După Al Doilea Război Mondial, Europa era în ruine. Deși Martorii lui Iehova și alții fuseseră eliberați din lagărele de concentrare naziste, viața nu era deloc ușoară pentru ei. Ca în cazul majorității, slujitorilor lui Iehova le lipseau lucrurile de bază, precum hrană, îmbrăcăminte și adăpost. Sora Karin Hartung a spus: „Nu existau suficiente locuințe, așa că cei care aveau una trebuiau să-și găzduiască rudele sau să le închirieze altora o cameră”. Sora Gertrud Pötzinger a, care a stat șapte ani și jumătate în lagăre de concentrare, a locuit pentru un timp într-un șopron și a dormit pe un șezlong.

 Ce ajutor practic le-a fost acordat fraților din zonele devastate de război? Și ce putem învăța de la cei care au trăit în perioada dificilă de după război?

 Organizația lui Iehova a trecut imediat la acțiune oferindu-le ajutor fraților din Europa. Nathan Knorr și Milton Henschel, de la sediul mondial, au venit să evalueze necesitățile lor. În 1945, pe parcursul lunilor noiembrie și decembrie, au vizitat Anglia, Elveția, Franța, Belgia, Țările de Jos, Danemarca, Suedia, Finlanda și Norvegia. Fratele Knorr a spus: „Pentru prima dată am văzut cu ochii noștri ravagiile pe care le făcuse războiul pe acest continent”.

 Întrucât fratele Knorr nu a fost lăsat să intre în Germania, Erich Frost, care pe atunci supraveghea activitatea filialei din Germania, a ieșit din țară ca să se întâlnească cu el. Erich a spus: „Fratele Knorr ne-a oferit sfaturi practice și ne-a promis că vom primi ajutoare, adică hrană și îmbrăcăminte. În scurt timp, în Germania au sosit cantități mari de făină, untură, fulgi de ovăz și alte alimente. Frați din alte țări au trimis și ei cutii mari cu articole de îmbrăcăminte, printre care costume, lenjerie de corp și pantofi”. Când au primit aceste ajutoare, frații au fost impresionați până la lacrimi. Potrivit unui raport, „această acțiune de ajutorare nu a fost unică. Timp de doi ani și jumătate au continuat să sosească ajutoare!”. b

 Deși condițiile de viață s-au îmbunătățit, frații au rămas concentrați la lucrurile spirituale. Ce i-a ajutat?

 Păstrarea unui bun program de activități spirituale. (Efeseni 5:15, 16) În timpul războiului, fraților le era greu să obțină publicații bazate pe Biblie și să participe cu regularitate la activități spirituale. După război însă, lucrurile au revenit la normal în ce privește întrunirile și predicarea. Jürgen Rundel, care locuiește în Austria, își amintește: „Publicația Informator c și supraveghetorii itineranți ne îndemnau să avem bune obiceiuri spirituale”. El adaugă: „Ne concentram la Iehova, la Isus, la studierea Bibliei și la lucrarea de predicare. Nu existau distrageri, cum ar fi televizorul”.

 Sora Ulrike Krolop spune: „Îmi amintesc cât de fericită eram când studiam un subiect spiritual în profunzime. Soțul meu mi-a dat un bun exemplu. Când venea o nouă revistă Turnul de veghe, lăsa totul deoparte și se apuca să o studieze”. Karin, menționată anterior, își amintește: „În timpul războiului ne-am dat seama cât de repede îți poți pierde bunurile. Însă hrana spirituală, deși limitată, n-a lipsit niciodată. Iehova și-a răsplătit slujitorii loiali”.

 Reluarea lucrării de predicare. (Matei 28:19, 20) În timpul războiului, slujitorii lui Iehova nu puteau să predice sau să predea adevărul biblic în mod liber. Un frate pe nume Friedhelm își amintește ce au făcut după război: „Toți am ieșit imediat în lucrare”. Ulrike povestește: „Primul Martor care i-a vorbit despre Regat familiei soțului meu purta încă uniforma din lagărul de concentrare. Era clar că începuse să predice imediat!”. Jürgen spune: „După război, majoritatea fraților erau foarte zeloși. Mulți tineri au început serviciul cu timp integral”.

 „În orașele care fuseseră bombardate, condițiile de viață erau îngrozitoare”, spune Ulrike. Mulți oameni locuiau în case lovite de bombe. Cum au reușit Martorii să-i găsească? Ulrike, a cărei familie a venit la adevăr după război, explică: „Ne uitam după lumina unei lămpi sau după fumul unei sobe”.

 Încurajarea reciprocă. (1 Tesaloniceni 5:11) În timpul războiului, mulți Martori ai lui Iehova au fost tratați cu cruzime. După război însă, nu s-au concentrat la suferințele îndurate, ci s-au încurajat unii pe alții. ‘Credința lor încercată’ a devenit un motiv de mare bucurie. (Iacov 1:2, 3) Johannes, care acum locuiește în Statele Unite, spune: „Supraveghetorul nostru de circumscripție, care fusese în lagăre de concentrare, ne povestea multe întâmplări în care frații văzuseră mâna lui Iehova. Aceste experiențe erau foarte încurajatoare”.

 După terminarea războiului, frații au reușit să-și păstreze puternică relația cu Iehova gândindu-se mereu „cum i-a ajutat el în lagăre și cum le-a răspuns la rugăciuni”, menționează Johannes. Așa cum s-a amintit mai înainte, Martorii care au fost eliberați și-au păstrat bune obiceiuri spirituale, precum citirea cu regularitate a Bibliei și participarea la întrunirile creștine și la lucrarea de predicare. Elisabeth, care a asistat la congresul din Nürnberg în 1946, își amintește că frații și surorile care fuseseră eliberați „erau încă slabi și fragili”. Ea adaugă: „Totuși, în timp ce relatau prin ce au trecut, erau «înflăcărați de spirit»”. (Romani 12:11)

 Prietenia cu frații de credință. (Romani 1:11, 12) În timpul războiului, Martorii nu puteau petrece mult timp unii cu alții din cauza persecuțiilor aspre. Karin spune: „Pentru a nu-și pune frații de credință în pericol, se vizitau rar”. Bineînțeles, după război, lucrurile s-au schimbat. Friedhelm explică: „Frații și surorile făceau totul împreună. Întrunirile și predicarea erau prioritatea lor”.

 Dietrich, un bătrân din Germania, își amintește că, în primii ani după război, „foarte puțini Martori aveau mașini”. El spune: „Mergeam pe jos la întruniri, dar nu singuri, ci împreună, în grupuri. Petrecând astfel timp împreună, ne-am apropiat și mai mult. Eram ca o familie”.

 În prezent, mulți slujitori ai lui Iehova se confruntă cu greutăți din cauza dezastrelor naturale, a bolilor, a războaielor, a persecuției sau a costului ridicat al vieții. (2 Timotei 3:1) Totuși, nu trebuie să ne îngrijorăm peste măsură. Exemplul slujitorilor fideli ai lui Iehova din Germania nazistă ne dă asigurarea că Dumnezeu va continua să ne susțină în aceste zile din urmă dificile. Așadar, să avem același mod de gândire ca al lui Pavel, care a scris: „Putem să fim plini de curaj și să spunem: «Iehova este ajutorul meu; nu mă voi teme. Ce poate să-mi facă omul?»”. (Evrei 13:6)