănătoasă.
Vegetarienii care nu consumă suficiente alimente bogate în fier.
Bolnavii cronici, precum cei ce suferă de boli ale sângelui, de cancer, de insuficiență renală, de ulcer hemoragic sau care au anumite infecții.
Cum se poate trata anemia
Nu toate formele de anemie pot fi prevenite sau tratate. Totuși, cele cauzate de carența de fier sau de vitamine pot fi, de obicei, prevenite sau tratate printr-o alimentație sănătoasă care conține următoarele:
Fier. Se găsește în carne, boabe, linte și legume cu frunze închise la culoare. b De asemenea, ar putea fi util să folosești vase de gătit din fier. Potrivit studiilor, acestea pot spori conținutul de fier din mâncare.
Acid folic. Se găsește în fructe, legume cu frunze închise la culoare, mazăre, fasole boabe, brânză, ouă, pește, migdale și alune. Se găsește și în produse alimentare din cereale, bogate în vitamine, precum pâine, fulgi de cereale, paste și orez. Există și acid folic obținut pe cale sintetică.
Vitamina B-12. Se găsește în carne, lactate, cereale îmbogățite cu vitamine și minerale și în produse din soia.
Vitamina C. Se găsește în citrice și sucuri de citrice, în ardei, broccoli, roșii, pepene și căpșuni. Alimentele bogate în vitamina C ajută organismul să absoarbă fierul.
Alimentele variază de la o regiune la alta. Deci interesează-te ce nutrienți conțin alimentele din zona ta. Este important să faci asta dacă ești femeie, cu atât mai mult dacă ești însărcinată sau intenționezi să rămâi însărcinată. Având grijă de sănătatea ta, reduci riscul ca bebelușul tău să fie anemic. c
a Informațiile din acest articol legate de alimentație sunt preluate de la Clinica Mayo și din The Gale Encyclopedia of Nursing and Allied Health. Dacă suspectezi că ai anemie, adresează-te medicului.
b Nu lua suplimente alimentare de fier și nici nu îi da copilului tău astfel de suplimente fără să consulți, mai întâi, un medic. Excesul de fier poate afecta ficatul sau poate cauza alte probleme de sănătate.
c Unii medici tratează anemia prin transfuzie de sânge, tratament pe care Martorii lui Iehova îl refuză. (Faptele 15:28, 29)