Când soția mea, Kaye, a născut-o pe fiica noastră, Lauren, habar n-aveam cum să fiu un tată bun. Nici când a venit pe lume cel de-al doilea copil, fiul nostru Michael, nu știam mai multe. Când eram mic, părinții mei se certau întruna și, în cele din urmă, au divorțat. Deși voiam să fiu un bun cap de familie, efectiv nu știam cum.

 Mai mult, în adolescență, am început să consum alcool și droguri. Când am devenit adult, viața mea era un dezastru. Viciile mele, printre care și jocurile de noroc, m-au făcut să iau mai multe decizii proaste. Lucrurile s-au înrăutățit atât de mult, încât Kaye m-a părăsit și i-a luat cu ea și pe cei doi copii ai noștri. Am fost distrus!

 Am întrebat-o pe Kaye ce trebuia să fac ca să se întoarcă. Ea începuse deja să discute pe baza Bibliei cu Gloria, o Martoră a lui Iehova. De aceea, condiția ei a fost clară și simplă: „Studiază Biblia!”. Tot ce voiam era ca soția mea să vină înapoi acasă. Așa că am fost de acord să mă întâlnesc cu Gloria și soțul ei, Bill, deși nu știam ce înseamnă să studiezi Biblia.

 Bill și Gloria au venit acasă la noi. Am fost impresionat să văd cât de strânsă era relația dintre ei. Am aflat că copiii lor, care erau de vârsta mea, erau ocupați din plin cu activități care le aduceau satisfacții. Pentru prima oară, m-am gândit că Biblia ne-ar putea ajuta să avem o viață de familie fericită.

 Cu acea ocazie, Bill și Gloria au vorbit cu mine despre problemele mele. Ei mi-au arătat ce spune Biblia în Galateni 6:7: „Ce seamănă omul, aceea va și secera!”. Mi-am zis că, dacă aș fi ținut cont de acest principiu în deciziile pe care le luasem până atunci, aș fi evitat în mod sigur multă suferință.

 În timp, aplicarea principiilor biblice mi-a îmbunătățit mult viața. Eu și Kaye ne-am lăsat de fumat, iar eu am reușit să-mi înving și celelalte vicii. În 1985, când s-a născut cel de-al treilea copil al nostru, David, pe care îl alintam Davey, m-am simțit, în sfârșit, capabil să fiu un tată bun.

 Eu și Kaye am constatat că, învățându-i pe copii să-l iubească pe Iehova, ne apropiam și noi mai mult de el. Am aflat foarte multe din publicațiile noastre, precum Să ascultăm de Învățătorul cel Mare. Și familiile din congregație au fost un bun exemplu pentru noi și pentru copiii noștri.

 După un timp, toți copiii noștri au început pionieratul. La începutul anului 2004, Lauren slujea într-o congregație de limbă spaniolă. Michael își încheiase serviciul la Betel pentru că urma să se căsătorească cu Diana, iar apoi aveau să slujească în Guam ca pionieri. Davey, în vârstă de 19 ani, slujea de puțin timp în Republica Dominicană.

 Eram mândri de copiii noștri pentru alegerile pe care le făcuseră. Aveam aceleași sentimente precum cele descrise de apostolul Ioan: „Pentru mine nu este bucurie mai mare decât aceasta: să aud despre copiii mei că umblă în continuare în adevăr”. (3 Ioan 4) Nici nu bănuiam cât de mult avea să se schimbe viața noastră în urma unui apel telefonic.

 Pe 24 aprilie 2004, eu și Kaye am ieșit să luăm cina în oraș cu alte două cupluri. Restaurantul se afla la mai bine de 100 km depărtare, așa că am plecat toți șase cu mașina mea. După cină, am mers la o cafenea să mâncăm un desert. I-am lăsat pe ceilalți în fața cafenelei, iar eu m-am dus să caut un loc de parcare. În acel moment, mi-a sunat telefonul. Era un prieten, iar din vocea lui mi-am dat seama că era tulburat.

 „S-a întâmplat ceva îngrozitor!”, mi-a zis. „Davey a avut un accident.”

 „Cât de grav e?”, l-am întrebat, dar mi-era teamă de răspuns.

 Pe moment, i-a fost greu să-mi zică. Dar apoi și-a luat inima în dinți și mi-a zis că Davey a murit.

 După ce am terminat conversația, i-am cerut lui Iehova să-mi dea putere. Apoi am intrat în cafenea și le-am zis celorlalți că nu mă simțeam bine și că aș fi preferat să ne întoarcem acasă. Voiam să-i spun lui Kaye între patru ochi ce se întâmplase.

 Mi-a fost extrem de greu să conduc până acasă o oră și jumătate. O auzeam pe Kaye spunându-le celorlalți cât de încântată era că Davey urma să ne viziteze în curând. Între timp, primeam pe telefon mesaje de condoleanțe, iar Kaye încă nu știa ce se întâmplase cu fiul nostru.

 După ce i-am lăsat pe prietenii noștri la casele lor, am ajuns și noi acasă. Kaye s-a uitat la mine și și-a dat imediat seama că s-a întâmplat ceva grav. „Ce e?!”, m-a întrebat. Știam că ceea ce urma să-i spun avea să-i zdruncine viața, la fel cum mi se întâmplase mie cu aproape două ore înainte.

 Eu și Kaye mai trecuserăm prin probleme și știam că Iehova își susține slujitorii. (Isaia 41:10, 13) Dar de data asta era ceva complet diferit. Nu mă puteam abține să nu mă întreb: „Cum de i s-a întâmplat asta lui Davey, care a făcut atât de multe pentru Iehova? De ce nu l-a ocrotit Iehova?”.

 Și copiii noștri sufereau foarte mult. Lauren fusese ca o mamă pentru Davey, iar moartea lui a afectat-o extrem de mult. Michael era și el devastat. Deși plecase de acasă de cinci ani, în ultimul timp și-a dat seama că frățiorul lui devenise un tânăr matur.

 Încă de la început, frații din congregație ne-au fost de mare ajutor. Soția mea nici nu-și revenise din șoc, că prietenii din congregație au și sosit la noi acasă dorind să ne ofere mângâiere și ajutor. (Proverbele 17:17) N-o să uit niciodată iubirea pe care ne-au arătat-o!

 Pentru a face față durerii, eu și Kaye am continuat să ne rugăm, să studiem Biblia și să asistăm la întrunirile congregației. Deși durerea n-a dispărut, știam că e important să nu renunțăm la aceste lucruri, care ne dădeau forță spirituală. (Filipeni 3:16)

 În această perioadă, Michael și Diana s-au mutat mai aproape de noi, iar Lauren s-a întors în congregația noastră de limbă engleză. Astfel, am fost aproape unii de alții câțiva ani, ceea ce ne-a ajutat pe toți să ne revenim încetul cu încetul după moartea lui Davey. După ce Lauren s-a căsătorit, Justin, soțul ei, a fost și el un sprijin de nădejde pentru familia noastră.

 La scurt timp după moartea lui Davey, am mai făcut ceva, ceva dificil, dar care s-a dovedit a fi o adevărată binecuvântare în procesul de vindecare. Însă despre asta o las pe Kaye să povestească.

 „Când soțul meu mi-a spus că Davey a murit, întregul meu univers s-a prăbușit și nu mi-am revenit mult timp. Durerea mă măcina atât de mult, încât nu mai puteam face aproape nimic. Plângeam întruna. Ca să fiu sinceră, uneori eram supărată pe Iehova și pe toți cei care erau în viață. Îmi pierdusem complet echilibrul.

 Îmi doream să merg în Republica Dominicană, acolo unde Davey trăise și îi slujise lui Iehova în ultimele luni de viață. În același timp, eram încă fragilă pe plan emoțional și nu mă simțeam în stare să fac o călătorie atât de lungă.

 O prietenă bună m-a ajutat spunându-mi că și prietenii lui Davey din Republica Dominicană sufereau și că le-ar fi făcut bine să-i cunoască familia. Cuvintele ei mi-au dat forța de a urca în avion.

 Această călătorie a fost exact ceea ce familia noastră avea nevoie. Am înțeles mai bine cât de spiritual era Davey. Singurul bătrân din congregația în care el slujise ne-a spus că s-a putut baza întotdeauna pe Davey, întrucât și-a îndeplinit mereu însărcinările.

 Când mergeam pe strada pe care Davey locuise, oamenii veneau la noi și ne vorbeau despre lucrurile bune pe care el le făcuse pentru ei. Știam că fusese o persoană bună, dar cuvintele lor au fost o confirmare în plus că el se străduise mult să imite exemplul lui Isus.

 L-am cunoscut și pe un bărbat cu care Davey studiase Biblia. Era imobilizat la pat și trăia într-o casă mică, fiind sărac. Frații din congregație ne-au spus că Davey îl tratase pe acest bărbat cu multă demnitate și respect. Am fost foarte mândră de el!

 A fost cea mai grea călătorie pe care am făcut-o vreodată. Totuși, vorbind despre durerea și speranța noastră cu cei care îl cunoscuseră pe Davey, am fost cu toții încurajați. N-a îndepărtat durerea, dar a făcut-o mai suportabilă.”

 În ediția din 8 ianuarie 2005 a revistei Treziți-vă! a apărut un articol despre serviciul lui Davey în Republica Dominicană și despre moartea lui. Pe atunci, familia noastră nici nu-și putea imagina ce impact avea să aibă articolul asupra cititorilor. De exemplu, în mai 2019, un frate pe nume Nick ne-a contactat și ne-a spus:

 „La sfârșitul lui 2004, eram la facultate și n-aveam niciun obiectiv spiritual. Eram nefericit. M-am rugat lui Iehova, cerându-i să mă ajute să-mi folosesc anii tinereții într-un mod mai bun. La scurt timp, am citit experiența lui Davey din revista Treziți-vă!. Era răspunsul la rugăciunea mea!

 Am renunțat la facultate și am început pionieratul. Mi-am propus să învăț spaniola și să mă mut într-o altă țară. Cu timpul am reușit să slujesc în Nicaragua. De asemenea, eu și soția mea am urmat cursurile Școlii pentru Evanghelizatori ai Regatului. Când oamenii mă întreabă ce m-a motivat să încep pionieratul, le vorbesc despre experiența lui Davey”.

 În 2019, când am participat ca delegați la congresul internațional de la Buenos Aires (Argentina), am avut altă surpriză plăcută. La hotelul unde eram cazați, am cunoscut o soră pe nume Abi. Am fost foarte impresionați de cât de amabilă și drăguță era. Și mie, și lui Kaye, felul ei de-a fi ne-a amintit de Davey.

 Când ne-am întors în cameră, i-am trimis lui Abi un link către articolul din Treziți-vă! despre Davey. După câteva minute, ea ne-a răspuns. Voia neapărat să vorbească cu noi, așa că ne-am întâlnit cu ea la recepție. Cu lacrimi în ochi, Abi ne-a spus că experiența lui Davey o motivase să înceapă pionieratul în septembrie 2011 și apoi să slujească într-un teritoriu izolat. „Ori de câte ori mi-e greu în repartiție, citesc din nou articolul”, a zis ea. Și chiar avea la ea un exemplar al revistei!

 Astfel de experiențe dovedesc că facem parte dintr-o familie mondială. Nimic din această lume nu se poate compara cu unitatea slujitorilor lui Iehova.

 Eu și Kaye găsim mângâiere știind că exemplul lui Davey a avut o influență atât de puternică asupra altora. Adevărul este că în poporul lui Iehova sunt mulți tineri care dau tot ce au mai bun în serviciul adus lui. Poate nici nu-și dau seama că, prin exemplul și zelul lor, le influențează viața oamenilor și îi motivează să-i slujească lui Iehova în cel mai bun mod posibil.

 În Luca 20:37, Isus menționează cum s-a prezentat Iehova la un moment dat: „Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacob”. Iehova nu spune că el a fost Dumnezeul lor doar când ei erau în viață, ci că încă este Dumnezeul lor. De ce? Isus ne răspunde în versetul 38: „Pentru el toți sunt vii”.

 Într-adevăr, din punctul de vedere al lui Iehova, toți slujitorii săi fideli sunt vii, ceea ce înseamnă că în mod sigur îi va învia. (Iov 14:15; Ioan 5:28, 29) Sunt convins că Iehova îl consideră așa și pe Davey, precum și pe toți ceilalți slujitori ai săi care au adormit în moarte.

 Îmi doresc foarte mult să-l văd din nou pe Davey, dar și mai mult îmi doresc s-o văd pe Kaye împreună cu el. Nu știu pe nimeni altcineva care să fi suferit atât de mult! Cuvintele din Luca 7:15 au o semnificație mai deosebită pentru mine: „Mortul s-a ridicat în capul oaselor și a început să vorbească, iar Isus i l-a dat mamei lui”.

 În septembrie 2005 am început și eu pionieratul alături de Kaye. Ce bucurie e să slujești ca pionier împreună cu soția, copiii și partenerii lor de căsătorie! Suntem o familie unită, ne susținem unii pe alții și rămânem concentrați asupra speranței noastre privitoare la lumea nouă, când îl vom putea îmbrățișa din nou pe dragul nostru Davey.