VEGHEAȚI!
Șase milioane de decese cauzate de pandemia de COVID – Ce spune Biblia?
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), până la data de 23 mai 2022, peste 6,2 milioane de persoane au murit de COVID-19. Însă, conform unui raport publicat la 5 mai 2022, OMS consideră că numărul deceselor ar fi considerabil mai mare. OMS a afirmat că, în perioada 2020-2021, „cifra totală a deceselor asociate direct sau indirect cu COVID-19 . . . este de aproximativ 14,9 milioane”. Dar ce spune Biblia despre astfel de tragedii îngrozitoare?
Biblia a prezis pandemii cumplite
Isus a prezis că, în perioada numită „zilele din urmă”, vor fi „epidemii”. (Luca 21:11; 2 Timotei 3:1)
Profeția lui Isus se împlinește în prezent. Pentru mai multe informații, citește articolul Care este semnul ‘zilelor din urmă’, sau al ‘timpului sfârșitului’?.
Biblia oferă mângâiere
„Dumnezeul oricărei mângâieri . . . ne mângâie în toate încercările noastre.” (2 Corinteni 1:3, 4)
Multe persoane care au pierdut pe cineva drag în moarte au găsit mângâiere în Biblie. Pentru mai multe informații, citește articolele Cum poți face față durerii: măsuri practice și Cel mai bun ajutor pentru cei îndoliați.
Biblia dezvăluie soluția definitivă
„Să vină Regatul tău. Să se facă voința ta, precum în cer, așa și pe pământ.” (Matei 6:10)
În curând, „Regatul lui Dumnezeu” va rezolva problema bolilor, astfel că „niciun locuitor nu va spune: «Sunt bolnav»”. (Marcu 1:14, 15; Isaia 33:24) Pentru mai multe informații despre acest guvern ceresc și despre ce va realiza el, urmărește materialul video Ce este Regatul lui Dumnezeu?.
Te invităm să afli mai multe despre ceea ce spune Biblia pentru ca tu și familia ta să vă puteți bucura de sfaturile ei înțelepte și de promisiunile ei minunate.