Sigiliile erau mici obiecte gravate, folosite pentru a lăsa o amprentă, de regulă, pe lut sau pe ceară. Ele erau de diferite forme; puteau fi conice, pătrate sau cilindrice, unele fiind chiar în formă de cap de animal. Amprenta sigilară indica identitatea proprietarului unui lucru sau autentifica un document. Sigiliile erau aplicate la gura sacilor, pe ușile unor încăperi sau pe intrarea în unele morminte pentru a se evita deschiderea lor de către persoane neautorizate.

 Sigiliile erau confecționate din diferite materiale: os, calcar, metal, pietre semiprețioase sau lemn. Pe unele sigilii erau inscripționate numele proprietarului și al tatălui său, iar în unele cazuri, titlul proprietarului.

 Pentru a autentifica un document, deținătorul sigiliului imprima imaginea sigilară pe argilă, ceară sau alt material moale aplicat pe document. (Iov 38:14) Materialul se întărea, astfel că documentul nu putea fi deschis decât prin ruperea sigiliului.

 Sigiliile puteau fi date și altor persoane, acestea primind astfel autoritatea să acționeze în numele proprietarului sigiliului. De exemplu, lui Iosif, un evreu, fiu al patriarhului Iacob, i-a fost delegată autoritate de către un faraon egiptean. Iosif fusese sclav în Egipt, iar, mai târziu, a fost întemnițat pe nedrept. Însă, după o vreme, faraonul l-a eliberat și l-a ridicat la rang de prim-ministru. Biblia spune: „Apoi faraonul și-a scos inelul cu sigiliu de la mână și l-a pus la mâna lui Iosif”. (Geneza 41:42) Întrucât acel inel avea un sigiliu oficial, Iosif a putut să-și îndeplinească importanta sarcină cu autoritate deplină.

 Izabela, o regină din anticul Israel, s-a folosit de sigiliul soțului ei, regele Ahab, pentru a pune la cale uciderea unui bărbat pe nume Nabot. Ea a trimis în numele regelui scrisori către unii bătrâni ai națiunii, cerându-le să-l acuze pe Nabot că-l blestemase pe Dumnezeu. Aplicând pe acele scrisori sigiliul regelui, Izabela a reușit să-și îndeplinească planul diabolic. (1 Regi 21:5-14)

 Regele persan Ahașveroș a folosit un inel cu sigiliu pentru a-și autentifica decretele. (Estera 3:10, 12)

 Scriitorul biblic Neemia a consemnat că leviții, preoții și prinții israeliți din vremea sa și-au exprimat acordul pentru un legământ scris prin aplicarea sigiliilor lor pe document. (Neemia 1:1; 9:38)

 Biblia menționează două situații în care s-au sigilat intrări. Când profetul Daniel a fost aruncat în groapa cu lei, „a fost adusă o piatră, care a fost pusă la gura gropii”. Atunci, regele Darius, conducătorul Imperiului Medo-Persan, „a sigilat-o cu inelul lui cu sigiliu și cu inelul cu sigiliu al mai-marilor lui, ca să nu se schimbe nimic în privința lui Daniel”. (Daniel 6:17)

 Când trupul lui Isus Cristos a fost pus în mormânt, dușmanii săi ‘au sigilat piatra’ ce fusese rostogolită pentru a bloca intrarea în mormânt. (Matei 27:66) Potrivit unui comentariu la cartea Matei făcut de biblistul David Turner, în cazul în care aceștia au folosit un sigiliu al autorităților imperiale romane, „trebuie să fi fost vorba despre un sigiliu din lut sau ceară, aplicat la îmbinarea dintre piatră și intrarea în mormânt”.

 Întrucât dezvăluie multe despre trecut, sigiliile antice sunt de mare interes pentru arheologi și istorici. De fapt, studiul sigiliilor, numit sigilografie, a devenit un important domeniu de cercetare.