Toleranța – Ce spune Biblia?
„Toleranța e o virtute care face ca pacea să fie posibilă.” (Declarația principiilor toleranței, UNESCO, 1995)
Intoleranța, în schimb, poate genera lipsă de respect sau chiar ură, ceea ce duce deseori la discursuri instigatoare la ură și chiar la discriminare și violență.
Oamenii au concepții diferite cu privire la ce înseamnă toleranța. Unii consideră că o persoană tolerantă trebuie să aprobe orice acțiune sau comportament. Alții adoptă un alt punct de vedere, care e în armonie cu Biblia, potrivit căruia o persoană tolerantă respectă dreptul celorlalți de a-și alege valorile și convingerile, chiar dacă nu este de acord cu acele valori și convingeri.
Ne poate ajuta Biblia să devenim cu adevărat toleranți în societatea de azi?
Ce spune Biblia despre toleranță
Biblia promovează toleranța. Ea spune: „Rezonabilitatea voastră să fie cunoscută de toți oamenii!”. (Filipeni 4:5) Biblia ne îndeamnă să-i tratăm pe alții într-un mod amabil, imparțial și plin de considerație. E posibil ca cei care aplică acest sfat să nu fie de acord cu valorile unei persoane și nici să nu le adopte. Totuși, ei respectă dreptul acesteia de a face propriile alegeri.
În Biblie sunt prezentate standardele de conduită stabilite de Dumnezeu pentru oameni. Ea afirmă: „[Dumnezeu] ți-a spus, omule, ce este bine”. (Mica 6:8) Biblia conține sfaturile date de Dumnezeu oamenilor pentru ca ei să se bucure de cea mai bună viață. (Isaia 48:17, 18)
Dumnezeu nu ne dă dreptul de a-i judeca pe alții. Biblia spune: „Există un singur Legislator și Judecător. . . . Cine ești tu ca să-l judeci pe aproapele tău?”. (Iacov 4:12) Dumnezeu ne acordă fiecăruia dintre noi libertatea de a face alegeri, pentru care suntem răspunzători. (Deuteronomul 30:19)
Ce spune Biblia despre respect
Biblia ne îndeamnă: „Arătați respect față de toți oamenii”. (1 Petru 2:17, Noul Testament – Traducere în limba română modernă) Cei care decid să trăiască potrivit normelor Bibliei îi tratează pe toți oamenii cu respect, indiferent de convingerile lor sau de modul în care aleg să-și trăiască viața. (Luca 6:31) Asta nu înseamnă că ei vor fi de acord cu orice opinie sau convingere sau că vor susține fiecare decizie pe care o iau alții. Cu toate acestea, nu vor fi nepoliticoși sau lipsiți de respect, ci se vor strădui să imite modul în care Isus i-a tratat pe alții.
De exemplu, odată, Isus a întâlnit o femeie care avea o religie pe care el nu o aproba. În plus, femeia trăia cu un bărbat fără a fi căsătorită cu el, mod de viață cu care Isus nu era de acord. Totuși, el i-a vorbit femeii cu respect. (Ioan 4:9, 17-24)
Asemenea lui Isus, creștinii sunt gata să explice motivele convingerilor lor celor dispuși să-i asculte, însă fac aceasta cu „respect profund”. (1 Petru 3:15) Biblia îi îndeamnă pe creștini să nu le impună altora opiniile lor. Ea ne spune că un continuator al lui Cristos „nu trebuie să se certe, ci să fie blând cu toți”, inclusiv cu cei care au alte convingeri. (2 Timotei 2:24)
Ce spune Biblia despre ură
Biblia ne îndeamnă ‘să urmărim pacea cu toți oamenii’. (Evrei 12:14) Cel care urmărește pacea respinge ura. El se străduiește să trăiască în pace cu ceilalți fără să facă compromis în privința valorilor sale. (Matei 5:9) De fapt, Biblia îi îndeamnă pe creștini să-și iubească și dușmanii, acționând cu bunătate față de cei care-i tratează rău. (Matei 5:44)
Este adevărat, Biblia spune despre Dumnezeu că „urăște”, sau „detestă”, acțiunile care lezează demnitatea altora sau le fac rău. (Proverbele 6:16-19) Însă, în acest caz, termenul „ură” se referă la un profund sentiment de aversiune față de faptele rele. Biblia arată că Dumnezeu este gata să-i ierte și să-i ajute pe cei care vor să-și schimbe modul de viață, trăind potrivit standardelor sale. (Isaia 55:7)
Versete referitoare la toleranță și respect
Tit 3:2: ‘Fiți rezonabili, arătând întotdeauna blândețe față de toți oamenii’.
Când alții au opinii diferite, o persoană rezonabilă reacționează cu blândețe, promovând respectul față de ceilalți.
Matei 7:12: „Tot ce vreți să vă facă vouă oamenii faceți-le și voi lor”.
Tuturor ne place când alții ne tratează cu respect și țin cont de părerile și sentimentele noastre. Pentru a afla mai multe despre modul în care poate fi aplicată această bine-cunoscută normă de conduită dată de Isus, citește articolul Ce este regula de aur?.
Iosua 24:15: „Alegeți astăzi cui vreți să-i slujiți”.
Când respectăm dreptul altora de a face alegeri, promovăm pacea.
Faptele 10:34: „Dumnezeu nu este părtinitor”.
Dumnezeu nu discriminează pe nimeni pe criterii de cultură, gen, naționalitate, rasă sau mediu. Cei care vor să-l imite pe Dumnezeu le arată respect tuturor oamenilor.
Habacuc 1:12, 13: „Tu [Dumnezeu] nu poți să tolerezi răutatea”.
Toleranța lui Dumnezeu are limite. El nu va permite la nesfârșit conduita rea a oamenilor. Pentru mai multe informații, urmărește materialul video De ce permite Dumnezeu suferința?.
Romani 12:19: „Faceți loc mâniei [lui Dumnezeu], căci este scris: «„A mea este răzbunarea, eu voi plăti”, zice Iehova a»”.
Iehova Dumnezeu nu ne dă dreptul să ne răzbunăm, ci va face dreptate la timpul fixat de el. Pentru mai multe informații, citește articolul Va fi auzit vreodată strigătul după dreptate?.
a Iehova este numele lui Dumnezeu. (Psalmul 83:18) Vezi articolul Cine este Iehova?.