CUM SUNT FOLOSITE DONAȚIILE
O bibliotecă pe care o poți ține în mână
1 SEPTEMBRIE 2021
„Până nu demult, nici nu ne imaginam că aveam să primim hrană spirituală în format digital.” Sunteți și voi de aceeași părere? Aceste cuvinte fac parte din cuvântarea încurajatoare ținută de fratele Geoffrey Jackson în cadrul Raportului nr. 6 din partea Corpului de Guvernare – 2020. Fratele a continuat: „Iar acum, poate că ne întrebăm ce ne-am face în pandemie fără instrumente precum JW Library. De-a lungul anilor, Iehova ne-a pregătit exact pentru așa ceva”.
Dar cum ne-a pregătit Iehova? Ce a presupus dezvoltarea aplicației JW Library și ce eforturi se fac pentru întreținerea și îmbunătățirea ei?
O aplicație unică
În mai 2013, Corpul de Guvernare a cerut Departamentului de programare MEPS, de la sediul mondial, să dezvolte o aplicație care să conțină ediția revizuită a Traducerii lumii noi. Paul Willies, care lucrează în Departamentul de programare MEPS, spune: „Până atunci, nu lansaserăm nicio aplicație mobilă într-un magazin de aplicații. Dar am format o echipă, am suspendat câteva proiecte și am colaborat cu alte departamente pentru a proiecta și realiza aplicația și conținutul ei. Ne-am rugat mult și, cu ajutorul lui Iehova, aplicația a fost lansată cinci luni mai târziu, la întrunirea anuală”.
O provocare a fost aceea de a transforma aplicația într-o bibliotecă adevărată, care să conțină mai multe publicații, disponibile în mai multe limbi. În ianuarie 2015, în aplicație se găseau majoritatea publicațiilor disponibile în engleză, iar șase luni mai târziu, utilizatorii puteau descărca acele publicații în sute de limbi.
De atunci, frații noștri au îmbunătățit mult aplicația: au adăugat materiale video, au grupat toate publicațiile și materialele video pentru întrunirile congregației într-o singură filă și le-au oferit utilizatorilor posibilitatea să acceseze direct din Biblie referințele Ghidului de cercetare.
Întreținerea bibliotecii
Aplicația JW Library este deschisă zilnic pe 8 milioane de dispozitive și lunar pe mai bine de 15 milioane de dispozitive. Ce eforturi se fac pentru ca aplicația să funcționeze fără probleme pe aceste dispozitive? Fratele Willies explică: „O aplicație mobilă nu este niciodată cu adevărat finalizată. Lucrăm încontinuu pentru a adăuga noi caracteristici și pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Întrucât sistemele de operare comerciale pentru dispozitivele electronice sunt actualizate des, trebuie să îmbunătățim și noi constant aplicația pentru a fi compatibilă cu aceste sisteme. De asemenea, trebuie să întreținem și să actualizăm software-ul intern pe măsură ce crește numărul de publicații și de materiale video și audio din JW Library”. Dacă luăm în considerare toate limbile în care este disponibilă aplicația JW Library, ea conține, în momentul de față, aproximativ 200 000 de publicații și peste 600 000 de materiale video și audio.
Pentru întreținerea aplicației, este necesar să investim nu numai în echipament tehnic. Trebuie achiziționate mai multe licențe software. O singură licență costă 1 500 de dolari pe an. În plus, Departamentul de programare MEPS cheltuie anual 10 000 de dolari pe dispozitive cumpărate de la diferiți producători pentru a se asigura că aplicația funcționează bine pe calculatoarele, tabletele și telefoanele noi.
Descărcările contribuie la economisirea donațiilor
Datorită aplicației JW Library, costurile necesare tipăririi, legării și transportului publicațiilor au scăzut semnificativ. Să ne gândim la broșura Să examinăm Scripturile în fiecare zi. Pentru ediția din 2013, au fost tipărite aproape 12 milioane de exemplare ale broșurii. Însă pentru ediția din 2020, au fost tipărite doar 5 milioane de exemplare, cu toate că, la nivel mondial, numărul vestitorilor a fost cu 700 000 mai mare. De ce această schimbare? Deoarece mulți frați citesc acum textul zilei în JW Library. a
„Este neprețuită”
JW Library îi ajută pe utilizatori în multe moduri. Geneviève, care locuiește în Canada, recunoaște că aplicația a ajutat-o să studieze mai des. Ea spune: „Sincer, dacă ar trebui să scot din bibliotecă o grămadă de cărți ca să studiez, nu cred că aș studia în fiecare dimineață. Dar, având aplicația, îmi iau tableta și am totul acolo. Studiul făcut cu regularitate îmi întărește credința și îmi adâncește spiritualitatea”.
Aplicația s-a dovedit utilă în special în timpul pandemiei de COVID-19. Charlyn, din Statele Unite, spune: „Cu această pandemie care face ravagii în toată lumea, n-am mai văzut de mai bine de un an o publicație de-a noastră nouă, sub formă tipărită. Dar JW Library ne hrănește bine pe plan spiritual și îi mulțumesc lui Iehova pentru această măsură iubitoare”.
Cuvintele lui Faye, din Filipine, exprimă sentimentele multora. Ea spune: „Tot ce înseamnă spiritualitatea mea și viața mea de zi cu zi este integrat într-o aplicație extraordinară. Din ea citesc la prima oră a zilei. Din ea ascult diferite materiale când fac treabă în casă. O folosesc ca să mă pregătesc pentru întruniri și pentru studiul meu personal, dar și ca să mă uit la materiale video în timpul meu liber. Când aștept la rând, o folosesc ca să citesc diferite articole sau din Biblie. Este neprețuită!”.
Aplicația s-a dovedit a fi valoroasă și pentru lucrarea de predicare. De exemplu, în timp ce predica, o soră din Camerun a dorit să folosească un verset pe care îl auzise la o altă soră cu câteva săptămâni înainte. Însă nu-și amintea unde se afla versetul. Sora spune: „Din fericire, mi-am amintit o expresie din verset. Am deschis aplicația, am accesat fila Biblia, am scris expresia în căsuța de căutare și am găsit imediat versetul. Folosind aplicația, reușesc să găsesc multe versete pe care uneori le uit”.
Donațiile voastre generoase făcute pe site-ul donate.pr418.com ne-au ajutat să dezvoltăm, să întreținem și să îmbunătățim aplicația JW Library în folosul fraților și al surorilor din întreaga lume. Vă mulțumim pentru generozitate!
Scurt istoric al aplicației JW Library
octombrie 2013: este lansată aplicația având disponibilă doar ediția revizuită în engleză a Traducerii lumii noi
ianuarie 2015: sunt disponibile și alte publicații în engleză, iar ulterior în sute de alte limbi
noiembrie 2015: este adăugată funcția de evidențiere
mai 2016: este adăugată fila Întruniri
mai 2017: este adăugată funcția de luat notițe
decembrie 2017: sunt adăugate funcții noi pentru accesarea caracteristicilor ediției de studiu a Bibliei
martie 2019: sunt adăugate funcția de descărcare a materialelor audio și cea de redare a materialelor video și se pot accesa din Biblie referințele Ghidului de cercetare
ianuarie 2021: sunt adăugate funcții noi pentru cartea Bucură-te pentru totdeauna de viață!
a Fiecare descărcare de pe JW Library implică un mic cost. Anul trecut, de exemplu, am cheltuit peste 1,5 milioane de dolari pentru a face posibile redările și descărcările pe jw.org și în aplicația JW Library. Însă, chiar și așa, se cheltuie mult mai puțin cu descărcarea publicațiilor în format digital și a materialelor video și audio decât cu producerea și transportul publicațiilor tipărite, al CD-urilor și al DVD-urilor.